Principală  —  Blog  —  Cititorul de gardă   —   ZdG la 22 de ani.…

ZdG la 22 de ani. Felicitări de la cititori

Constantin Cojan, meșter popular și cititor fidel al Ziarului de Gardă

De 22 de ani, ZdG este citit constant de cetățenii interesați de justiție, de demnitarii  publici și de cei care urmăresc investigațiile anticorupție. Fie că sunt cititori din R. Moldova, din România, din diasporă sau vorbitori de română din alte țări ale lumii, subiectele care interesează cel mai mult cititorii sunt cele legate de problemele statului de drept, de lupta anticorupție, de reformarea justiției sau de viața de zi cu zi a cetățenilor din satele și orașele R. Moldova.

În ajunul zilei de 29 iulie, când ZdG a împlinit 22 de ani de la fondare, am încercat să aflăm  de la cititorii noștri ce înseamnă această zi pentru ei.


Ludmila Popovici, directoare executivă a RCTV „Memoria”

Când a apărut ZdG, eu am simțit o încredere și speranță, pe care întotdeauna o împărtășeam cu prietenii și colegii. Ne-am abonat și acasă, și la oficiu, unde adunam ziarele și le legam într-o mapă mare, pentru a putea fi citite și de către beneficiarii RCTV „Memoria”. Fiecare apariție era ca un suflu nou într-o perioadă dificilă, plină de avântul propagandei comuniste și putiniste. Consider că în acești 22 de ani, ZdG a contribuit enorm la democratizarea societății, la promovarea adevărului, dreptății, valorilor umane și europene. La Mulți Ani! Cât mai multe realizări frumoase!

Maria Ciobanu, profesoară, fostă deputată

De la apariția primului număr al ZdG, pe 29 iulie 2004, se împlinesc 22 de ani. E mult? E puțin? Pentru mine, o cititoare fidelă, este un eveniment de suflet. Chiar dacă trăim în era Internetului, a ecranelor și a inteligenței artificiale, ZdG e dovada faptului că ce e scris în limitele adevărului nu piere, dimpotrivă, este așteptat în fiecare zi de joi cu nerăbdare. Îmi place să-l țin în mâini, să-l răsfoiesc cu grijă, să parcurg pagină cu pagină. 

Atunci când sunt întrebată de prieteni ce mai citesc, neapărat printre lecturile preferate se află și ZdG. Ce pot să vă urez, dragă echipă care ne aduci adevărul în casă, în care credem și pe care vă admirăm? Felicitări! Drum lung doar în limitele ADEVĂRULUI!

Angela Chelaru, fondatoarea Mărcii Comerciale „Fresh&Joy”
ZdG pentru mine a însemnat și înseamnă, în primul rând, deschidere spre lume, dar și deschiderea ochilor și a sufletelor spre dreptate, adevăr și realitate! ZdG mai înseamnă rezistență în timp, verticalitate! La mulți ani, aducători de lumină și adevăr! Sănătate și puteri echipei ZdG!

Alexandra Piscunov, primăriță a satului Vadul lui Isac, raionul Cahul

Dacă e să mă exprim cât mai exact, pot spune fără echivoc despre ZdG că e un ziar credibil, cu o frumoasă experiență, clădită zi de zi, an de an, de oameni profesioniști și sufletiști. Personal, mereu am apreciat lumea cu viziuni clare (știe omul ce vrea, are o poziție, deține  argumente). ZdG așa este, asta face și cere și de la ceilalți responsabilitate, claritate, profesionalism. 

Petre Popa, directorul Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca

Sunt departe de țară, într-un spital, dar un mesaj scurt și sincer vă trimit: „Ce mult mi-ar plăcea să rămânem mereu în paza Domnului și, la rândul nostru, să stăm de gardă la îndeplinirea de către fiecare dintre noi a poruncilor Sale, iar Ziarul de Gardă să poată duce vestea spre popoarele lumii despre un popor creștin, muncitor, împovărat de bunătate și de frumusețe, ce s-a curățat singur de toată „spurcăciunea” spre dăinuirea sa. Felicitări echipei de profesioniști neatârnați și drepți! Să aveți parte de cât mai mulți cititori susținători! Numai bine!

Raisa Salcutan Pădurean,  directoare adjunctă, profesoară la Liceul Teoretic Lucian Blaga” 

Există oameni și instituții care, prin ceea ce fac zi de zi, îți dau încrederea că adevărul nu poate fi redus la tăcere. Pentru mine și pentru întreaga comunitate a Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, ZdG este una dintre aceste instituții. În cei 22 de ani de activitate, ați fost alături de noi nu doar prin articole, ci și prin solidaritate. Ați spus lumii despre provocările prin care trec școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană, despre copiii care își apără dreptul de a învăța în limba maternă și despre profesorii care în fiecare dimineață aleg să meargă înainte, în ciuda tuturor dificultăților.

De multe ori, când aveam impresia că vocile noastre se pierd în tăcere, paginile ZdG le-au făcut auzite. Pentru noi, acest lucru a însemnat mult. A însemnat speranță, încurajare și convingerea că nu suntem singuri. Vă mulțumesc pentru curajul de a spune adevărul, pentru respectul față de oameni și pentru profesionalismul cu care ați tratat fiecare subiect legat de școlile noastre. Într-o lume în care informația poate fi manipulată atât de ușor, voi ați rămas un reper de încredere. La aniversarea celor 22 de ani, vă doresc să păstrați aceeași verticalitate, aceeași putere și aceeași credință în misiunea pe care o aveți. La mulți ani, ZdG! Vă mulțumim că ați fost și continuați să fiți alături de noi! Lupta pentru dreptate și adevăr continua și sunt convinsă că ZDG va fi primul care va aduce în casele tuturor adevărul despre noi! Să ne trăiți mulți ani!

Olga Ojog, avocată

Felicitări pentru 22 de ani de curaj, adevăr și integritate. De 22 de ani demonstrați că jurnalismul este mai mult decât știri, este o parte a vieții noastre. Fie ca fiecare investigație să contribuie la o societate mai bună, iar încrederea cititorilor să fie cea mai bună răsplată. La mai mult și la mai mare!

Vera Caminschi, fondatoare a Muzeului Pâinii de la Văleni 

29 iulie este și ziua mea de naștere și mă bucur de această coincidență întâmplătoare a celor două aniversări. Dacă vorbim despre ZdG, cred că este unica sursă de informare pe platformele căreia – ziar tipărit, video sau social media – găsești doar realitate, adevăr și dreptate. Felicitări și mulți ani înainte! 

Veaceslav Ropot, avocat

Această zi este un simbol de rezistență pe parcursul a 22 de ani din partea ZdG care continuă să fie o sursă  informațională echidistantă, corectă şi independentă. 

Nata Scobioală, membră a Diasporei

Pentru mine, ZdG este exact vocea care poate ajunge oriunde. Mă bucur că este ziarul care în timpuri grele și în plină digitalizare se mai tipărește și așa ajunge să fie citit și de bătrâni și de persoanele care nu au acces la internet. Mă bucur că și eu din Italia sunt la curent cu toate știrile și investigațiile de acasă. Chiar citesc mereu și mă informez. La mulți ani Ziarul de Gardă, succes tuturor jurnaliștilor care muncesc pentru ca noi sa fim informați. 

Ion Grosu, expert în comunicare strategică

22 de ani de ZdG înseamnă acces la o sursă de informație care la sigur a trecut mai multe verificări, un sentiment de coloană vertebrală de la manifestarea constantă de curaj a unei echipe puternice de investigație și bucuria că o redacție a devenit o adevărată instituție populară și prin acest fapt croiește în mod valoros și unic fibra țării.