De la European Press Prize la premiul mare de la Superscrieri. Jurnaliștii ZdG au obținut 21 de premii naționale și internaționale în 2025
În 2025, jurnaliștii și redacția ZdG au continuat să primească premii. Anul care se încheie a consfințit o premieră absolută: pentru prima dată în istorie, o redacție din R. Moldova, cea a Ziarului de Gardă, a câștigat European Press Prize, cea mai importantă distincție din jurnalismul european. Tot în premieră, o redacție din R. Moldova a primit premiul mare la Gala Superscrieri, organizată în România, cel mai cunoscut eveniment dedicat jurnalismului de pe cele două maluri de Prut. În total, în 2025, jurnaliștii și redacția ZdG au primit nu mai puțin de 21 de premii.
În Slujba Moscovei – Superscrierea anului în R. Moldova și România
În luna mai 2025, investigația „În slujba Moscovei”, scrisă de Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu, a fost numită „Superscrierea anului” la premiile Superscrieri, o inițiativă independentă lansată în 2011 de Fundația Friends for Friends din România, devenit între timp cel mai cunoscut eveniment dedicat jurnalismului de pe cele două maluri de Prut. Premiul a fost acordat de juriul concursului.
Totodată, investigația Ziarului de Gardă, „În slujba Moscovei” a luat locul I și la categoria Investigație din cadrul celei de-a XIV-a ediție a concursului Superscrieri. Ziarul de Gardă a fost nominalizat la categoria Investigații, alături de Recorder, Rise Project, Snoop și HotNews, din România.
În cadrul galei, jurnalista Măriuța Nistor a câștigat și bursa Superscrieri – Ion Rațiu pentru Jurnalism de Investigație. Bursa este inspirată de Ion Rațiu, care – odată revenit în România în 1990, după 50 de ani de exil – a luptat pentru libertatea presei.
„În Slujba Moscovei” – European Press Prize la categoria „investigație”
În luna aprilie 2025, ZdG afla că investigația sub acoperire „În slujba Moscovei” a fost nominalizată pentru European Press Prize (n.r. Premiul European pentru Presă). În lista scurtă de nominalizări la Premiul European pentru Presă se regăseau 25 de proiecte media din totalul de 810 de dosare depuse. La categoria „Investigație”, au fost nominalizate cinci articole.
Bari, Italia, 28 mai 2025 – această dată va rămâne în istoria jurnalismului din R. Moldova. În premieră, o investigație jurnalistică din R. Moldova, o echipă de jurnaliști din R. Moldova și o instituție media din R. Moldova, a obținut „European Press Prize” (Premiul European pentru Presă), cea mai importantă distincție europeană în jurnalism. Anunțul despre câștigătorii „European Press Prize” a fost făcut în seara zilei de miercuri, 28 mai, la ceremonia organizată la Bari, Italia.
„O investigație sub acoperire uluitoare, care arată cum banii rusești și rețelele de influență au operat în Moldova – plătind oamenii în numerar pentru a participa la mitinguri și pentru a vota împotriva candidatei pro-UE Maia Sandu”, au constatat membrii juriului care au decis investigația câștigătoare.
Două premii la Tulip Press Awards 2025
În luna mai, Centrul Pentru Jurnalism Independent și Ambasada Regatului Țărilor de Jos au decernat premiile Tulip Press Awards 2025.
Ancheta „Beneficiarii” abuzului, publicată de ZdG, realizată de către Daniela Calmîș, a fost premiată la categoria Presa scrisă, iar jurnalista ZdG Luminița Cauliuc s-a ales cu o mențiune pentru articolele în care a relatat despre agresorii domestici.
Opt premii obținute de ZdG la concursurile interne ale API
În luna iunie, jurnaliștii Ziarului de Gardă au fost distinși cu opt premii în cadrul concursurilor interne organizate de către Asociația Presei Independente (API) pentru anul 2024.
ZdG a luat premiul pentru „Cea mai bună reflectare a campaniei electorale” din 2024.
Reportera ZdG Luminița Cauliuc a fost câștigătoare la categoria „Cel mai bun/Cea mai bună reporter/ă – Știre”.
La categoria „Cel mai bun/Cea mai bună reporter/ă – Reportaj” pe locul I s-a clasat Marina Gorbatovschi. Tot Marina Gorbatovschi, de la Ziarul de Gardă, a luat locul II la categoria „Cel mai bun/Cea mai bună reporter/ă – Reportaj/Istorie umană”.
La categoria „Cel mai bun/Cea mai bună reporter/ă – Comentariu/Analiză” a fost premiată Olga Bulat.
Ziarul de Gardă a obținut și Premiul pentru „Cel mai bun/Cea mai bună jurnalistă de investigație – Național”. Premiate au fost Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu.
Jurnalistele Natalia Zaharescu și Măriuța Nistor a obținut și „Premiul Tudor Iașcenco” pentru curaj în realizarea investigației „În slujba Moscovei”.
Ziarul de Gardă a primit și premiul pentru „Cel mai bun vizual pe social media” .
Tot în luna iunie, jurnalistele Ziarului de Gardă Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu, autoarele investigației sub acoperire „În slujba Moscovei”, au câștigat Premiul pentru Excelență în Jurnalismul de Investigații (categoria Presa scrisă). Laureații Premiului pentru Excelență în Jurnalismul de Investigații au fost anunțați în cadrul unei ceremonii festive organizată în cadrul Forumului Regional al Jurnaliștilor de Investigații.
Jurnaliste ZdG, premiate în R. Moldova și România
În luna octombrie, jurnalistele ZdG, Natalia Zaharescu și Măriuța Nistor, au fost premiate în cadrul Galei RePatriot TOP 100 români de pretutindeni, organizată de Fundația Romanian Business Leaders. RePatriot îi omagiază pe românii din toată lumea care „prin munca, inteligența și curajul lor, ne inspiră să credem mai mult, să facem mai bine și să rămânem împreună”, potrivit antreprenorului Marius Bostan, inițiator RePatriot.
Tot ele au fost premiate în cadrul ediției a VII-a a Galei Champions of Change, organizată de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova). Ele s-au numărat printre premianții anului 2025, care au fost distinși pentru „inițiative curajoase, proiecte inovatoare și oameni care, prin acțiunile lor, inspiră societatea să devină mai responsabilă, mai solidară și mai implicată”, potrivit organizatorilor.
În luna decembrie, investigația Ziarului de Gardă „«Beneficiarii» abuzului”, care dezvăluie că rezidenții adulți ai centrelor de plasament din țară trăiesc în condiții inumane, sunt bătuți cu polonicul în cap până ajung la spital, sunt exploatați prin muncă până la deces și abuzați sexual în schimbul unor țigări, a fost premiată în cadrul Forumului Mass-Media 2025.
Articolul semnat de Daniela Calmîș și publicat în ZdG a obținut locul II la concursul național „Investigațiile jurnalistice ale anului 2025”, desfășurat de Asociația Presei Independente (API) și Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania).
Ziarul de Gardă, premiu pentru jurnalism de investigație la Gala anuală a CJI
Tot în luna decembrie, cinci jurnaliști ZdG, autori a două investigații jurnalistice, au fost premiați la categoria „investigație” de către Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în cadrul în cadrul Galei Anuale a Clubului de Presă, „Jurnaliștii anului”. Ziarul de Gardă a fost premiat pentru investigațiile: „Armata digitală a Kremlinului” (Natalia Zaharescu și Măriuța Nistor) și „Oamenii din spatele operațiunii speciale „diaspora”: bani și conexiuni, inclusiv politice, la Chișinău, București și Moscova” (Felicia Ganev, Daniela Calmîș și Victor Moșneag).
Tot în luna decembrie, echipa Ziarului de Gardă a primit premiul „pentru excelență în investigarea corupției – Impact”, ediția 2025, pentru investigația „Armata digitală a Kremlinului”. Premiul a fost împărțit cu alte două echipe de investigație din redacțiile Cu Sens și Nord News.
Jurnalista Ziarului de Gardă, Măriuța Nistor, a fost desemnată „Omul anului”, în cadrul Galei „Gânditorul de la Hamangia”, ediția 2025, organizată în cadrul emisiunii „Vânturile, Valurile”, cu Val Butnaru, de la Jurnal TV. Gala este organizată anual, începând cu 2020.
În cadrul ediției din 2025, au fost oferite alte cinci premii: pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun rol, cea mai bună piesă muzicală, cea mai bună carte și cel mai bun film.