Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Ar fi simulat dizabilități…

VIDEO Ar fi simulat dizabilități pentru a sensibiliza trecătorii și a obține bani: mai multe persoane au fost sancționate contravențional

Sursa: Poliția R. Moldova

Zece episoade de cerșetorie au fost documentate de polițiștii din capitală, în cazul mai multor persoane fiind aplicate sancțiuni contravenționale. În acest context, Poliția îndeamnă cetățenii să nu încurajeze cerșitul.

Polițiștii continuă acțiunile de prevenire și combatere a cerșetoriei în Chișinău, în vederea descurajării acestui fenomen.

Astfel, în urma verificărilor desfășurate în ultimele zile, în sectoarele Centru și Botanica ale capitalei au fost documentate 10 episoade de cerșetorie.

„Persoanele vizate, cu vârste cuprinse între 27 și 51 de ani, ar fi simulat dizabilități sau s-ar fi prezentat drept persoane aflate în dificultate pentru a sensibiliza trecătorii și a obține bani. Într-unul dintre cazuri, o femeie de 35 de ani s-a prezentat drept mama unei persoane cu dizabilități și a solicitat bani de la trecători, însă nu a putut prezenta documente care să confirme veridicitatea informațiilor oferite”, precizează Poliția.

Toate persoanele identificate au fost sancționate contravențional, în conformitate cu prevederile legale.

Poliția îndeamnă cetățenii să nu încurajeze cerșitul și să opteze pentru forme de sprijin reale, verificate și responsabile, oferite persoanelor care se află cu adevărat în dificultate.