Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un muncitor al unei companii…

Un muncitor al unei companii de reabilitare a drumurilor a decedat în urma unui accident produs în raionul Telenești. Alți doi bărbați au fost transportați la spital

Poliția R. Moldova anunță marți, 30 august, despre producerea unui accident grav pe traseul din apropierea localității Bănești din raionul Telenești, în urma căruia a decedat imediat un bărbat în vârstă de 33 de ani, lucrător al unei companii de reabilitare a drumurilor.

„S-a stabilit preliminar că un camion MAN, la volanul căruia se afla un bărbat de 59 de ani, ar fi tamponat lucrătorul unei companii de reabilitare a drumurilor. După impact camionul a fost proiectat într-o Dacia care staționa pe partea carosabilă și care a fost aruncată în alți doi bărbați, lucrători ai aceleiași companii”, notează Poliția.

Bărbatul de 33 de ani tamponat inițial a decedat pe loc, iar ceilalți doi au fost transportați la spital pentru ajutor medical.

Conducătorul camionului a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind negativ la consumul de alcool.

Polițiștii continuă acțiunile speciale pentru documentarea și stabilirea circumstanțelor producerii accidentului.