Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Săptămâna de Gardă: cele…

VIDEO Săptămâna de Gardă: cele mai importante evenimente ale săptămânii. Ediția din 7 ianuarie 2022

Procurorii au început anul în forță, efectuând percheziții la Sadova, pe terenul unei firme deținute de Alexandru Dodon, fratele socialistului Igor Dodon. Autoritățile au găsit pe terenul companiei două containere din metal, care ar fi fost sustrase de la ÎS Calea Ferată din Moldova. Containerele au fost transmise pentru păstrare administratorului companiei la care s-au efectuat perchezițiile, spun reprezentanții Procuraturii Generale, care au menționat că descinderile au avut loc în cadrul unei cauze penale inițiate pe delapidarea bunurilor de la CFM. Anterior ZdG a scris despre firma lui Dodon, iar toate detaliile de avem aici. DETALII AICI

Începând cu prima zi a noului an a fost introdusă o nouă categorie de pensie – pensia anticipată pentru carieră lungă. Aceasta se acordă persoanelor care au realizat o activitate în muncă mai mare decât stagiul necesar prevăzut la pensiile pentru limită de vârstă. Astfel, bărbații se vor putea pensiona anticipat dacă au 39 de ani de stagiu contributiv, iar femeile – 35 de ani și 6 luni de stagiu.

Tot în această săptămână Comisia Europeană a aprobat, la solicitarea R. Moldova, un nou program de asistență macrofinanciară de până la 150 de milioane de euro, dintre care până la 30 de milioane de euro ar urma să fie furnizate sub formă de granturi și până la 120 milioane euro în împrumuturi pe termen mediu în condiții de finanțare favorabile – anunță Comisia.

Președinția a contestat la Curtea de Apel Chișinău hotărârea instanței de fond care a anulat, în ultima zi a anului 2021, decretul prin care președinta R. Moldova, Maia Sandu, anulase decretul ex-președintelui Dodon de numire a magistratului Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Așteptăm decizia instanței de apel.

Tot în primele zile ale noului an, procurorul general interimar a dispus începerea urmăririi penale pe încă 5 capete de acuzare, pe lângă îmbogățire ilicită, în privința lui Igor Popa, șeful suspendat al Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău.

Măsura preventivă sub formă de liberare provizorie sub control judiciar aplicată procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost prelungită de magistrați cu încă 30 zile.

Tot cu 30 de zile a fost prelungit și mandatul de arest la domiciliu emis în privinţa fostului președinte al Curții de Apel Bălți Alexandru Gheorghieș, cercetat penal pentru îmbogățire ilicită.

Fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc este învinuit pe alte trei capete de acuzare în dosarul fraudei bancară. Mai exact este învinuit de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari și spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală în proporţii deosebit de mari. Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2014-2015 Plahotniuc ar fi primit prin intermediul unor companii deținute de deputatul fugar Ilan Șor 21 de milioane de dolari, bani obținuți fraudulos de la BEM. Procurorii spun că din acești bani Plahotniuc și-a cumpărat un avion pe care l-a utilizat în interesele personale și ale organizației create de el și pe care ulterior l-a vândut unor persoane terțe. Să vedem ce va urma.

Tot în această săptămână procurora Ina Frunză-Bargan, desemnată de Consiliul Superior al Procurorilor să examineze pretinsele acțiuni ilegale ale procurorului general interimar, Dumitru Robu, și anume imaginile apărute în spațiul public în care acesta primește o sumă de bani, a anunțat că a dispus refuzul în pornirea urmăririi penale pe acest caz. Astfel, procesul penal inițiat a fost clasat pe motiv că „probele administrate nu confirmă faptul săvârșirii unor infracțiuni de corupţie sau conexe celor de corupție”.

Domnica Manole, președinta Curții Constituționale, susține că inspectorul de integritate care a emis actul de constatare în privința ei, anunțând că „a constatat-o cu conflict de interese”, după ce a declarat neconstituțională hotărârea PSRM-ȘOR privind revocarea mandatului de judecătoare constituțională al ei a ignorat și respectiv încălcat Constituția R. Moldova și că, în acest context, va întreprinde toate acțiunile necesare de tragere la răspundere legală a inspectorului ANI.

Situația tensionată în Kazahstan. Noul an a început cu proteste violente în această țară, unde mii de oameni au manifestat împotriva scumpirii gazului. Un grup de manifestanţi a pătruns în clădirea Primăriei, dar și în clădirea principală a administraţiei din Almaty, capitala economică a Kazahstanului. A urmat demisia Guvernului, mai multe instituții de stat au fost cuprinse de flăcări, au urmat sute de arestări, iar presa străină mai transmite că mai mulți protestatari au fost uciși în schimburi de focuri dintre protestatari și forțele de ordin, iar peste o mie de oameni au fost răniți. În urma protestelor fără precedent, președintele Kazahstanului, Kassym-Zhomart Tokayev, a declarat că va discuta posibilitatea încetării mandatului actualului Parlament  și a posibilității de a organiza alegeri naționale anticipate. Detalii actualizate la minut găsiți pe site-ul Zdg.

Pe final venim cu o veste șoc din sportul internațional. Australian Open se va juca fără tenismenul Novak Djokovic. Guvernul Australiei a anulat miercuri viza de intrare a tenismenului. Acesta urmează sa fie deportat. Djokovic s-a aflat ore întregi pe aeroportul din Melbourne, unde nu a fost lăsat să intre în Australia pentru a participa la turneul de tenis din cauza unor proceduri legate de vaccinarea anti-COVID. Djokovic urma să joace la Australian Open, după ce a fost scutit de regulile de vaccinare, însă echipa sa nu a solicitat o viză care să permită scutiri medicale pentru nevaccinare. Actualul număr unu mondial ATP a câștigat de nouă ori Australian Open.