În ajunul Zilei Europei, clădirea Parlamentului R. Moldova a fost iluminată în culorile drapelului UE
În ajunul Zilei Europei, clădirea Parlamentului R. Moldova a fost iluminată în culorile drapelului Uniunii Europene.
„Iluminarea clădirii instituției parlamentare în culorile drapelului UE reprezintă un gest simbolic de apartenență la familia europeană. Împreună celebrăm Moldova Europeană!”, a declarat șeful legislativului Igor Grosu, conform unui comunicat de presă.
Pe 21 martie 2024, Parlamentul a adoptat Declarația cu privire la integrarea europeană a R. Moldova. Documentul „exprimă convingerea că doar aderarea la Uniunea Europeană va asigura viitorul țării noastre în calitate de stat suveran, neutru, integru și democratic, iar calea ireversibilă de integrare și aderare europeană este proiect de prioritate națională al R. Moldova”.
Prin intermediul acestei Declarații, deputații fac apel către întreaga societate la unitate și solidaritate pentru un viitor pașnic și european al țării noastre, în numele interesului național și al obiectivului strategic – integrarea și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
R. Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE în anul 2014. La 3 martie 2022, autoritățile de la Chișinău au semnat cererea de aderare a țării noastre la UE. Uniunea Europeană a acordat, la 23 iunie 2022, statutul de țară candidat pentru R. Moldova. La 14 decembrie 2023, Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE.