Principală  —  Ştiri  —  Social   —   La Chișinău va fi deschis…

La Chișinău va fi deschis un birou NATO

Marți, 29 noiembrie,  la Cartierul General NATO s-a semnat Acordul de deschiderea unui Oficiu de Legătură NATO în R. Moldova. Astfel, un birou NATO urmează să fie deschis la Chișinău. 

„Salut această decizie istorică ce reprezintă un pas important pentru R. Moldova. În actualul context regional, deschiderea biroului NATO la Chișinău este o dovadă a creșterii importanței strategice și geostrategice a R. Moldova”, a menționat ministrul Apărării, Anatol Șalaru, în context.

„Noul oficiu de legătură NATO va fi important pentru suportul nostru politic, dar și pentru ajutorul practic oferit  R. Moldova. Este vorba de un oficiu mic, civil, și nu de o bază militară. Este despre cooperare, nu impunerea priorităților NATO sau a calității de membru Moldovei. Noi milităm pentru dreptul tuturor țărilor de a-și face propriile alegeri în materie de politici internaționale și de securitate. NATO respectă în întregime neutralitatea Moldovei”, a spus  secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, subliniind că mulți dintre cei mai apropiați parteneri NATO sunt state neutre și că prin cooperarea cu NATO, R. Moldova își poate îmbunătățați activitatea forțelor armate, contribuind astfel la menținerea păcii în Europa.

 

Citiți și:

Ambasadorul Iurie RENIŢĂ: „Pentru R. Moldova NATO este un partener fidel și consecvent”

(Foto) NATO condus de femei-ministre și de regine