Editorial „Rămân întotdeauna al dvs. neputincios, păcătos”
Atenție mare la declarațiile preoților. Acum câteva zile, părintele Petru Storoja, paroh al Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din Chișinău, declara în cadrul unei sfinte liturghii că a fost făcut „un pas istoric, acest pas ni l-am asumat foarte serios… Până la urmă, viitorul nostru este acolo până la apus”, mulțumindu-le creștinilor că sunt alături și în această decizie de aderare a locașului sfânt la Mitropolia Basarabiei. „Limba română în continuare va fi în această biserică sfântă ortodoxă”, a mai declarat preotul Petru Storoja.
Îl văzusem pentru prima dată după 1992, atunci când odată cu reactivarea Mitropoliei Basarabiei, paroh al Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae”, redeschisă în sediul în care în perioada sovietică era Casa de Cultură a Institutului de Medicină, era preotul Vasile Petrache. Anul 1992 este marcat de foarte multe evenimente istorice la care părintele Vasile Petrache a fost nelipsit, de numele său fiind legată și lupta crâncenă care s-a dus pe parcursul mai multor decenii pentru reactivarea Mitropoliei istorice a Basarabiei. Părintele Vasile, unul dintre semnatarii cererii depuse în instanța de drept europeană, nu a ajuns să vadă decizia definitivă a CtEDO din 27 martie 2002 (27 martie, zi simbolică în istoria Unirii), pentru că la 30 septembrie 1999, la scurt timp după ce fusese depusă Cererea împotriva Guvernului R. Moldova privind reactivarea Mitropoliei Basarabiei, a decedat subit, în circumstanțe neelucidate și până astăzi.
Da, decesul preotului Vasile Petrache se întâmpla atunci când Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, unul dintre cele mai importante locașe ale Mitropoliei Basarabiei, era răpită prin înlăturarea din altar a părintelui Petrache de către Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. Martori oculari ai evenimentului spun chiar că părintele Petrache a fost forțat să iasă din Biserică împotriva voinței sale. Până atunci însă au existat alte incidente dureroase. În nopțile de 27 martie şi de 3 aprilie 1995, persoane necunoscute spărseseră geamurile bisericii. În altă noapte, la 13 mai 1995, biserica a fost atacată repetat. De fiecare dată, părintele Petrache a depus plângeri, cerând poliţiei să intervină, dar făptașii așa și nu au fost identificați.
După decesul părintelui Petrache, Biserica a fost încuiată de către reprezentanţii Mitropoliei Moldovei, împiedicând enoriașii să mai intre în locaș. Trimișii Bisericii ruse au sechestrat actele și ștampila parohiei. În scurt timp, părintele Petru Storoja, care fusese ierarhul cel mai apropiat al preotului Vasile Petrache, s-a ploconit să fie acceptat de Mitropolia Moldovei, devenind chiar paroh.
În declarația sa „istorică”, rostită din fața altarului acum câteva zile, părintele Storoja nu a vorbit niciun cuvânt despre faptul că această biserică a fost răpită de la Mitropolia Basarabiei, nu a spus niciun cuvânt despre eforturile și despre lupta fostului paroh, Vasile Petrache, pentru reactivarea Mitropoliei Neamului, nu a transmis niciun mesaj de iertare în adresa răposatului, inima și sufletul căruia ar mai putea dăinui în locașul pentru care și-a ars ultimii ani din viața sa zbuciumată, plină de sacrificiu. Prigonit din motive naționale de regimul comunist, lăsat fără pensie, deoarece Mitropolia Moldovei, unde slujise până la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, nu i-a eliberat actele necesare pentru calcularea pensiei, și-a continuat cu demnitate lupta pentru credință, iar când a încercat să vorbească public despre represiunile din cadrul Bisericii subordonate Rusiei, Mitropolitul de atunci, Serapion, i-a spus verde în ochi: „Eu o să vă nimicesc”, după care, într-un interviu radio, părintele Vasile declara: „Dacă nu plecam de acolo, poate că nici nu mai eram.”
Am urmărit secvențele video filmate acum câteva zile în timpul liturghiei de la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, în cadrul căreia a fost făcut marele anunț și nu m-am bucurat deloc. Această biserică nu trebuia să fie cedată Mitropoliei Moldovei, astfel încât acum să nu mai fie luată de la cei care au răpit-o. Or, dacă nu ar fi fost furat atunci, acest locaș istoric, înălțat în anul 1901, ar fi putut deveni Catedrala Mitropoliei Basarabiei în locul micii Biserici din aripa sediului de pe str. 31 August. Noul volum, o culegere de materiale şi documente, coordonată ştiinţific de Mihai Taşcă, ar putea aduce lumină asupra luptelor duse în jurul Mitropoliei Basarabiei. Documentele de arhivă ar putea dezvălui numele adevăraților luptători pentru adevărata credință.
Ziceam la început: atenție mare la declarațiile preoților. Spuneam asta, pornind de la felul în care a fost anunțat evenimentul „istoric” de trecere a Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei. Cât de sincere, cât de adevărate au fost acele declarații? Cât de sincere și cât de adevărate sunt și deciziile unor preoți de a adera la Biserica românească, după ce ani la rând au urât România cu tot cu Biserica Neamului românesc? Îmi amintesc acum de altă declarație, cu adevărat istorică, a părintelui Vasile Petrache: „Rămân întotdeauna al dvs. neputincios, păcătos, preotul Vasile Petrache”.
