Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   R. Moldova, Ucraina și Georgia…

R. Moldova, Ucraina și Georgia pledează pentru avansarea parcursului european către summitul PaE, anunță Guvernul

Sursa foto: Guvernul R. Moldova

În cadrul vizitei oficiale la Bruxelles, prim-ministra Natalia Gavrilița, în comun cu prim-ministrul Georgiei și cel al Ucrainei, au avut o întrevedere cu președinta Comisiei Europene (CE), Ursula Von Der Leyen, anunță reprezentanții Executivului.

Șefii de guverne ai celor trei state membre ale Parteneriatului Estic au promovat și reconfirmat mesaje comune în vederea oferirii unui nou impuls dialogului politic și cooperării sectoriale și economice în cadrul Declarației Comune a Summitului Parteneriatului Estic de la mijlocul lunii decembrie la Bruxelles.

Potrivit notei informative a Guvernului, la ședință au fost discutate aspecte practice în ceea ce privește realizarea Planului european economic și de investiții al UE pentru Parteneriatul Estic.

„Suntem aici pentru a discuta despre modul în care voința politică și determinarea a trei parteneri asociați pot fi folosite pentru a îmbunătăți viețile cetățenilor noștri, prin apropierea țărilor noastre de UE. Ne dorim o cooperare eficientă, în special în domeniile care contează cel mai mult pentru oameni. Vorbim despre eliminarea plăților de roaming cu UE, reducerea costurilor tranzacțiilor bancare internaționale, recunoașterea certificatelor de vaccinare, și consolidarea securității energetice”, a spus Gavrilița.

Alte subiecte importante pe agenda discuției au vizat sectorul energetic și securitatea energetică, conectivitatea și cooperarea în domeniul transportului, precum și alinierea cu obiectivele pactului verde european.

Prim-ministra Natalia Gavrilița efectuează în perioada 29 noiembrie-1 decembrie o vizită oficială la Bruxelles.