„Pro-unire”…, dar cu cine? „Oamenii Kremlinului” la București
Prezidențialele din România au stârnit mai multe discuții, legate atât de voturile diasporei, cât și, mai ales, de implicarea Rusiei în electorală și interesele acesteia ca să câștige un anumit candidat. Au fost aduse învinuiri din ambele tabere. Dar să le luăm pe rând.
Interferențele Rusiei în situația politică din R. Moldova de mult nu mai sunt o noutate. La sfârșitul anului trecut însă, atenția F. Ruse s-a concentrat asupra României, mai exact, asupra alegerilor prezidențiale. Deși propaganda rusă a încercat să fie subtilă, tangențele unor candidați cu Moscova au fost evidente prin declarațiile, vizitele, viziunile acestora, dar și prin falsurile răspândite pe rețelele de socializare, asociate cu anumite persoane din statul rus.
La fel ca în campania electorală din R. Moldova, care a avut câțiva candidați pro-ruși – o asigurare a Kremlinului că cel puțin unul dintre ei va trece în turul II, la prezidențialele din România, Rusia tot a mizat pe mai mulți candidați.
Printre aceștia, în opinia unora, ar fi fost senatoarea Diana Șoșoacă, care a dat interviuri presei afiliate Kremlinului, a făcut mai multe declarații în favoarea Moscovei și a vizitat de câteva ori Ambasada F. Ruse la București. Candidatura acesteia însă a fost respinsă de Biroul Electoral Central, fiind învinuită de „ură rasială”, „nerespectarea statutului partidelor și încălcarea Constituției”. Drept rezultat, Șoșoacă i s-a plâns lui Putin într-o scrisoare. Alte dovezi ale faptului că senatoarea ar avea anumite legături cu Rusia nu există.
Alegerile anulate vs. legăturile candidatului pro-rus cu Wagner
Cazul candidatului pro-rus Călin Georgescu, care a ieșit „victorios” la alegerile din noiembrie 2024, ulterior anulate (pentru interferență străină [rusă] în procesul electoral), este diferit. Acesta, pe lângă faptul că promova în spațiul public ideologii și figuri istorice controversate, precum mareșalul Antonescu, și încerca să-l copieze pe președintele rus, inclusiv publicând fotografii similare cu cele ale lui Putin, a avut și în anturajul său oameni apropiați Rusiei, lucru dovedit de procurorii de la Parchetul General.
Unul dintre aceștia este mercenarul Horațiu Potra, șeful echipei de securitate a lui Călin Georgescu, care are legături directe cu cercuri de influență din Rusia. Procurorii au depistat că acesta a zburat pe 6 septembrie 2024 cu un avion Emirates de la Moscova la Dubai. Alte imagini îl surprind pe Horațiu Potra la Moscova, dar și la Ambasada Rusiei, iar o postare publică a lui Potra, realizată în centrul capitalei ruse, a fost completată de un comentariu al lui Ioan Lup – „șeful Wagner”. Această remarcă subliniază legăturile potențiale ale grupării conduse de Potra cu organizația paramilitară „Wagner”, cunoscută pentru operațiunile sale în anumite zone de conflict și pentru metodele sale de acțiune cu specific militar.
Un alt personaj din anturajul lui Călin Georgescu este Marin Burcea, un fost luptător al Legiunii Străine, poreclit „Lunetistul”. Potrivit surselor G4Media, partenera de afaceri a lui Burcea, Dorina Mihai, ar avea multiple legături cu militari ceceni din anturajul lui Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, și al generalului Zamid Alievici Cialaev.
În prezent, Călin Georgescu este cercetat în trei dosare penale: instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, sprijin pentru organizații fasciste și fals în declarații privind finanțarea campaniei electorale. Acesta nu a putut participa la alegerile din mai 2025, după ce BEC a invalidat candidatura sa.
Viziunile pro-ruse ale candidatului „pro-unire”
După Georgescu, Rusia și-a îndreptat privirea către George Simion, candidatul AUR, care aparent este „pro-unire”. Acțiunile acestuia însă demonstrează cu totul altceva. Simion și Georgescu, care e pro-rus, au mers mână în mână în campanie. Mai mult, acesta i-a promis lui Georgescu funcția de premier, adică un candidat pro-unire își dorește un premier pro-rus, vizat în dosare penale. Viziunile pro-ruse ale lui Simion sunt trădate și de unele declarații ale acestuia precum cea în care numește Ucraina drept „o creație sovietică”.
Declarații practic trase la indigo întâlnim și la unii politicieni din R. Moldova cu viziuni pro-ruse. În timp ce Simion declară că vărsarea de sânge din țara vecină este, de fapt, „un război între ortodocși”, Igor Dodon susține că „situația din Ucraina este problema lor internă”, dar și că „credincioșii ortodocși nu trebuie să se certe din cauza diferitor mitropolii”.
Totodată, deși zice că războiul din Ucraina trebuie să ia sfârșit, George Simion susține că Volodimir Zelenski ar fi cel care a pornit războiul. „A promis pace și a făcut război”, a declarat acesta în cadrul unui podcast. Și Dodon a amintit despre discursul din 20 mai 2019, când a avut loc inaugurarea lui Zelenski în funcția de președinte: „A susținut că este pregătit pentru orice doar pentru a pune capăt războiului din Donbas”, a declarat Dodon, făcând aluzie la războiul ruso-ucrainean care durează mai bine de trei ani.
Nici unul, nici altul însă nu vorbesc despre cine, de facto, a pornit acest război, nici despre faptul cum ar proceda ei înșiși în cazul în care le-ar intra un hoț în casă cu pușca în mână. S-ar opune hoțului? Ar încerca să-și salveze familia? Sau ar da bir cu fugiții, renunțând la cei dragi? Din declarațiile făcute de cei doi, aproape similare, concluzionăm că ar alege a doua variantă.
Mai mult, Dodon susține că R. Moldova trebuie „să-și păstreze neutralitatea” și să-și „stimeze vecinii” (făcând aluzie la Rusia), iar Simion accentuează că România nu trebuie să aloce bani pentru Ucraina: „Nu vom alimenta complexul militaro-industrial”, asta în pofida faptului că de pe urma escaladării războiului ar putea suferi și Bucureștiul – nu se știe unde stopează poftele Moscovei. Aflându-se la hotar cu România, ce i-ar opri pe ruși să mai facă doi pași și să treacă granița?
Interferențele Rusiei în alegerile din România
Implicarea Rusiei în procesul electoral din România a avut scopuri concrete: să blocheze ajutorul militar acordat Ucrainei; să-și pună „omul” său în conducerea unui stat care este atât membru UE, cât și membru NATO; să influențeze rezultatele alegerilor parlamentare din R. Moldova, care se vor desfășura în toamna acestui an (Rusia a pierdut alegerile prezidențiale din țara noastră, inclusiv din cauza/datorită jurnaliștilor ZdG care s-au infiltrat în rețeaua lui Șor, omul Moscovei, și acum face tot posibilul să nu rateze parlamentarele); să blocheze integrarea R. Moldova și a Ucrainei în Uniunea Europeană.
Ultima interferență a Rusiei s-a produs chiar în ziua alegerilor. Fondatorul aplicației de mesagerie Telegram, cetățeanul rus Pavel Durov, a susținut că „o țară occidentală” i-ar fi cerut să „limiteze activitatea vocilor conservatoare în România înainte de alegeri”, referindu-se la serviciul secret francez. Acesta însă nu aduce nicio dovadă a faptului că o atare discuție a avut loc. De facto, Durov are relații vechi și nu tocmai plăcute cu Franța. Acesta a fost arestat în 2024 de către autoritățile franceze și anchetat pentru activitate criminală în aplicația de mesagerie pe care a fondat-o, inclusiv pentru „complicitate la deținerea, distribuirea, oferirea sau punerea la dispoziție a imaginilor pornografice cu minori, în grup organizat”.
Evident, rezultatele alegerilor prezidențiale din România n-au fost pe placul Kremlinului, stârnind diverse reacții. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a accentuat: „În primul rând, v-aş ruga să nu numiţi asta alegeri”. Ideologul de frunte al lui Vladimir Putin, Alexandr Dughin, a declarat că „Macron a intervenit deschis în alegerile din România, dar nimeni nu va comenta. UE este o dictatură liberală pură”.
Paradoxal e faptul că Moscova vorbește despre dictatură în timp ce Rusia deja de 25 de ani este condusă de aceeași persoană, care acum visează să-și întindă „ghearele” și peste țările vecine, trimițându-și propriii cetățeni într-o țară străină, ca să o cotropească pentru… un „moft”. Dar unde sfârșește acest „moft”?
