Se protestează prea puţin, dle Candu
În R. Moldova, se protestează prea puţin, dle Candu. Din cale afară de puţin, după câte motive de a protesta ni se oferă: viaţa nu e viaţă, salariile nu sunt salarii, pensiile nu sunt pensii, drepturile nu sunt drepturi, legile nu sunt legi, guvernul nu e guvern, parlamentul nu e parlament, preşedintele nu e preşedinte… Ce să facă lumea, dle Candu?
Pe 17 septembrie, la Chişinău, au fost reluate protestele antiguvernamentale, pe care mai mulţi analişti politici le preziceau („o toamnă fierbinte”) încă din vară. Lumea ieşită în stradă a protestat „sub steagurile” PAS şi PPDA, al Maiei Sandu şi al lui Andrei Năstase, iar pe final au votat aceeaşi Rezoluţie comună – semn că sunt o voce protestatară solidară şi pledează aceeaşi cauză: demachierea regimului de guvernare, deoligarhizarea, decriminalizarea şi demonopolizarea puterii de stat în R. Moldova, astfel încât ea să corespundă elementarelor norme şi prescripţii constituţionale. Măcar atât. Da, protestele din 17 septembrie 2017 (aşa după cum au nuanţat evenimentul portavocile puterii) nu au fost pe măsura celor din 6 septembrie 2015, supranumite de analişti şi organizatori drept Mare Adunare Naţională şi care, dacă-i să ne amintim, au fost provocate de marele jaf financiar-bancar, care scandalizase o lume întreagă: furtul miliardului. 6 septembrie 2015 a fost, cu adevărat, altceva, a fost o revoltă populară de proporţii, care se revărsase, spontan, într-un protest non-stop pe mai bine de 3 luni şi care devenise o ameninţare reală pentru clanurile mafiotizate ale puterii. Urma doar să se dea semnalul. Semnalul, însă, a întârziat. Poate, a fost contramandat. Numeric, comparând lucrurile, protestele din 17 septembrie au fost, evident, mai modeste, însă, în esenţa lor (că asta contează până la urmă), au fost aceeaşi mişcare a „osândiţilor”, ca şi pe 6 septembrie 2015. Valul, doar valul protestatar, comparativ cu 2015, s-a mai atenuat, spiritul protestatar, însă, nu. Şi nici nu avea cum, iar vina pentru faptul că lumea lasă casă, masă şi iese în stradă, nu trebuie căutată în Maia Sandu, în Andrei Năstase, în Consiliul Marii Adunări Naţionale şi în nu ştiu cine încă (asta încearcă sa facă guvernarea), ci în incapacitatea şi incultura de a guverna a celor ajunşi să putere. Faptul că în Rezoluţia protestului din 17 septembrie găsim, practic, aceleaşi revendicări, ca şi acum doi ani, ne spune clar că regimul a rămas neschimbat, iar R. Moldova rămâne în continuare „moşia” PD şi a moşierului V. Plahotniuc. Care a fost reacţia guvernării la protestele din 17 septembrie? La parlament, la guvern, la Tele-Radio Moldova, faţă în faţă cu protestatarii trebuia să stea poliţia? Şi serviciile speciale fără semne de identificare? Aşa ca în 2014 în Crimeea? Protestele – era şi de aşteptat, nu au plăcut puterii. Mai ales într-un moment în care PD stă deja cu ochii pe prima tranşă a creditului de 150 mln. euro de la UE. De aici şi reacţia abuzivă a poliţiei în duminica de 17 septembrie şi tot de aici şi mesajul acuzator, pe linie oficială, la adresa organizatorilor. Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, le-a reproşat Maiei Sandu şi lui Andrei Năstase că după ce au compromis noţiunea de opoziţie (neloială, să înţelegem, puterii) au compromis şi mişcarea protestatară, lăsând să se subînţeleagă că aceştia ar face uz de proteste ori de câte ori vor să lovească în guvernare. Să admitem, deşi e greu de imaginat că de dragul unui sau altui lider politic (în cazul nostru, din opoziţie), cineva de la Drochia, Donduşeni sau Cahul s-ar porni nitam-nisam la drum, cu noaptea în cap, să ajungă să protesteze la Chişinău, dacă nu ar avea motive din care să-l doară capul. O mie de ani. Nu Năstase şi Sandu sunt cei care scot lumea în stradă, dle Candu. Situaţiile îi rup pe oamenii de pe la case şi-i pun pe drumuri, iar situaţiile le creează guvernele şi guvernările. Spicherul, ziceam, le-a reproşat lui Năstase şi Sandu că ar fi compromis în R. Moldova noţiunile de opoziţie şi de mişcare protestatară. Dar noţiunea de guvernare în R. Moldova, dle Candu, cine a compromis-o şi a răscompromis-o? Mai ales după 2009? Şi în special după 2016 (alegerile prezidenţiale), că dacă-i să coborâm de la „frunze” la „rădăcină” (vorba lui Donici), „toatele atârnă de la rădăcină”. Totuşi. O guvernare ca cea pe care o avem în R. Moldova, antipopulară, în esenţa ei, ar trebui strânsă cu uşa zi de zi, 24 de ore din 24, pe toate căile posibile, inclusiv proteste, până fie va înţelege că trebuie să îşi schimbe stilul de guvernare, fie va pleca sau va fi ajutată să plece. În R. Moldova, după cum e situaţia, încă prea puţin se protestează, dle Candu. Din cale afară de puţin, după câte motive de a protesta ni se oferă: viaţa nu e viaţă (pentru 90% din populaţie), salariile nu sunt salarii (cu excepţia funcţionarilor de stat), pensiile nu sunt pensii, garanţiile sociale nu sunt garanţii, drepturile nu sunt drepturi, legile nu sunt legi, tarifele şi preţurile te lasă dezbrăcat, guvernul nu e guvern, parlamentul nu e parlament, preşedintele nu e preşedinte şi tot aşa. Ce să facă lumea, dle Candu? Nici măcar să nu protesteze? Atât timp cât staţi la guvernare, dar nu vreţi să guvernaţi şi pentru alţii, trebuie să vă împăcaţi cu gândul că nu e imposibil să se treacă fără proteste. Indiferent cât de mult vă place sau pe cât de prost arătaţi în faţa partenerilor externi. În R. Moldova nimeni nu protestează de viaţă bună. Atât doar că protestele trebuie regândite, fără spontaneităţi şi mai la ţintă. Un protest serios trebuie să împuşte. Dar nu în gol. În felul lor de azi ele lucrează mai mult pentru imaginea liderilor şi partidelor care le organizează. Contează şi asta, dar doar atât e puţin. Pe 1 octombrie, avem din nou proteste. Cel puţin asta au anunţat Sandu şi Năstase. Iar între timp „s-a răsculat” şi „atamanul” socialiştilor, Ig. Dodon. Pe 24 septembrie, Dodon a ajuns la Anenii Noi, Bălţi şi Cahul. Promite să ajungă şi în alte raioane. Preşedintele se vaicără în faţa lumii că are mâinile legate, că nu are putere, că vrea dar nu poate şi că ar fi bine să fie un fel de Putin al Moldovei (vrea republică prezidenţială), ca să poată lupta cu această „guvernare antipopulară”, zice el. În realitate, Dodon nu vrea nimic. Protestele PSRM sunt un nou joc lansat de Plahotniuc, după ce opoziţia extraparlamentară de dreapta a anunţat reluarea protestelor antiguvernamentale în toată republica. Dodon este folosit de Plahotniuc pe rol de „sparge-val” împotriva PAS şi DA, ca să le strice protestele şi să nu le permită să se consolideze electoral ca singura forţă protestatară anti-Plahotniuc. Un nou joc şi iarăşi în doi cu Plahotniuc.
