Alegătorii s-au simţit ca instrumente de satisfacţie
Explicaţiile referitoare la modul de desfăşurare a Referendumului au fost prezentate publicului sub siglele partidelor politice (care arătau mai mult candidaţii pentru functia de preşedinte, nu obiectivul principal al acestui plebiscit). Şi din toate aceste panouri a lipsit ideea de construcţie europeană a R. Moldova. Cetăţeanul de rând s-a văzut pus în ipostaza de instrument de satisfacere a ambiţiei unor partide politice (scandalizate de clanuri mafiote proaspăt ieşite la lumină).
De ce trăim sentimentul că am fost trădaţi? Pentru că Schimbarea la care am visat cu toţii în aprilie 2009 nu s-a produs. Şi cu cât înaintăm în timp, visul Schimbării se depărtează tot mai mult.
Cine se vrea preşedinte cu viziuni europene? Marian Lupu, care se dă drept democrat, fără să fi răspuns pentru trecutul de slujitor al unui partid politic criminal. Vlad Filat, care nu a întreprins acţiuni ferme pentru a pedepsi poliţiştii torţionari, ba mai mult chiar – a tolerat ridicarea în rang a unora dintre aceştia. Serafim Urechean, care cataloga drept «prostie» decretul de desemnare a zilei de 28 iunie 1940 ca Zi a Ocupaţiei Sovietice. De ce nu au fost întrebaţi tinerii iesiţi în strada la 7 aprilie 2009 ce cred despre ziua de 28 iunie 1940? Cetăţenii sunt dezamăgiţi şi de Mihai Ghimpu, care nu încetează cu elogiile la adresa lui Marian Lupu, precum că ar fi cel mai bun preşedinte al R. Moldova.
Ca membră a unei familii care a suferit din plin drama din 7 aprilie, o spun sincer că, auzind elogii la adresa unuia care era la câţiva paşi de masacrul tinerilor torturaţi şi omorâti de miliţia sovietică a lui Voronin în PMAN, mă simt umiltă. Lupu s-a autodesemnat «european», a ales plecarea din PCRM ca să afirme că «la 7 aprilie 2009 a fost o tentativă de lovitură de stat».
Acesta-i rezultatul pentru care am suferit toţi, la 7 aprilie 2009? Pentru ce am luptat? Sau, mai corect, pentru cine? Pentru oportunişti care ne trădează în permanenţă? Oamenii nu pot fi minţiţi şi manipulaţi la nesfârşit! Şi şi-au demonstrat dezamăgirea şi deznădejdea la referendum. La un moment dat, oboseşti să fii marioneta căreia i se spun poveşti (cu Zmeul Roşu) cu revoluţii (imaginare, pentru unii ), cauze (pierdute în avans) naţionale.
Reiese că mare parte a politicienilor din AIE s-a folosit de sângele tinerilor nevinovaţi din apirlie 2009, care au visat şi au crezut cu adevărat într-o Schimbare. Pe seama lor au ajuns la putere, dar puterea înseamnă şi de această dată reglări de conturi, prilej de îmbogăţire, metodă de rezolvare a intereselor personale… şi nicidecum interesul şi grija faţă de cetăţeanul de rând.
Valeriu Boboc se zbatea între viaţă şi moarte, dar încă mai credea în schimbare. A fost tras cineva la răspundere dintre poliţiştii criminali din aprilie? Nu. Funcţionează principiul de angajare a funcţionarilor publici pe criterii de profesionalism, aşa cum au promis membrii AIE? Nu. Dimpotrivă, s-a spus şi oficial că locurile sunt negociate şi cumpărate cu bani grei. Există primele semne de orientare europeană în RM? Nu. Atunci de ce mai aşteptăm ca cetăţeanul de rând să iasă la vot? Până unde poate merge obrăznicia politicienilor, lipsa totală de respect faţă de omul de rând? Nu ştiu care va fi deznodamântul crizei politice din R.Moldova. Dar un lucru îmi este clar: eşuarea referendumului este şi rezultatul activităţii clasei politice actuale.
Maria Augustina Hâncu, membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova, Franţa, septembrie 2010
