Tentativă de omor în capitală: un bărbat și-ar fi incendiat soția după un conflict. Detalii de la Poliție
Cu puțin timp în urmă, oamenii legii au fost sesizați despre un incident grav produs în sectorul Buiucani al capitalei. Un bărbat i-ar fi dat foc soțiie sale, ulterior acesta ar fi încercat să se sinucidă, a informat miercuri, 24 iunie, Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că, în urma unui conflict izbucnit între soți, un bărbat de 64 de ani și-ar fi stropit soția de 53 de ani cu o substanță inflamabilă, după care i-ar fi dat foc.
„Victima a fost preluată de urgență de un echipaj medical și transportată la spital pentru acordarea asistenței medicale specializate, aceasta suferind multiple arsuri pe suprafața corpului”, a precizat IGP.
În timpul documentării cazului, bărbatul ar fi încercat să-și provoace leziuni cu scop de suicid, însă a fost oprit la timp de polițiști.
Potrivit informațiilor, acesta a fost eliberat din detenție în urmă cu 20 de zile.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă. Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru tentativă de omor.