Editorial Despărțirea de primul președinte
Care este sensul vieţii? A servi pe alţii şi a face bine. (Aristotel)
Nicio despărțire nu e ușoară. Toate dor, dar niciuna mai tare ca despărțirile fără posibilitatea revederii.
R. Moldova se despărțea, acum câteva zile, de primul ei președinte, cel care a stat la leagănul ei, președintele Independenței, Mircea Snegur.
Nu-l mai văzuse nimeni de mai multă vreme în public, nu prea ieșea la presă, era omul căruia nu-i plăcea să se afișeze pe la evenimente, cu toate că a fost cel mai popular dintre toți președinții pe care i-a avut R. Moldova de la independență încoace.
Deși nu a mai figurat în funcții publice după plecarea de la Președinție (1996), nu se lăsase de politică, se întreținea cu un cerc al său de lume în puținul timp liber pe care și-l putea croi, grosul timpului dedicându-l scrisului. Era liber și plin de amintiri. Șase ani de președinție, cu toate luate de la zero. Avea ce scrie și se temea că nu va dovedi. A lăsat moștenire, cu precădere tinerelor generații, nu doar o republică căreia i s-a consacrat, alături de elitele Mișcării de Eliberare Națională, de guvernele Druc și Muravschi și de Primul Parlament (tot al Independenței), dar și nouă volume de memorii din colecția „Labirintul Destinului” – o istorie de viață trăită, cu provocări și evenimente care l-au marcat personal, dar și destinul R. Moldova în cei peste 30 de ani de Independență.
Mircea Snegur este președintele care a făcut istorie. Este mesajul-cheie care a răsunat în aceste zile de la mai multe microfoane. Unora le place ce a făcut, altora – nu. Unii îl aclamează și azi, alții – dimpotrivă. Mircea Snegur, și personal a recunoscut că sunt lucruri pe care le-ar fi făcut azi altfel decât le-a făcut atunci. Dar asta vine din experiența de peste ani, nu din lipsa de experiență a anilor de atunci. Proclamarea Limbii Române drept limbă de stat și revenirea la Grafia Latină (31 august 1989) e istorie? Dar decizia cu privire la Tricolor (27 aprilie 1990)? Dar Declarația de Suveranitate (23 iunie 1990)? Sau Independența (27 august 1991)? Ori boicotarea noului Tratat unional (1992)? Dar aderarea la Consiliul Europei (1995)? Ori la ONU (2 martie 1991)? Dar demontarea cortinei de fier de pe Prut? Dar…
Mircea Snegur intra în mandatul de șef al statului la 3 septembrie 1990. A fost primul, a fost „începătorul”, a avut cel mai complicat, dar și cel mai rezultativ mandat, în condiții deloc pașnice și stabile, cu război la Nistru și rebeliune la Comrat. URSS era încă în forță.
În calendarul vremii, toate aceste și alte date sunt azi evenimente istorice, dar până a deveni istorie, ele trebuiau să se întâmple. În toate câte s-au întâmplat, Snegur a fost avantajat de: 1 – felul lui de a fi; 2 – Parlamentul 1990 și 3 – Guvernele Druc și Muravschi.
Mircea Snegur intra în mandatul de șef al statului la 3 septembrie 1990. A fost primul, a fost „începătorul”, a avut cel mai complicat, dar și cel mai rezultativ mandat, în condiții deloc pașnice și stabile, cu război la Nistru și rebeliune la Comrat. URSS era încă în forță. Snegur devenise „port-drapelul mișcării de desprindere, pas cu pas, din îmbrățișarea Kremlinului. În ceas de răscruce, a fost împreună cu oamenii simpli, care l-au iubit și s-au identificat cu el. L-au aclamat la Marile Adunări Naționale ca pe nimeni altul. „Mircea Snegur și poporul!” a răsunat în toată tânăra R. Moldova… Mulți locatari vor trece prin Palatul Prezidențial, însă nimeni nu va mai cunoaște ca el afecțiunea și căldura populară”, scrie în mesajul său de compasiune istoricul Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, încheind cu „Lumină lină, dle președinte”.
Acum o lună, cineva dintre colegii mei îl telefonase să se înțeleagă pentru un interviu. Acceptase. „Dacă mă ajută Domnul să scap de nevoia asta (făcea trimitere la boala care-l chinuia), ne vedem și discutăm.”
În noaptea de joi spre vineri, Mircea Snegur pleca, se despărțea de această lume și apuca drumul spre ceruri. La Chișinău, primul președinte a fost înmormântat sâmbătă cu onoruri de stat, ziua de 16 septembrie fiind declarată Zi de Doliu Național. După săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala Metropolitană „Nașterea Domnului”, sicriul a fost expus pentru 4 ore la Palatul Republicii, ca oricine și-a dorit să-și poată lua rămas bun de la cel care a fost Mircea Snegur, omul și președintele. În aceeași zi, Guvernul a lansat o Carte de Condoleanțe online pentru cei care nu au putut ajunge la Chișinău să-i exprime un ultim omagiu. Scriu mesaje de compasiune pe online nu doar cei „de acasă”, ci și cei din diasporă, lumea îi mulțumește pentru stoicismul și înțelepciunea manifestată în vremuri încurcate, în apărarea intereselor naționale, a drepturilor noastre fundamentale și libertăților cultural-identitare: Independență, Suveranitate, Limbă,Alfabet, Istorie, Tricolor. „Nu-mi pot imagina pe altcineva care ar fi putut să ducă tot greul sarcinii de a formaliza, a pune fundamentul unui nou stat, cu toate problemele ce apar în acest proces… Snegur a reușit – lucru deloc simplu și ușor în circumstanțele create”, scrie Mihai Chirilă din Chișinău. „Adio, domnule Președinte, cel care a scris istoria independenței R. Moldova”, citim tot pe online un alt mesaj, semnat de Svetlana Suveică din Germania.
Mircea Snegur a fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău. În mesajul de la ceremonia de înmormântare, președinta Maia Sandu remarca: „Domnul Snegur a trăit în vremuri istorice și a avut un rol esențial în promovarea independenței, libertății și suveranității R. Moldova… Cuvintele sale memorabile «Trăiască Moldova Independentă!», rostite în PMAN la 27 august 1991, au transmis întregii lumi că așteptarea poporului este de a așeza Moldova pe harta lumii libere, iar datoria noastră este să continuăm pe această cale deschisă de primul nostru președinte.”
Snegur a plecat, lăsând după el „urme” și amintiri. Mircea Druc, ultimului șef al cabinetului de miniștri al RSSM și primul șef de guvern al R. Moldova, menționa în mesajul său de rămas bun „Președintele Snegur a făcut ce-a putut, facă alții mai mult”.
