Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   O revizie a partidelor politice.…

O revizie a partidelor politice. Pe când?

Banii nu au putut face la Bălți pentru Marina Tauber ceea ce au făcut în 2015 la Orhei pentru Ilan Șor… Inșii, odată compromiși, nu mai au ce căuta în politică… Marea corupție și marile grupări criminale nu stau în procuraturi și judecătorii, Marile grupuri criminale stau în partidele politice corupte…

PAS a pornit a da peste mâini… Ceea ce s-a întâmplat cu Marina Tauber, candidata Partidului Șor în turul doi pentru alegerile locale de duminică la Bălți, asta, de fapt, ar trebui să însemne. Și asta s-a și întâmplat: sancționarea prin eliminare din cursă. Așa  cum s-a mai întâmplat, de altfel, și la prezidențialele din 2016 cu un alt candidat al aceluiași Partid Șor (Inna Popenco), scoasă și ea de CEC din cursă, cu mult scandal și din aceleași motive: utilizarea în campanie a mijloacelor financiare nedeclarate. În cazul  Popenco, Partidul Șor a boicotat alegerile, în cazul Tauber încă nu există o decizie definitivă. Indiferent, însă, ce vor decide (deși trenul a plecat), un lucru rămâne cert: Tauber a călcat pe greblă, iar Partidul Șor fie a uitat să-și facă tema pe acasă din 2016, fie a căutat să încerce nervii PAS-ului. În tot cazul, ceea ce s-a întâmplat la Bălți nu s-a întâmplat pentru că așa i-ar fi convenit sau nu i-ar fi convenit Partidului PAS sau Partidului Șor, ci pentru că asta o cere legea. Trebuia, e timpul, nu mai putem spune una de la tribune și face alta în spatele tribunelor. De 30 de ani tot vorbim (mă refer la beaumondul nostru politic) despre democrație, stat de drept, supremația legii, standarde europene, integritate, transparență, lupta cu corupția electorală și politică, alegeri libere și corecte, dar cu prima ocazie posibilă căutăm să le evităm și chiar să le ignorăm, dacă ele nu cadrează cu interesele noastre. Personale, de partid, grup etc…. Lumea politică de la noi într-atât s-a împăcat cu obișnuința de a ocoli legea sau a se suprapune ei, că pentru ei norma nu mai este normă, ci anti-normă. În cazul lor contează banul, nu legea.

Turul doi de scrutin al alegerilor pentru funcția de primar al municipiului Bălți, care urma să aibă loc duminică, 5 decembrie, a fost suspendat. O hotărâre în acest sens a fost adoptată de CEC în ședința extraordinară de duminică dimineața, cu mai puțin de o oră înainte de deschiderea secțiilor de vot. S-a acționat ca în regim de situație excepțională. Caz fără precedent în practica electorală de la noi. Decizia vine după mai multe ședințe de judecată, care s-au desfășurat inclusiv în noaptea de duminică și în rezultatul cărora Marina Tauber, unul dintre cei doi candidați, care urmau să se dueleze în turul doi, a fost exclusă din cursă prin decizia instanțelor judecătorești. Urmare a acestui fapt, Comisia Electorală Centrală a constatat imposibilitatea desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin cu un singur candidat, în condițiile în care (susține CEC) legislația electorală prevede desfășurarea turului doi cu participarea a doi candidați.

Întrebarea care rămâne: ce a determinat CEC-ul să intervină atât de dur și să ceară eliminarea Marinei Tauber din cursă? Banii. Tauber face parte dintr-un partid politic (Partidul Șor, fiind și vicepreședinta acestui partid), în care banii contează foarte mult și în care se învârt foarte mulți bani, să le zicem neclari, folosiți în interes politic. Toată politica Partidului Șor se ține pe bani mulți. Și nu e vorba doar de miliardul furat, în care Șor este principalul inculpat sau de spălarea, prin alte scheme, a altor milioane, pentru că bani mulți și neclari mai au și alții în R. Moldova. Dar ceea ce face Partidul Șor și a încercat să facă Tauber la Bălți este caz de corupție electorală, cu urmări politice nefaste, dacă reieșim din ideologia acestui partid, care vrea să facă din R. Moldova o a doua Crimee. CEC a constatat, în rezultatul unor investigații operative, utilizarea în campanie de către Marina Tauber a unor fonduri bănești nedeclarate, de cel puțin 34 de mii de lei, plus alte circa 10 mii – peste plafonul mijloacelor din fondul electoral. Bani clari? Bani neclari? Din momentul în care au fost tăinuiți, sunt, cu siguranță, bani necinstiți. CEC a anunțat că a intrat în posesia mai multor probe, din care reiese că Tauber a angajat pentru primul tur de scrutin mai mulți voluntari din raioanele de nord ale R. Moldova, pe care i-a cazat la Bălți, i-a întreținut (și remunerat, posibil) și i-a mobilizat să lucreze în interesul ei electoral. Sau politic, dacă vreți, că e tot acolo. Ambele fapte (fondurile nedeclarate și depășirea plafonului) sunt cazuri de fraudă electorală, care, potrivit CEC, cad sub incidența sancțiunilor prevăzute de Codul Electoral, art.75, și implică anularea înregistrării concurentului electoral și eliminarea lui din cursă. Ceea ce s-a și întâmplat.

Tauber respinge acuzațiile, acuză puterea de dictatură și se declară victima unui complot politic. Reacția guvernării rămâne și ea dură și categorică. „Indiferent de cât de mulți bani nu ar avea unii indivizi, instituțiile statului trebuie să riposteze în caz că aceștia calcă în picioare legea și bunul simț. Nu pot grupurile de interese sau oligarhice să fie mai puternice decât Statul… Principala noastră sarcină în cei 4 ani de guvernare e să construim instituții, să întărim Statul şi să distrugem grupurile criminale, care îi subminează autoritatea”, a scris duminică, pe pagina sa de Facebook, Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției.

În concluzie: banii nu au putut face la Bălți pentru Marina Tauber ceea ce au făcut în 2015 la Orhei pentru Ilan Șor, când un penal, îmbogățit pe căi ilegale, a putut, ocolind legea, să-și procure funcția de primar, iar după asta și de deputat în Parlament – pentru el și anturaj. Ce-i drept, cu binecuvântarea marelui păpușar Vlad Plahotniuc. Și doi: cazul Tauber este primul pas în lupta cu corupția electorală (politică). Inșii, o dată compromiși, nu mai au ce căuta în politică. Tauber, ca și Șor – fără partid, sunt nimic, Dodon fără socialiști e nimic, Voronin fără comuniști, la fel… Și lista poate continua. Marea corupție și marile grupuri criminale nu stau în procuraturi și judecătorii, marile grupuri criminale stau în partidele corupte. Ele au criminalizat justiția și au distrus Moldova. Pe când o revizie a partidelor politice?