„Noi am venit acasă”

Salzburg—Londra—Torino—București—Gent—Mannheim—Moscova—Сhișinău

Învaţă în cele mai bune universităţi de muzică din Europa, dar revin periodic acasă, în Moldova, formând împreună o trupă excepţională. „Moldo Crescendo” aduce muzica clasică acolo unde nu o aşteaptă nimeni: în conace dărâmate, în subterane, în spitale.

Primul eveniment organizat de tinerii muzicieni a fost „Interferenţa artelor” în 2013, iar în 2014 au urmat alte două concerte de muzică clasică, într-o parcare subterană şi la Muzeul Naţional de Artă. Datorită succesului obţinut atunci, tinerii au decis să pună bazele unui proiect de lungă durată – Festivalul de Muzică Clasică Moldo Crescendo.

Denumirea are sens. „Cuvântul „crescendo” reprezintă, în primul rând, terminologia muzicală, în al doilea rând, „crescendo” din italiană se traduce „a creşte”, sens ce corespunde scopului festivalului”, spune Yuri Atvinovsky, membru al proiectului.

Prima ediţie a festivalului a avut loc în 2015, cu genericul „Noi am venit acasă”. Atunci, tinerii au susţinut patru concerte: două în Sala cu Orgă, unul în Muzeul de Artă şi unul în holul Spitalului Clinic Republican.

Vara trecută, tinerii muzicieni au susţinut alte patru concerte, de această dată în locaţii de importanţă istorică şi arhitecturală mai puţin obişnuite pentru un concert de muzică clasică: Muzeul Zemstvei, Conacul Ciolac-Malski, Muzeul Naţional de Artă şi Castelul Mimi.

Dirijorul care întârzia la fotbal

Pianistul Marcel Lazăr are 23 de ani. A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, România, apoi a studiat un an la Universitatea de Arte „Mozarteum” din Salzburg, Austria. Este unul dintre organizatorii festivalulului „Moldo Crescendo”.

Când avea 7 ani, părinţii i-au adus acasă un pian. „O cunoştinţă de-a tatei avea un pian ieftin de vânzare şi tata a zis: „hai să-l cumpărăm”, îşi aminteşte Marcel.

Pianul n-a fost prima „relicvă” muzicală în familie. Mai întâi au fost genele. „În familia lui tata sunt muzicieni. Un frate de-al lui a fost acordeonist, de acolo cred că vine pasiunea mea pentru muzică. Fiul unui verişor cântă la vioară, cred că va fi un mare muzician în viitor”, explică Marcel.

Colegii şi prietenii lui Marcel au ştiut de mici că el va face muzică serioasă. Ion Eşanu, vecinul de bloc al lui Marcel, spune: „Când eram mici, jucam fotbal. El mereu întârzia, fiind ocupat cu exersarea la pian. Îl aud şi acum cântând în weekend. Îmi place să-l ascult”, povesteşte Ion.

Gaiane Teseoglu, profesoară la Academia de Muzică şi la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, îşi aminteşte că Marcel „a venit la „Ciprian Porumbescu” în clasa a şaptea. Avea o diplomă de la un concurs prestigios din România, unde luase locul întâi. Cu toate acestea, nu corespundea nivelului de clasa a şaptea, pentru că schimbase până atunci mai multe şcoli. Am înţeles că urmează un proces îndelungat şi greu. Dorinţa lui m-a convins”.

„Vreau să văd schimbările ca să mă întorc acasă”

Marcel spune că ar vrea să revină, dar are nevoie de dovezi în plus că poate face asta. „Vreau să văd dacă s-au schimbat lucrurile şi pot reveni acasă. Avem proiectul ăsta, avem mai multe idei şi am zis: hai să vedem, poate reuşim totuşi ceva în Moldova”, spune pianistul.

Pregătirile pentru Festivalul „Moldo Crescendo” încep cu 2-3 luni mai devreme, pentru fiecare în oraşul în care se află. Stabilesc programul, apoi, fiecare instrumentist studiază notele. Cu câteva zile înainte de concert se întâlnesc cu toţii pentru o primă repetiţie în comun. „Programul îl distribuim în aşa fel ca toţi instrumentiştii să aibă cam acelaşi grad de dificultate”, spune Marcel Lazăr.

„Suntem nebuni şi ne place muzica – asta e singura asemănare între noi. Prima dată am observat asta anul trecut, când ne adunam la repetiţii şi petreceam zile întregi împreună”, susţine el.

„Să revin pe la 50—60 de ani ca profesor la liceul unde mi-am făcut studiile”

Violonistul Ionel Manciu are 23 de ani şi este student la „Guildhall School of Music and Drama” din Londra, Marea Britanie. Prima vioară a primit-o la 7 ani. „Ionel provine dintr-o familie de muzicieni, el are muzica în sânge”, îl descrie Marcel.

„Consider că proiectul „Moldo Crescendo” este o treaptă spre succes. Atunci când vor apărea mai mulţi tineri dornici să se implice cu diferite proiecte, vom fi în stare să construim succesul R. Moldova cu mâinile noastre. Am un vis: să revin în ţară pe la 50-60 de ani ca profesor la liceul în care am studiat”, susţine Ionel.

„Într-o zi, ai mei au venit cu o cutie stranie. Era prima mea vioară”

„Aveam 6 ani. Într-o zi, ai mei au venit cu o cutie stranie. Atunci am văzut pentru prima dată o vioară”, îşi aminteşte Anica-Dumitriţa Vieru. Are 26 de ani şi provine dintr-o familie de artişti: tatăl este regizor şi sculptor, bunicul şi sora – pictori. „Părinţii au decis că vor un pic de diversitate în familie, să fie cineva şi cu muzica”, spune Anica-Dumitriţa.

A avut parte de momente dificile la început: „Nu e uşor să scoţi sunete de calitate la acea vârstă, cu o vioară mică. Deseori nu eram sigură că îmi va plăcea şi în viitor. Însă m-am îndrăgostit de acest instrument”, menţionează ea.

Marea aventură a sa a început la Milano, unde a făcut licenţa şi masteratul. A urmat un alt curs de masterat la Geneva. În prezent, face un al treilea masterat la Torino.

„Moldo Crescendo” este pentru Anica-Dumitriţa un proiect valoros. „E o ocazie minunată de a reveni, de a face muzică acasă, alături de colegi şi prieteni”, spune ea.

„Festivalul „Moldo Crescendo” mă readuce acasă”

Radu Croitoru, un alt membru al acestei orchestre, are acum 26 de ani şi face parte din Orchestra Română de Tineret „Violoncellissimo”. Totodată, este profesor de violoncel la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti.

„Iniţial, părinţii au vrut să fac pian, dar directoarea liceului, Galina Buinovschi, a propus să fac violoncel, pentru că erau puţini violoncelişti. Acum, violoncelul e parte din viaţa mea”, spune Radu.

„Festivalul „Moldo Crescendo” este pentru mine un proiect de suflet, care mă readuce pentru un scurt timp acasă”, spune Radu. „În termeni muzicali, „molto crescendo” înseamnă o creştere mare, bruscă. A trebuit să schimbăm doar o literă din „Molto” ca să iasă „Moldo”, şi pentru că toţi aşteptăm de mult ca R. Moldova să crească, am decis să începem noi cu o schimbare, cu acest festival de muzică de cameră”, a mai adăugat el.

„Părinţii au decis. Au făcut alegerea perfectă”

Constantin Borodin are 21 de ani şi studiază la „Royal Conservatory” din Gent, Belgia, cu o bursă „Erasmus”, primită în parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde este student.

S-a născut la Chişinău, într-o familie de muzicieni. „Părinţii au decis să fac violoncel. Mai târziu mi-am dat seama că nu au dat greş şi au făcut alegerea perfectă”, spune Constantin.

„Fiecare dintre noi învaţă şi dobândeşte experienţă şi cunoştinţe în diferite universităţi de muzică din Europa. Un lucru ne uneşte – vrem să ne întoarcem acasă şi să aducem publicului muzică de calitate”, spune Constantin.

Îşi aminteşte cum, la concertul de la Muzeul de Artă, oamenii stăteau în picioare, pentru că sala era arhiplină. Tot atunci au cântat pentru prima dată muzică de cameră în formula de zece instrumentişti, o experienţă de neuitat.

„Dacă aş scoate muzica din viaţa mea, cred că nu ar mai rămâne multe”

Violonistul Dan-Iulian Druţac are 20 de ani şi este student în anul doi la “Guildhall School of Music and Drama” din Londra, Marea Britanie. Tatăl său e muzician şi evoluţia sa a fost firească. „Vioara cred că este totul. Chiar recent mă gândeam că, dacă aş scoate muzica din viaţa mea, nu ar mai rămâne multe”, susţine Dan-Iulian.

Cu Marcel se cunosc de mai bine de şapte ani, ceea ce l-a motivat să se alăture proiectului „Moldo Crescendo” chiar de la început. „Am studiat împreună şi am chiulit de la lecţii împreună. Asta cred că explică multe din prima”, zice Dan-Iulian, subliniind că muzica de cameră e una din cele mai complicate forme ale muzicii clasice.

„Muzica este ocupaţia mea de zi cu zi: fie luni, fie duminică sau Crăciun”

Dumitriţa Gore are 20 de ani. Primele lecţii de vioară le-a luat la 7 ani. Acum e studentă la Universitatea de Muzică din Mannheim, Germania. „Nu mă văd făcând altceva. E ocupaţia mea de zi cu zi: fie luni, fie duminică sau Crăciun”, susţine ea.

Deşi planifica să se odihnească vara, atunci când a primit propunerea de a cânta la „Moldo-Crescendo”, a acceptat imediat şi nu regretă. „E foarte frumos că tinerii care studiază peste hotare au oportunitatea să se întoarcă pentru a cânta acasă”, consideră Dumitriţa.

„Apusul de la Bahmut, de neuitat”

Yuri Atvinovsky are 26 de ani. El exersează la vioară de la 6 ani, deci are 20 de ani de muzică. Acum e student la master la Conservatorul „Piotr Ceaikovski” din Moscova. E un instrumentist rar. „Vioara e deosebită prin sunetul său, cu atât mai mult că violişti cu adevărat buni sunt foarte puţini”, susţine Yuri.

Pentru Yuri proiectul „Moldo Crescendo” este unul special. „Am susţinut concerte afară… Cel mai complicat e să cânţi într-o locaţie fără acustică. Totuşi îmi amintesc şi acum apusul de la Bahmut”, spune Yuri.

„E omul care trăieşte din muzică şi va face muzică mereu şi în orice circumstanţe. Modul lui de a lucra este pragmatic şi matur”, spune Marcel Lazăr.

Yuri consideră că legătura dintre interpret şi public depinde doar de interpret, şi atunci când conexiunea are loc, publicul simte şi trăieşte muzica împreună cu el. „Legătura cu publicul e extrem de importantă pentru un muzician. Fără public nu existăm noi”, remarcă violistul.

Maria Şveţ, studentă ŞSAJ