„Tancul încerca să tragă în noi, iar noi fugeam de el”. Cum evacuează paramedicii ucraineni soldații răniți

Circa 500 de soldați ucraineni sunt răniți, zilnic, pe linia frontului. Președintele Zelenskîi a anunțat aceste date încă în luna iunie. Între timp, mor și cei care salvează viețile luptătorilor – paramedicii. Ei sunt ținte prioritare pentru lunetiştii inamici, deoarece cu un medic militar mai puțin pe front înseamnă cel puțin zece luptători pierduți. Acest lucru este predat la trainingurile de îngrijire medicală de urgență. 

Hromadske a discutat cu paramedicii din regiunea Harkov și Donețk să afle cum aceștia evacuează răniții și în ce condiții lucrează.

„Rușii, de îndată ce văd un microbuz medical, încearcă imediat să-l atace”

De patru luni, Anton Grițunov, cu numele de cod „Marik”, evacuează răniții de pe câmpul de luptă. El este paramedic în primul regiment separat de asalt din „Sectorul de dreapta” al Corpului ucrainean de voluntari. Istoria lui Anton a fost relatată de hromadske încă în aprilie. Atunci, anestezistul, în vârstă de 29 de ani, tocmai ieșise din Mariupolul ocupat pe o bicicletă și plănuia să facă parte din Forțele Armate ale Ucrainei.

În loc de halat alb Anton poartă vestă antiglonț, mitralieră și rucsac medical, iar secția sa de terapie intensivă este plasată într-un microbuz micuț. Acolo sunt toate cele necesare pentru o evacuare medicală. Doar numele său de cod „Marik” amintește de viața lui petrecută în Mariupol.

„M-am obișnuit deja atât de mult, încât nu știu cum să mă întorc la viața civilă. Aici știu că, chiar dacă mi se întâmplă ceva, băieții mă vor scoate afară. Să fiu medic civil (în Mariupolul ocupat, n. r.) a fost mai dificil, pentru că cine avea nevoie de noi acolo”, așa „Marik” începe conversația noastră despre noul său loc de muncă.

Ne întâlnim lângă Novogradovka, în regiunea Donețk. Anton caută un loc de-a lungul drumului sub copaci, ca să ascundă mașina. „Rușii, de îndată ce văd un microbuz medical, încearcă imediat să-l atace”, explică el. La urma urmei, un microbuz militar distrus presupune imediat zeci de vieți pierdute ale militarilor.

„Tu acum îți termini studiile, iar noi avem nevoie de medici”

În afară de „Marik”, în primul regiment separat de asalt, lucrează încă doi medici militari. Lianna se află pe câmpul de luptă din 2016, pe atunci avea 19 ani.

„Nu aveam un astfel de obiectiv: „Să merg la război”, în 2014 îmi făceam studiile și nu mă gândeam deloc la asta. Când absolveam facultatea de medicină, cunoscuții mei, care deja slujeau pe atunci, m-au sunat și mi-au spus: „Tu acum îți termini studiile, iar noi avem nevoie de medici”, relatează Lianna.

Își amintește că atunci, într-adevăr, nu erau suficienți paramedici, mai ales cu studii medicale. Astfel, s-a decis. Părinții mult timp nu au fost la curent că fiica lor slujește, doar fratele ei știa.

„De ce ar fi trebuit să știe asta, ca să-și facă griji în plus?”, răspunde Lianna scurt.

După trei ani pe front, aceasta a revenit la viața civilă. Atunci, medici militari erau suficienți. Chiar s-a obișnuit, dar a venit ziua de 24 februarie.

„Au început, din nou, să mă sune, să-mi spună că e nevoie de „echipă”, dar eu atunci eram legată de civili. Le-am zis că, imediat ce termin lucrul cu ei, vin. Am trimis actele, mi-am adunat lucrurile și am plecat. Nu puteam să refuz. Având aptitudinile necesare, nu e corect să stau deoparte”, ne spune Lianna.

„Ieșeam din mașină plină de vânătăi”

Când unitățile pleacă într-o misiune, medicii militari merg cu ei. În timp ce unitatea lucrează, medicii stau de gardă – puțin mai departe de câmpul de luptă, într-un loc relativ sigur, așteaptă un apel. Dacă cineva din armată este rănit, acesta este evacuat. 

„Venim la punctul de evacuare, despre care am convenit în prealabil. Acolo ne întâlnim cu prima mașină care a scos rănitul direct de pe câmpul de luptă. Reîncărcăm rănitul la noi și plecăm. Asistență medicală îi este oferită imediat în mașină”, spune „Marik”.

Trebuie să plece cât mai curând de la locul de evacuare, pentru că mașina e destul de mare și, dacă rușii o vor observa, imediat încep să tragă în ea. Uneori, însă, drumurile sunt atât de proaste, încât singurul lucru pe care-l pot face medicii este să-l lege de targă. 

„Ieșeam din mașină plină de vânătăi, pentru că, pe drum, te aruncă în diferite părți și, în același timp, încerci să acorzi rănitului măcar un oarecare ajutor”, relatează Lianna.

De fapt, aflându-te în mașină cu rănitul, spune „Marik”, e dificil să atragi atenția la exploziile și împușcăturile din jur: „În acel moment, nu aud ce se întâmplă, pentru că sunt concentrat asupra pacientului. Ulterior, deja îmi povestesc cum, alături de noi, a explodat ceva, dar eu nici măcar nu-mi pot aminti acest lucru”.

„În această mașină avem o sală mică de reanimare”

Sunt două tipuri de evacuare: tactică – atunci când rănitul este dus de pe câmpul de luptă la spital, și medicală – când soldatul este scos în mașina dotată cu echipament necesar, pentru a i se acorda asistență medicală rănitului chiar pe drum.

„Totul are loc chiar aici”, spune Anton, deschizând în fața noastră ușa de la mașina destinată evacuării. În acest timp, undeva foarte aproape se aud explozii, dar „Marik” nici măcar nu clipește, spunând pe un ton calm: „Acestea sunt ieșirile, – și continuă povestirea. – În această mașină putem oferi suport anestezic: este aparat pentru ventilație pulmonară artificială și oxigen. Aici avem o sală mică de reanimare, dacă este un chirurg, se pot face operații minore”.

Astfel de mașini au apărut în primul regiment separat de asalt încă în primii ani de invazie a Ucrainei de către Rusia. Atunci serviciul medical în regiment era efectuat de către Alina Mihailova și Iulia Sidorov cu numele de cod „Cuba Libre”.

„Astfel de mașini în Ucraina nu mai erau. Ele sunt dotate cu echipament identic celui care trebuie să fie în transportul dedicat evacuării armatei NATO”, ne spune „Cuba”.

Cu „Cuba” ne întâlnim la Harkiv. Din luna mai, ea este paramedic în direcția Harkiv. Din 2014 și până în 2019, ea a fost medic militar în primul regiment separat de asalt. Patru mașini în care ea mergea după răniți au nimerit sub bombardament și au fost distruse de ruși. „Cuba” a reușit să supraviețuiască și, în 2019, a revenit la viața de civil.

„Dacă nu ar fi fost invazie totală, cu siguranță nu reveneam. Atunci paramedici pentru regiunile Donbas și Luhansk erau deja mulți, dar, dacă vorbim despre război pe întreg teritoriul Ucrainei, atunci medici nu ajung”, spune „Cuba”.

Pe 24 februarie, telefonul ei nu înceta să sune – toți rugau să meargă pe front în calitate de paramedic. În cele din urmă, „Cuba” și-a ales pentru serviciu orașul natal – Harkiv. Acum, ea lucrează doar în faza de evacuare tactică, deoarece nu are un vehicul de evacuare medicală. Prin urmare, spune „Cuba”, pentru ca rănitul să fie bine, trebuie dus la spital în termen de o oră.

„Uneori, se întâmplă că nu reușești să duci omul, de aceea, e nevoie de evacuare medicală cu oxigen și alt echipament. Acum, aproape că am adunat suma necesară pentru un automobil. Astfel, vom crea încă un medevak (transportor de personal blindat medical, n.r.)”, relatează „Cuba”.

„Nu știi dacă vei reveni acasă”

În prezent, cele mai frecvente tipuri de răni în rândul militarilor sunt schijele, rănile provocate de mine și contuzii. „Cuba” spune că, dacă îngrijirea medicală este oferită la timp și corect, atunci consecințele rănilor pot fi minimizate.

„Însă, în ciuda faptului că, de o jumătate de an, se desfășoară război la scară largă, mai sunt luptători care nu știu să aplice un turnichet. Odată, ne-au adus un luptător cu un bandaj peste ochi, dar acesta nu poate fi pus pe ochi, pentru că el absoarbe totul și, apoi, bandajul poate fi îndepărtat împreună cu ochii”, explică „Cuba”.

Uneori, răniții trebuie căutați, pentru că linia frontului se poate schimba foarte repede, iar din cauza problemelor cu semnalul, poate fi imposibil să iei legătura cu el. Este această frică să nu găsești rănitul, dar și stresul permanent din cauza pericolului.

„Deja în timpul acestui război, ne urmărea un tanc, iar noi fugeam de el. El nu putea să nimerească în noi, trăgea ba în fața unei mașini, ba în urma noastră. Pentru mine, aceasta nici măcar nu era tragere de foc, pentru că tragere de foc e atunci când aici aterizează (grenade, gloanțe, n.r.) și tu, întâmplător, te poți afla în acel timp în acel loc, dar atunci el ne vâna intenționat cu scopul de a ne distruge”, își amintește „Cuba”.

„E dificil, pentru că nu știi dacă vei reveni seara acasă. Dar omul se obișnuiește cu orice. În orice domeniu de activitate, te gândești mereu că, odată, ceva se va schimba spre bine, dar aici nu vezi sfârșitul. Ai senzația că mereu vei tot merge și merge”, zice „Marik”. Pe fundalul cuvintelor lui, se aud noi explozii.

Sursa: Hromadske