Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Gropari pe bani publici

Gropari pe bani publici

Ei ne mint, ei ne fură, ei ne umilesc, îşi fac interesele lor şi ale clanurilor de familie sau politice, iar noi încercăm să vedem ce putem face ca să-i salvăm de la moarte fizică… La ce bun? Gata. Problemele lor au fost şi ale noastre atât timp cât noi am crezut în ei, de acum încolo nu ne mai leagă nimic

Pentru duminică, la Chişinău şi în alte câteva centre zonale, Platforma DA preconizează o nouă mare adunare – eu i-aş zice, mai degrabă, preelectorală, decât naţională, pornind, elementar, de la considerentul că reuniunile, pe care, în mod repetat, le convoacă Platforma DA în PMAN nu întrunesc condiţia clasică de Mare Adunare Naţională, decât sub aspectul numeric al celor prezenţi în Piaţă. Cine a prins primele Mari Adunări Naţionale de la Chişinău de la sfârşitul anilor `80 şi începutul anilor `90 (ca să nu coborâm prea mult în istorie) nu poate să nu-şi amintească că în aceste Adunări s-au votat decizii de ordin istoric şi politic, care au schimbat statutul, destinele şi destinaţia Moldovei ultimilor ani de dominaţie sovietică. Zic asta nu pentru a minimaliza importanţa şi rostul manifestaţiilor din PMAN, ci pentru a exclude şi a nu lăsa să se ajungă la speculaţii (indiferent de unde ar veni ele) în cazul unor evenimente care nu sunt de speculat. Duminică, aşa după cum s-a mai întâmplat, vom avea, la Chişinău şi în celelalte 6 destinaţii, un nou şi amplu miting de protest, care nu şi-a epuizat nici unu la sută din motivele care au scos lumea în stradă. Şi aici ar fi curios să ştim cui de la guvernare (şi poate nu numai) convin aceste proteste în surdină, din moment ce nicio revendicare, din cele enunţate de protestatari, nu a fost examinată în Parlament sau Guvern, deşi protestele au intrat în regim non-stop încă din 6 septembrie. Să ne pască o nouă repetare a precedentului-2003, cu Oraşul Libertăţii din faţa Preşedinţiei şi Parlamentului, când după 3 luni de proteste on-line, lucrurile au rămas ca şi până la ele: comuniştii la guvernare, iar populaţia în opoziţie?

Start pentru anticipate

Duminică, cel mai probabil, cei de la Consiliul Marii Adunări Naţionale vor anunţa public că se detaşează de Platforma DA, în intenţia de a se constitui într-un partid politic – lucru care, de altfel, a şi fost deja anunţat într-o conferinţă de presă, la începutul săptămânii, de către unul dintre liderii DA, Andrei Năstase. Iar dacă acest lucru se va întâmpla, 29 noiembrie va putea fi considerată, fie şi neoficial, ziua de start a alegerilor parlamentare anticipate – lucru pentru care Platforma DA a pledat în toată perioada de când s-a intrat în proteste. Urmează să vedem, pe când aceste anticipate: ianuarie 2016 (nealegerea guvernului), martie 2016 (nealegerea şefului statului) sau un nou 7 Aprilie, care s-ar putea întâmpla în funcţie de capacitatea celor de la guvernare de a face faţă crizei. Dacă vor fi capabili să treacă peste orgoliile deşarte şi interesele de haită, tot ce-i posibil că vor supravieţui, dacă nu — AMIN va fi ultimul cântec pentru ei. Iar riscurile căderii rămân mari.

O nouă iluzie: „guvern al unităţii naţionale”

A mai trecut o săptămână de întrevederi, vizite în Europa, negocieri şi tot felul de testări reciproce între partidele parlamentare. Şi pe dreapta politică, şi pe stânga. Fără schimbări. Baricadele între PD şi PLDM rămân neclintite. În timp ce liberal-democraţii pledează ideea unui premier integru, neafiliat partinic, fără pile la guvernare şi a unui guvern tehnocrat, democraţii condiţionează atât şefia guvernului (pretendentul nr.1, V. Plahotniuc), cât şi dreptul de a decide nominal componenţa noului cabinet de miniştri. PL se opune, PLDM caută noi formule de negocieri, socialiştii (cel puţin aşa susţine Dodon) nu vor să audă nici de negocieri, nici de alianţe şi doar comuniştii continuă să se declare disponibili de a negocia atât candidatura noului premier, cât şi componenţa nominală a viitorului cabinet, fără a pretinde funcţii sau favoruri (reies, ca şi în cazul lui Dodon, din ceea ce declară V. Voronin). Deşi, după întrevederea de marţi cu fracţiunile parlamentare, şeful Legislativului, Andrian Candu, a dat de înţeles că ar fi posibilă crearea unui guvern al unităţii naţionale, miercuri M. Lupu a lansat un nou SOS, anunţând că negocierile se duc din nou la fund. Potrivit lui Lupu, o alianţă de centru-dreapta este imposibilă, „nu ne ajung voturi”, spune Lupu, sugerând că rezerva de aur ar putea exista pe stânga, făcând o nouă aluzie la socialişti. Dodon, însă, rămâne surd. Să vedem cât de mult va reuşi să împace lucrurile preşedintele N. Timofti. Pentru ziua de joi, apoi pentru vineri, Timofti a anunţat o nouă rundă de consultări cu fracţiunile parlamentare, după ce prima, de acum două săptămâni, a eşuat. Era de aşteptat să ajungem aici? Era. Prea multă fosăială politică în Parlament, prea multe interese şi prea multă importanţă pe loc gol, cu ifose PD-iste. Dacă preşedintele Timofti nu a fost în stare (indiferent de motive, obiective ori subiective) să anticipeze demiterea guvernului pe vreme de criză, cine poate garanta că va fi în stare să asigure desemnarea unui nou guvern, în condiţiile în care PD-ul, unul dintre marii gropari ai Republicii Moldova, e gata să o bage nu numai în criză, dar şi în mormânt, doar ca să poată pune mâna pe tot ce mişcă în R. Moldova. Inclusiv guvern.

Gata cu dădăcitul public

De la arestarea lui V. Filat a trecut mai mult de o lună, de la demiterea Guvernului Streleţ – avem şi aici aproape o lună. În toată această perioadă, lumea nu a avut o altă preocupare mai mare, fie pe interior, fie pe exterior (cancelariile occidentale), decât să caute răspunsuri şi soluţii pentru ce? Pentru a scoate din criză o guvernare care se îneacă în propria prostie. Nu aveţi impresia că în tot acest răstimp noi, presa, societatea civilă, diplomaţiile străine, instituţiile euro-occidentale am căutat de mult mai multe ori, decât ei, să gândim în locul lor soluţii de împăcare (de salvare, de fapt) pentru ei? Ei ne mint, ei ne fură, ei ne umilesc, îşi fac interesele lor şi ale clanurilor lor de familie sau politice, iar noi încercăm să vedem ce putem face ca să-i salvăm de la moarte fizică, căci în moarte clinică ei se află de mult. Deci, vrem să-i resuscităm. La ce bun? Gata. Alianţele lor sunt problemele lor. Treaba lor e să le facă, a noastră – să vedem ce au făcut. Şi cum au făcut. Şi pentru cine au făcut. Ajunge cu dădăcitul public. A venit timpul să le căutăm schimb. Asta e treaba noastră acum. Problemele lor au fost şi ale noastre atât timp cât noi am crezut în ei, de acum încolo nu ne mai leagă nimic.