Amintiri despre Sărbătorile de Iarnă: „Binecuvântați de el, să creştem mari, să fim sănătoşi, ne-a rămas în memorie ca cel mai frumos şi mai bun Moş Crăciun”
În adresa redacției au continuat să vină scrisori în care cititorii împărtășesc cele mai frumoase și memorabile amintiri despre Sărbătorile de Iarnă. Vă mulțumim tuturor pentru implicare.
Străbunicul, „un adevărat Moș Crăciun”
Margareta Sargarovschi din satul Ermoclia, Ștefan Vodă ne-a scris despre amintirile ei din copilărie când împodobeau casa de sărbătoare, iar copiii îl colindau pe străbunic, „un adevărat Moș Crăciun”.
„Amintiri, amintiri… Pe la sfârşitul anilor ‘60, începutul anilor ‘70, prin părţile noastre se mai păstra obiceiul ca prin luna lui Brumar să fie înfrumuseţate ferestrele. Cum? Geamurile erau din lemn şi aveau 2 rânduri de sticlă. Între ele se aranja vată albă ca neaua, pe ea se presurau nişte picăţele care erau tăiate din fire de lînă de diferite culori. Aceste picăţele dădeau un aspect deosebit ferestrelor, redau sărbătoare, individualitate, fiindcă felul de aranjament se deosebea de la o gospodărie la alta. La urmă, gospodina găsea loc şi la renumita gutuie, care ne lumina fereastra toată iarna. Iată aici începea magia!
Noi, copiii, înțelegeam că începe o perioadă deosebită. Vata dintre geamuri noi o asociam cu zăpada, dar mai avea un rol. Pe atunci, iernile erau mai lungi și mai grele. Gerul avea timp să picteze diferite uzoare pe sticlă, ca în timpul zilei cele pictate să dispară şi noaptea să apară altele cu mult mai frumoase şi mai deosebite de cele precedente. Iar vata absorbea umezeala ori de câte ori picta gerul. Cu câtă mândrie răspundea gospodina la:
— Primiţi colindătorii?
— Chiar vă poftim, colindați! știind că farmecul, magia şi frumuseţea de la fereastra ei nu se mai repetă la nimeni în sat.
Mama, agitată, pregătea darurile, tata se oprea o clipă să asculte colindul… Frumos! Mama…Tata… Colindul şi gutuia…
Mai am o amintire despre o tradiţie care se repeta din an în an, atâta timp cât stăbunelul nostru Mihai a locuit cu noi în casă. Era născut în anul 1893. Primii colindători la străbunelul eram noi – strănepoții, pe atunci 3 la număr. Colindam la geamul din camera lui, ridicând vocile care mai de care, ca să fim auziți mai bine. Se termina colindul și era linişte, iar noi nici nu răsuflam. Scârțâia uşa și apărea bunelul cu părul, sprâncenele şi mustățile albe ca zăpada, cu zâmbet pe față. Un adevărat Moş Crăciun!
— Bre, bre, bre! Ce colind frumos! Când aţi reușit să-l învățați? o făcea pe şmecherul străbunelul Mihai. Ne întindea câte 2-3 nuci, copturi de casă, câte un colăcel și câte o monedă care avea diferite valori, în dependenţă de vârsta fiecăruia dintre noi. Cu cât mai mare, cu atât mai valoroasă moneda.
— Să mă colindaţi şi la anul! spunea bunelul, trimițând în univers nădejdea că va mai avea parte de un an de lumină.
Binecuvântați de el, să creştem mari, să fim sănătoşi, ne-a rămas în memorie ca cel mai frumos şi mai bun Moş Crăciun, veşnic citind cărţile sfinte și rugându-se pentru pace în toată lumea.”
„Aceasta a fost tinerețe fericită. Nu a fost bogată, dar fericită!”
O scrisoare despre modul în care petreceau sărbătorile de iarnă tinerii în anul 1966 ne-a trimis Maria Plămădeală din satul Dahnovici, raionul Hîncești.
„Amintiri plăcute, emoții pozitive ne aduc anii 1966, 1967, după absolvirea școlii, 10 clase. Eram tineri, frumoși, plini de energie. Când se apropiau sărbătorile de iarnă, Anul Nou, Crăciunul, Sfântul Vasile, ne ardea pământul sub picioare. Născoceam diferite metode de a sărbători frumos. Anul Nou îl întâmpinam la casa de cultură din satul vecin, Bobeica. În seara aceea era mare forfotă. În fața casei de cultură era un brad frumos împodobit din timp. La ușile de la intrare stăteau 2 bărbați puternici în haine de străjeri, cu sulițe în mâini. Toți cei care veneau, treceau pe sub sulițele lor, fiind întâmpinați cu zâmbete și salutări de sărbătoare. Ca să nimerești la brad, trebuia să ai mască pe față, să fii gata de carnaval. Sărbătoarea începea cu un mic concert, apoi urma carnavalul care ținea până la ora 23:00. Măștile erau simple, dar frumoase. Muzica cânta, toți se veseleau. Aproape de miezul nopții, muzica se oprea și toți se aranjau într-un cerc, aplaudând îl întîmpinau pe Anul Nou și Moș Gerilă. Era cel mai frumos moment al serii.
După vreo două dansuri cu Anul Nou, se întindea o masă mare la care rămâneau cei care doreau să sărbătorească, toți care nu voiau să plece acasă și petreceau până dimineața. A doua zi, spre seară, mergeam iar la dansuri și continuam veselia. Crăciunul îl sărbătoream acasă, cu părinții și rudele. Sfântul Vasile cel Mare se sărbătorea 2 zile. Prima zi mergeam cu uratul și colinda, iar a doua zi cu semănatul. Aceasta a fost tinerețe fericită. Nu a fost bogată, dar fericită!”
„Noi, cei mici, așteptam cu nerăbdare această sărbătoare, deoarece aproape la fiecare casă se tăia porcul. După ce era pârlit cu paie, spălat și învelit, îl încălecam”
Nicolae Balan din satul Chetrosu, raionul Drochia, în vârstă de 79 de ani, a trimis o scrisoare în adresa redacției în care povestește despre momentele sale memorabile din timpul sărbătorilor de iarnă.
„Dragă redacție! Stimați jurnaliști, reporteri, toţi cei care contribuie la ediţiile ZdG, vă doresc sănătate, succes în munca dumneavoastră. Nu e uşor lucrul pe care-l faceți, să ajutați cetățenii să-și capete dreptatea. E greu, dar cineva trebuie să facă acest lucru. Fiți uniți, curajoşi, hotărâți, tari. Un ziar care trebuie citit şi recitit e ZdG. Cu Anul Nou 2024, dragii mei, tinerei și frumușei! Hristos să vă fie de folos. Anul 2024 să vă aducă bucurie, sănătate și succes în toate”, ne-a urat cititorul în scrisoarea sa.
„Am citit articolul din ZdG «Povești de iarnă» și pe câtva timp am fost dus în lumea copilăriei, a adolescenței, a tinereții mele. Am fost cuprins de mari emoții care m-au făcut să lăcrimez şi în gând urcam pe scara vieţii mele din 10 în 10 ani, mai apoi, din 20 în 20 de ani și gata, mai departe nu vreau să număr, căci dau de bătrânețe. Mi-a plăcut şi-mi place viața, tot ce e în jur creat de Dumnezeu pentru noi, oamenii. Îl rog pe Atotfăcătorul, Milostivul Dumnezeu să-mi lungească puțin veacul, deoarece mai am multe de făcut pe acest pământ – să-mi ajut nepoatele, să le văd aranjate în viață, să mă bucur de ele, de copii. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cel mai bun cadou pe care mi l-a dat – viaţa. M-au năpustit amintirile. Cât de repede au trecut anii. Cât de frumoasă e viața! Deseori nu ne dăm seama de acest lucru, că timpul, care mereu nu ne ajunge, nu se poate nici cumpăra și nici vinde. Atât de puțin se cere de la noi: rugăciuni şi fapte bune pentru a-l slăvi pe Dumnezeu. Numai așa trăiește omul o viață liniștită.
„Înhămau caii la sănii şi umblau cu uratul, vestind sosirea Anului Nou cu urări de bine, roadă din belşug, animale sănătoase, gospodari harnici”
Încep a depăna unele din multele amintiri din copilărie, adolescență legate de sărbătorile de iarnă – Nașterea lui Hristos și sărbătoarea Sfântului Vasile. De Crăciun, primul lucru pe care-l făceau părinții mei era să plecăm cu toții la biserică. Mai apoi, cu vărul Ion Bunescu, după masă, începeam să colindăm rudele, vecinii. Bineînțeles că aveam băţul pentru a pune colacii câștigați. Țin minte şi acuma acea colindă pe care o cântam sub ferestre numai după ce întrebam stăpânul casei dacă se poate a colinda.
Sculați, sculați, boieri mari,
O Hristoase, Dumnezeule.
Că vă vin colindători,
O Hristoase, Dumnezeule.
Nu venim nici cu un rău,
O Hristoase, Dumnezeule.
Vi-l aduc pe Dumnezeu,
O Hristoase, Dumnezeule.
Mititel și înfășățel,
O Hristoase, Dumnezeule.
C-o scorțică bine aleasă,
O Hristoase, Dumnezeule.
De-o copilă bălăioară,
O Hristoase, Dumnezeule.
Dar pe nume cum o cheamă,
O Hristoase, Dumnezeule.
Tot (se spunea numele fetei mari a gazdei) cea frumoasă,
O Hristoase, Dumnezeule.
Toate fetele așteptau colindate de flăcăi. Părinții se pregăteau să primească colindătorii, era o cinste pentru ei.
Noi, cei mici, așteptam cu nerăbdare această sărbătoare, deoarece aproape la fiecare casă se tăia porcul. După ce era pârlit cu paie, spălat și învelit, îl încălecam. Câştigul nostru era coada porcului pârlită şi spălată şi bășica porcului, pe care o umflam și ne servea drept minge. Vuia satul de colindători până dimineața. A doua zi de Crăciun, era o «lege», finii mergeau la nași pentru a-i vizita şi a le spune «Ziua de azi cu bine». Șleahul era plin de lume (aşa se spunea în companie) cu colaci pe mâini. Umblau în companie de la casă la casă. E cea mai mare sărbătoare – Nașterea lui Hristos. La masă se ura paharul astfel «Bine am ajuns la Nașterea Domnului, să fim sănătoși, să ajungem şi la anul cu bine».
A doua sărbătoare de iarnă care a rămas în memorie e cea a Sfântului Vasile, Anul Nou pe stil vechi. Ca și Crăciunul, Sfântul Vasile era așteptat de toţi. Din timp se pregătea buhaiul, talanca și biciul. Erau ierni cu multă zăpadă și ger. Înhămau caii la sănii şi umblau cu uratul, vestind sosirea Anului Nou cu urări de bine, roadă din belşug, animale sănătoase, gospodari harnici. A doua zi, copiii se duceau cu semănatul. Cetele mai mari erau formate din 2 la buhai, 2 la cetărat, unul cu biciul și unul suna clopoțelul sau talanca. Unul dintre ei era şi bănar sau îi mai ziceam banchir.”
