OPINIE Statul nu mai trebuie să abordeze problema desfacerilor căsătoriilor din R. Moldova doar în contextul unei statistici

Livia Mitrofan, judecătoare la Judecătoria Chișinău, analizează dosarele cu privire la desfacerea căsătoriei, argumentele invocate de soți în instanță și descoperă o problemă: „Dacă soții în cadrul situațiilor litigioase ar fi avut parte de o asistență psihologică calificată, de o posibilitate de a media aceste litigii, de a discuta împreună cu persoane calificate, jumătate dintre cei care se adresează cu o cerere de divorț ar fi păstrat familia, iar situațiile de criză  – evitate și soluționate”.

În editorialul scris pentru ZdG, magistrata menționează că statul „nu mai trebuie să abordeze problema desfacerilor căsătoriilor din R. Moldova doar în contextul unei statistici, dar să analizeze problema divorțurilor din R. Moldova și să vină cu o strategie de gestionare a crizelor din familie și de menținere a familiilor”. Judecătoarea vine cu mai multe soluții în acest sens.

Cum poți divorța legal în R. Moldova

În R. Moldova, modalitatea de desfacere a căsătoriei este prevăzută de art. 36 și art. 37 din Codul familiei. Reieșind din prevederile legale, căsătoria poate fi desfăcută:

1) de către organul de stare civilă de la domiciliul unuia din soți, în cazul în care ambii soți sunt de acord cu desfacerea căsătoriei și nu sunt litigii cu privire la partajul averii comune, stabilirea domiciliului și întreținerea copiilor minori sau litigii ce țin de întreținerea fostului soț.

2) de către notar în cazul acordul ambilor soți.

3) de către instanța de judecată în cazul în care există un litigiu între soți, ori unul din ei nu își dă acordul pentru desfacerea căsătoriei. Cererea de desfacere a căsătoriei poate fi depusă în instanța de judecată, unde este examinată în procedură generală, în ședință publică cu citarea ambelor părți.

9905 divorțuri în 2021, cu 12,6% mai multe decât în 2020

Conform datelor de la Biroul Național de Statistică, în anul 2021, s-au înregistrat 9 905 divorțuri, fiind în creștere cu 12,6% comparativ cu anul 2020, iar rata divorțialității constituie 3,8 divorțuri la 1000 de locuitori. Vârsta medie a soților la divorț a fost de 40,7 ani pentru bărbați și 37,4 ani pentru femei.

Din total de divorțuri în anul 2021, ponderea celor survenite după o perioadă de căsnicie mai mică de 5 ani constituiau – 24,3%, după 5-9 ani – 25,6%, urmate de căsătoriile desfăcute după o perioadă cuprinsă între 10-14 ani (17,2%), după 15-19 ani (11,6%), și respectiv după 20 ani și peste (21,3%). Durata medie a căsătoriei finalizate prin divorț a fost de 12 ani.

În anul 2021, judecătoriile au examinat 6911 cauze civile cu privire la desfacerea căsătoriei, iar în primele 6 luni ale anului au fost examinate 1456 cereri de desfacere a căsătoriei, cauze civile, în care nu au fost înaintate pretenții ce țin de întreținerea copiilor minori și partajul averii. Respectiv, din 9905 divorțuri înregistrate în 2021, 6911 de cereri de divorț au fost examinate de către instanțele de judecată. Numărul mare de cereri cu privire la desfacerea căsătoriei depuse în instanța de judecată, este condiționat, cred eu, de cuantumul taxei de stat care urmează să fie achitată la depunerea cererii și anume 40 lei.

În calitate de judecător de prima instanță am examinat 94 de cereri de desfacere a căsătoriei, cauze civile în care am încercat să înțeleg motivele desfacerii căsătoriei, or, art. 37 alin. (4) din Codul familiei prevede că, instanța judecătorească va desface căsătoria dacă va constata că conviețuirea soților și păstrarea familiei în continuare sunt imposibile.

Cum se divorțează legal în alte țări

Unicul instrument pe care îl are instanța de judecată la desfacerea căsătoriei, atunci când unul din soți își susține cererea de desfacere a căsătoriei, iar celălalt soț este împotrivă, este amânarea ședinței de judecată și acordarea unui termen de împăcare de până la 6 luni, cu excepția cazului în care motivul cererii de desfacere a căsătoriei este violența. Dacă măsurile de împăcare nu au dat efecte și soții continuă să insiste asupra divorțului, instanța judecătorească va admite cererea respectivă.

Canada

Dacă să comparăm procedura de desfacere a căsătoriei din R. Moldova cu procedura de desfacere a căsătoriei din alte state atunci, spre exemplu în Canada, litigiile de divorț sunt reglementate de o Lege federală, iar procedura de divorț poate fi diferită de la o provincie la alta. Cu toate acestea în linii generale, instanța de judecată va acorda divorțul ca urmare a eșecului căsătoriei, în următoarele cazuri:

– soții au trăit separat pe o perioada de cel puțin un an înaintea pronunțării divorțului și trăiau deja separat la data introducerii acțiunii de divorț;

– unul dintre soți a comis adulter;

– unul dintre soți a folosit violența în relația cu celălalt soț, făcând intolerabilă menținerea coabitării.

Totodată, avocatul care acceptă să reprezinte o parte în acțiunea de divorț are obligația să atragă atenția clientului sau asupra dispozițiilor legii care are ca scop realizarea procedurii de împăcare. De asemenea, avocatul are obligația de a discuta cu clientul său despre posibilitățile de reconciliere și să-l informeze totodată despre serviciile de consultanță și de orientare matrimonială susceptibile de a ajuta soții să se împace. Avocatul va sublinia și importanța negocierii unei ordonanțe privind pensia alimentară sau încredințarea copiilor și va informa clientul asupra serviciilor de mediere care sunt susceptibile de a ajuta soții în cadrul negocierilor.

Pe de alta parte, tribunalul poate chiar să suspende procedurile pentru a da soților posibilitatea să se împace și totodată să desemneze din oficiu un specialist în consultare și orientare matrimonială, care să ajute părțile să se împace.

Italia

În Italia, instanța de judecată urmează să verifice dacă sunt îndeplinite cerințele legale pentru a pronunța hotărârea de divorț.

Aceste verificări trebuie efectuate chiar dacă cei doi soți prezintă o cerere comună de divorț; acordul soților nu constituie, în sine, un temei pentru pronunțarea divorțului, astfel încât în Italia nu există, practic, divorțul prin acord reciproc: instanța trebuie să stabilească întotdeauna faptele pe care se bazează cererea, înainte de a pronunța hotărârea de divorț.

Prin urmare temeiurile de divorț în Italia sunt: condamnarea unuia dintre soț, separarea legală a soților și schimbarea sexului de unuia dintre soți. Simpla separare de facto este fără efecte. Atunci când această condiție este satisfăcută, instanța va emite o hotărâre de separare, la cererea unuia dintre cei doi soți, chiar și împotriva dorinței celuilalt soț. În situații excepționale, instanța poate, de asemenea, să atribuie unuia dintre soți responsabilitatea pentru separare: aceasta are implicații asupra acordării dreptului la întreținere pe durata separării și după divorț, precum și asupra drepturilor de moștenire. Procurorul trebuie să ia parte la acțiunea legală. Separarea legală prin acord reciproc se bazează pe acordul între soți, dar produce efecte numai după aprobarea de către instanță, care are răspunderea de a se asigura că acordurile la care au ajuns soții satisfac interesele superioare ale familiei.

Marea Britanie

În Marea Britanie (Anglia și Țara Galilor) cererile de divorț sunt soluționate de instanța de dreptul familiei, și soții trebuie să se adreseze instanței respective pentru a obține o hotărâre de divorț. Solicitantul trebuie să dovedească faptul că respectiva căsătorie s-a destrămat iremediabil și trebuie să furnizeze probe cu privire la unul dintre cele cinci elemente enumerate mai jos. Singurul motiv de divorț este deteriorarea iremediabilă a căsătoriei. Pentru a demonstra că respectiva căsătorie s-a deteriorat în mod iremediabil, este necesar să se prezinte probe cu privire la unul sau mai multe „fapte” legate de căsătorie:

• soțul/soția a comis adulter cu o persoană de sex opus și solicitantul consideră că este inacceptabil să trăiască împreună cu acesta/aceasta;

• comportament nerezonabil, ceea ce înseamnă că celălalt soț s-a comportat astfel încât solicitantul nu poate, în mod rezonabil, să continue să locuiască împreună cu acesta;

• abandonul, ceea ce înseamnă că celălalt soț a părăsit solicitantul pentru o perioadă de doi ani anterioară datei introducerii cererii de divorț;

• separarea părților pentru o perioadă de doi ani anterioară datei introducerii cererii de divorț (cu consimțământul celuilalt soț);

• separarea părților pentru o perioadă de cinci ani anterioară datei introducerii cererii de divorț (fără consimțământul celuilalt soț);

Instanța este obligată să verifice, în măsura în care este posibil, faptele invocate de solicitant (reclamant), precum și orice fapte invocate de către celălalt soț (pârât). În cazul în care instanța constată, pe baza dovezilor, că respectiva căsătorie s-a deteriorat iremediabil, judecătorul instanței pentru cauze de dreptul familiei pronunță o hotărâre de divorț.

Dacă instanța este convinsă că respectiva căsătorie s-a deteriorat iremediabil, aceasta pronunță o hotărâre provizorie (decree nisi). După o perioadă de șase săptămâni, partea care a solicitat divorțul în instanță poate înainta o cerere pentru a obține o hotărâre de divorț definitivă (decree absolute). Cu excepția unor circumstanțe excepționale, nu există niciun termen pentru depunerea unei cereri de pronunțare a unei hotărâri definitive.

Divorțul nu întotdeauna este soluția unei crize din căsătorie

Prin urmare, după cum vedem, statele impun o procedură anevoioasă de desfacere a căsătoriei, iar instanța de judecată trebuie să verifice motivele, faptele și respectarea termenelor de separare a soților, adică să constate nu doar simpla voință a unuia din soți de a divorța, ci și dacă sunt întrunite niște cerințe prevăzute de lege. Și asta pornește de la maturitatea deciziei de a încheia căsătoria precum și asumarea efectelor încheierii unei căsătoriei. Or, atât încheierea căsătoriei cât și desfacerea ei naște efecte sociale, psihologice și juridice. Mai mult ca atât, atunci când în familie sunt copii minori, desfacerea căsătoriei se răsfrânge emoțional și asupra copiilor, iar efectele pot fi mai grave în timp.

Cu toate acestea, motivele desfacerii căsătoriei sunt atât de variate și complexe, încât cred eu că instanța de judecată poate doar să constate voința unuia din soți de a divorța, însă, în opinia mea, divorțul nu întotdeauna este soluția unei crize din căsătorie.

Personal, la examinarea oricărei cereri de chemare în judecată cu privire la desfacerea căsătoriei, le comunic participanților în proces că, pentru mine cauzele civile de desfacere a căsătoriei sunt o statistică, pentru ei este schimbarea vieții lor și urmează de analizat dacă eu, prin statistica mea, pot să intervin în viața lor. De fiecare dată încerc să înțeleg motivele cererii de desfacerea a căsătoriei și dacă soții au mers la un psiholog de familie pentru o consiliere psihologică. 

Rareori motivul cererii de divorț este violența în familie

Rareori motivul cererii de divorț este violența în familie, or în aceste cazuri desfacerea căsătoriei urmează să se examineze fără acordarea unui termen de împăcare și în asemenea cazuri, nimic nu justifică menținerea căsătoriei.

De cele mai deseori, familiile nou constituite divorțează din cauza problemelor sociale și economice pe care le întâmpină și anume – lipsa spațiului locativ, creditele asumate, creșterea și educarea copiilor, lipsa veniturilor în familie și lipsa capacității de a comunica și a soluționa conflictele familiale. Atunci când soții vin în ședința de judecată, este de ajuns doar să propui reclamantei/reclamantului să convingă instanța că conviețuirea lor în continuare este imposibilă și aici se încep discuțiile între părți, care sunt de fapt mai multe reproșuri dintre soți și probleme nesoluționate. În majoritatea cazurilor soții nu discută în afara ședinței de judecată, discuțiile au loc în cadrul ședinței, iar judecătorul nu este mediator sau psiholog să poată remedia aceste discuții, astfel încât să facă în așa fel ca părțile să ajungă la o soluție. Ascultându-i, înțeleg că aceste probleme soții le discută în ședința de judecată, se învinuiesc reciproc de eșuarea căsătoriei și tot încearcă să spună instanței că celălalt soț nu îl înțelege și nu mai vrea să conviețuiască cu el. În acel moment, întreb participanții procesului dacă au mers la un psiholog să discute pretențiile unuia față de altul, însă răspunsul în toate cazurile este nu. 

Cu cât căsătoria este mai lungă, cu atât motivele sunt mai vagi

De asemenea, și cei care au un timp îndelungat de trai în comun depun cerere de divorț, și, cu cât căsătoria este mai lungă, cu atât motivele sunt mai vagi. La aceeași întrebare, de ce conviețuirea acestora în continuare este imposibilă soții nu au un răspuns clar și atunci invocă motive precum lipsa atenției și comunicării cu familia. Și parcă probleme globale în familie nu sunt, dar totuși părțile au ajuns în fața instanței de judecată. În acele momente înțelegi că motivul divorțului în aceste căsătorii este lipsa comunicării. La întrebarea dacă au încercat să meargă la un psiholog de familie, soții spun că nu, iar de cele mai dese ori, soțul refuză categoric.

În aceste litigii, înțelegi că soții au nevoie de o asistență calificată, iar judecătorul nu este psiholog și nu are studiile corespunzătoare de a media litigiul, de a comunica cu părțile.  

Cu toate acestea sunt convinsă că dacă soții în cadrul situațiilor litigioase ar fi avut parte de o asistență psihologică calificată, de o posibilitate de a media aceste litigii, de a discuta împreună cu persoane calificate, jumătate dintre cei care se adresează cu o cerere de divorț ar fi păstrat familia, iar situațiile de criză  – evitate și soluționate.

Statul nu mai trebuie să abordeze problema desfacerilor căsătoriilor din R. Moldova doar în contextul unei statistici

Astfel, cred eu că, statul nu mai trebuie să abordeze problema desfacerilor căsătoriilor din R. Moldova doar în contextul unei statistici, dar să analizeze problema divorțurilor din R. Moldova și să vină cu o strategie de gestionare a crizelor din familie și de menținere a familiilor.

În acest sens, spre exemplu în Croația la 01 noiembrie 2015 a fost adoptată Legea familiei potrivit căreia, consilierea obligatorie reprezintă o modalitate de a sprijini membrii unei familii să ajungă la acorduri cu privire la relațiile de familie, acordând, în același timp, o atenție deosebită protecției relațiilor de familie care implică un copil, precum și consecințelor juridice care decurg din incapacitatea de a ajunge la un acord și inițierea unei acțiuni în justiție în care sunt decise drepturile personale ale copilului. 

Astfel, cred eu, că în R. Moldova, în litigiile familiale urmează de instituit medierea obligatorie ca o cale ce urmează a fi efectuată până la depunerea cererii de chemare în judecată. În cadrul procedurii de mediere, părțile să meargă în mod obligatoriu la un curs de consiliere psihologică gratuit unde soții vor avea posibilitate să discute între ei și să primească asistență psihologică calificată. Mai mult ca atât, ar fi eficient ca în condițiile R. Moldova, statul să înființeze o rețea de psihologi specializați și să acorde consiliere psihologică, atunci când soții doresc să soluționeze anumite litigii, până a ajunge la desfacerea căsătoriei.

La adresarea în instanța de judecată, pentru desfacerea căsătoriei, urmează de instituit un mecanism prin care să fie verificată voința soților de a divorța și anume, dacă soții au apelat la mediator ca o cale prealabilă obligatorie de parcurs până la depunerea cererii în judecată, au mers la consilierea psihologică și dacă locuiesc o anumită perioadă de timp separat. Or, verificarea voinței de a divorța nu poate fi rezumată la simpla expunere a acesteia în instanța de judecată.

Familia este celula societății, iar statutul urmează să aibă o strategie complexă de formare și de menținere a familiei.

Surse: Biroul Național de Statistică, Juridice.ro, E-justice.europa.eu

Autoare: Livia Mitrofan, judecătoare, Judecătoria Chișinău.

CV

Livia Mitrofan a fost numită în funcția de judecătoare la Judecătoria Chișinău prin decretul președintelui R. Moldova din 30 iunie 2017 pe un termen de cinci ani. Conform informațiilor de pe site-ul magistrat.md, la 31 martie 2016, Livia Mitrofan a absolvit cursurile de formare inițială a candidaților la funcția de judecător, obținând media generală 9,51. Anterior a activat ca specialist coordonator în direcţia Notariat şi avocatură a Ministerului Justiţiei, ulterior transferată în direcţia Elaborare a actelor normative, avocat – stagiar în cadrul Uniunii Avocaţilor și asistent judiciar al grefei Curţii Supreme de Justiţie.