Guvernul Filip nu vede tancurile
Ieri, 2 martie, s-au împlinit 24 de ani de la declanşarea războiului moldo-rus de la Nistru. Timp de 24 de ani, armata rusă staţionează pe teritoriul R.Moldova, în pofida angajamentelor internaţionale. Deşi au avut loc iar evenimente de comemorare, cu participarea multor oficiali, în frunte cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, nici acesta, nici alţi oficiali nu au remarcat faptul că agresorul din acel război nu a respectat angajamentele internaţionale şi nu şi-a retras armata.
Amintim că, în 1992, au existat numeroase mărturii care au confirmat faptul participării Armatei a 14-a, ruse, în lupte, alături de separatişti. „În timpul conflictului din 1991—1992, forţele fostei Armate a 14-a (care s-a supus pe rând URSS, CSI şi Federaţiei Ruse), dislocate în Transnistria, au luptat în numele forţelor armate transnistrene. O mare cantitate de armament a fost transferată benevol separatiştilor din depozitele Armatei a 14-a”, se spune în Hotărârea CtEDO din 8 iulie 2004, pe Cazul Ilaşcu.
Martorii acelui proces au confirmat în faţa instanţei europene participarea armatei ruse în lupte contra cetăţenilor R. Moldova. Ilie Ilașcu, participant la războiul din 1992, deţinut în închisorile din Transnistria timp de 9 ani, a confirmat acelaşi lucru: „Armata a 14-a a luat parte activă la agresiunea împotriva tânărului stat R. Moldova. A înarmat unităţile paramilitare din Transnistria cu circa 30.000—35.000 de pistoale automate, au fost transmise 16 tancuri, 8 elicoptere de luptă MI 24, MI 8 şi altele. Bine, să admitem că armele uşoare ar fi putut fi procurate din altă parte, dar de unde aveau tancuri, cele 64 de blindate, sisteme GRAD, care nu puteau fi cumpărate de la orice piaţă?!”. Şi Victor Catană, fost viceministru de Interne, a declarat în faţa judecătorilor CEDO că „din decembrie 1991 şi până în martie 1992, fostul comandant al Armatei a 14-a, Iakovlev, a început transferul de armament către aceste formaţiuni, care a continuat cu apariţia diferiților mercenari cazaci, persoane cu antecedente penale. De la 2 martie 1992, aceste transferuri au luat un caracter masiv”.
Primul președinte al R. Moldova, Mircea Snegur, a fost de asemenea audiat de către judecătorii CtEDO, unde a declarat că „tancurile din dotarea Armatei a 14-a au participat, mai ales în timpul conflictului sau, cum se spune, al operaţiei de la Bender, au fost cadre pe care le-a văzut toată lumea, tancurile au trecut podul la Bender”.
Ieri, 2 martie 2016, niciun oficial de stat nu şi-a amintit de această hotărâre CtEDO, prin care a fost condamnată Federaţia Rusă anume pentru implicare în acest război, decizie pe care Federaţia Rusă a recunoscut-o, plătind despăgubiri membrilor Grupului Ilaşcu. De asemenea, nimeni nu şi-a amintit de obligaţiile asumate de Federaţia Rusă la Summitul OSCE de la Istanbul, din 1999, decizia căruia spune: „Salutăm angajamentul Federaţiei Ruse de a retrage total forţele ruse de pe teritoriul R. Moldova până la finele anului 2002”. Au trecut 14 ani de atunci şi Rusia nu şi-a îndeplinit acel angajament, dar nici autorităţile R. Moldova nu au cerut prea insistent respectarea acestei decizii.
Ieri, 2 martie, în timp ce combatanţii îşi povesteau din nou frustrăprile la Memorialul din Chişinău, pe pagina web a Ambasadei Federaţiei Ruse din Moldova a apărut un comunicat de presă care elogiază prezenţa armatei ruse în Moldova şi spiritul pacificator al acesteia. „Se propune ca pacificatorii ruşi, care joacă un rol crucial şi eficient în operaţia de pacificare de pe Nistru, să fie schimbaţi pe pacificatori ONU. Aceste idei sunt foarte periculoase şi contravin aspiraţiilor noului Cabinet de Miniştri din Moldova privind relaţiile moldo-ruse”, a declarat Maria Zaharova, ministră-adjunctă de Externe a Federaţiei Ruse. Timp de 24 de ani, Armata Rusă agresoare a fost mascată în una pacificatoare. Deţinuţii din Grupul Ilaşcu, alte mii de victime ale acelui război, dar şi ale perioadei ulterioare, printre care şi Vadim Pisari, au fost uitaţi. Ca să nu se supere „pacificatorii” înarmaţi.
