Mama căpitanului SPPS Denis Curjos acuză tergiversarea anchetei: „Cred că fiul meu a fost omorât”
La 20 mai 2024, Denis Curjos, căpitan al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), s-a stins din viață la vârsta de 32 de ani. A fost găsit fără suflare într-un parc din sectorul Rîșcani, municipiul Chișinău.
La două zile după tragedie, SPPS a făcut public următorul mesaj: „Cu profundă tristețe anunțăm despre decesul colegului nostru, Denis Curjos, căpitan al SPPS. Denis Curjos a fost un ofițer de protecție onest și devotat, îndeplinindu-și cu onoare misiunile încredințate. Pe lângă abilitățile sale profesionale, Denis a fost un om cu un suflet generos și un prieten de nădejde pentru toți cei care au avut privilegiul să-l cunoască. Ne exprimăm întreaga compasiune și transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut.”
În aceeași zi, secția comunicare și protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP) preciza pentru ZdG că „la data de 20 mai, un coleg de-al nostru, dintr-o instituție de forță, cu vârsta de 32 de ani, și-a pus capăt zilelor”, urmând ca „oamenii legii să stabilească toate circumstanțele decesului în cadrul unei cauze penale”.
Au trecut peste doi ani de la tragedie. Aliona Curjos, mama lui Denis, căpitanul SPPS decedat în circumstanțe neelucidate până în prezent, nu încetează să lupte pentru a afla adevărul despre decesul singurului ei fiu.
„Fiul meu a servit această țară timp de 7 ani, asigurând paza Guvernului. Pe data de 20 mai 2024, viața sa s-a sfârșit brusc și în condiții extrem de dubioase, în pădurea din sectorul Rîșcani. Pe data de 18 mai discutasem cu el la telefon timp de o oră, așa cum obișnuiam să vorbim o dată la câteva zile. Ne văzusem pe 6 mai, de Paști (2024), când a fost acasă. Atunci mi-a spus că ar vrea să-și schimbe locul de muncă. Fiul meu avea planuri de viață, nu de moarte. Apropo, în ziua în care a fost găsit mort (în jurul orei 16:00), era programat pentru 19:00 la o investigație la Centrul de Diagnostic German”, ne-a spus Aliona Curjos, pe care am căutat-o după ce a lansat un apel public, solicitând mediatizarea și sprijinul în investigarea decesului fiului său.
Chiar și acolo unde e, merită să fie tratat cu responsabilitate, în numele adevărului
„De doi ani trăiesc un calvar continuu. Doi ani în care, pe lângă durerea pierderii fiului, mă lovesc de un zid de tăcere, nepăsare și dispreț din partea autorităților. Dosarul se află la Inspectoratul de Poliție Rîșcani. De doi ani încerc cu disperare să aflu adevărul. Ce am reușit?
- Ofițerul de caz mă ignoră și nu mai răspunde la apelurile telefonice;
- Nu dețin nicio informație despre dinamica și parcursul anchetei;
- Am depus plângeri la mai multe instanțe, dar mi s-a răspuns doar cu tăcere.
Mă simt umilită și tratată fără un strop de respect, stimă sau empatie – nu doar ca mamă care și-a pierdut copilul în împrejurări inexplicabile, ci și ca parte vătămată”, spune Aliona Curjos în mesajul său public, acuzând autoritățile responsabile de investigarea decesului fiului său de secretomanie și de tentativă de mușamalizare a cazului. Totodată, mama lui Denis Curjos solicită ca organele competente, în special Procuratura, să verifice activitatea persoanelor responsabile de investigarea cazului. Femeia cere să fie informată oficial despre parcursul dosarului și să nu mai fie neglijată de ofițerul de caz și de procuror. „Cer o anchetă CORECTĂ și transparentă”, este mesajul Alionei Curjos, care ne mai spune că vocile mamelor care își caută dreptatea nu ar trebui reduse la tăcere.
Mama căpitanului Curjos este decisă să meargă până în pânzele albe, deoarece versiunea suicidului, vehiculată de poliție, ar fi una total absurdă. „Eu sunt pedagog, dacă mi-aș face munca așa cum au lucrat timp de doi ani anchetatorii implicați în investigarea cazului, demult nu mai eram acceptată să educ copiii. Abia acum câteva zile, după ce am lansat acel mesaj public, am fost informată că a fost inițiat un dosar penal pe cazul decesului fiului meu. Dar timp de doi ani ce au făcut? Din câte știu, nu au fost interogați martorii, nu au fost efectuate investigații interne la SPPS, nu au fost căutate argumente și probe pentru a dezvălui cazul. Nu au vorbit cu persoanele cu care Denis discutase în ultimele zile. Denis, potrivit expertizei medico-legale, avea o lovitură la cap, avea lovituri și pe corp și după cap. Acestea însă nu au fost cercetate la timp. Eu cred că a fost omorât și nu înțeleg de ce ancheta nu a solicitat imaginile de la camerele de luat vederi din apropiere. Da, nu au ținut cont și de faptul că acel copac de care fusese atârnat Denis era putred și nu putea rezista sub o greutate de 80 kg. Nu știu ce mai pot face anchetatorii în continuare, când chiar și cele mai convingătoare probe puteau fi șterse de timp. Fiul meu era corect, curajos, iubea dreptatea, nu accepta trădări sau jocuri murdare. El nu era o persoană care ar fi dat mâinile în jos. Cred că, chiar și acolo unde e, merită să fie tratat cu responsabilitate, în numele adevărului”, ne-a mai spus Aliona Curjos.
ZdG l-a contactat pe Andrei Vacarciuc, comisar-șef al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, pentru a afla de ce timp de doi ani mama lui Denis Curjos, fiind parte vătămată în acest caz, nu a fost informată despre evoluțiile în dosarul decesului fiului său. Comisarul ne-a explicat că a fost pornit dosar penal și că a fost dispusă efectuarea a trei expertize: expertiza medico-legală suplimentară privind cauza decesului, expertiza traseologică a fragmentului de funie, deoarece există bănuială de strangulare, și expertiza psihiatrică psihologică post-mortem. Aceste trei expertize se află în curs de executare la instituțiile abilitate. Finele anului 2026 este termenul oficial de finalizare a acestor expertize. „Procedural, nu putem întreprinde nicio acțiune până nu vin rezultatele acestor expertize”, afirmă comisarul.