Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   9 raioane au primit pomeni…

9 raioane au primit pomeni electorale

Asociația Promo-LEX a lansat la 16 octombrie curent al doilea Raport al Efortului de Monitorizare a Alegerilor Parlamentare din 30 noiembrie 2014. Raportul cuprinde perioada electorală de la 24 septembrie până la 15 octombrie și reflectă constatările cu caracter electoral raportate de către observatori.

Efortul de Monitorizare Promo-LEX a constatat că, startul campaniei electorale a avut loc fără încălcări majore, cu o prestație cvasi-echidistantă a administrației electorale. În această perioadă Comisia Electorală Centrală a elaborat un șir de regulamente și instrucțiuni menite să perfecționeze cadrul electoral normativ și a acreditat observatori naționali și internaționali. Începând cu 10 octombrie 2014, CEC a înregistrat 16 concurenți electorali iar 7 persoane au ridicat liste de subscripție pentru colectarea semnăturilor necesare înscrierii în cursa electorală.

CEC a stabilit suma de 55 mln lei ca plafon al mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul electoral. Trebuie de menționat faptul că, acest plafon este în creștere considerabilă, de peste două ori, comparativ cu alegerile precedente: la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 a fost stabilit un plafon de până la 21 664 445  lei, iar la alegerile locale noi din 5 iunie 2011 – de până la 22 142 345  lei. În schimb pentru concurenții electorali – candidați independenți în campania pentru 2014 plafonul s-a micșorat cu peste 7 %.

Chiar dacă la CEC nu a fost înregistrată deschiderea „Fondurilor electorale”, observatorii Promo-LEX au constatat multiple activități cu caracter de promovare a imaginii unor potențiali şi actuali concurenți electorali (PDM, PLDM, PCRM, PL, PSRM, PPCD și cetățeanul Renato Usatîi). Astfel, aceștia au suportat cheltuieli pentru organizarea concertelor cu tentă electorală, plasarea panourilor publicitare, publicitate poligrafică, îmbunătățirea infrastructurii locale, construcția de edificii și monumente.

CEC a constituit 37 circumscripții electorale. Totuși, nu au fost constituite 2 consilii electorale de circumscripție pentru mun. Bender și unitatea administrativ-teritorială de nivelul II regiunea transnistreană. În acest sens, remarcăm faptul că, atât administraţia publică centrală cât și administraţia electorală nu au iniţiat anterior discuţii despre ameliorarea condiţiilor de participare a cetăţenilor din raioanele de Est ale R. Moldova la procesul electoral.

De asemenea, în perioada de raportare au fost atestate primele incidente electorale, cazuri de utilizare a resurselor administrative, de oferire a cadourilor electorale precum și de implicare activă a mass media locală și regională în favoarea sau defavoarea unor actori politici. Astfel, în raioanele Rezina și Sângerei au fost identificate primele cazuri de intimidare și presiune asupra alegătorilor. Efortul de monitorizare a mai constatat oferirea cadourilor și a altor bunuri materiale de către unele partide politice.  Potrivit observatorilor Promo-LEX, cel puțin 4 partide politice (PL, PLDM, PSRM, PDM) au oferit în 9 raioane cadouri care au avut conotație electorală. Totodată, observatorii Promo-LEX au raportat o multitudine de articole favorizante și defavorizante prezentate în mass media locală și regională în raport cu PDM, PLDM, PL, PSRM, PCRM, PLR și cetățeanul Renato Usatîi.

Sursa: Promo-LEX