Principală  —  IMPORTANTE   —   Studiu CRJM/ CSP acceptă 95%…

Studiu CRJM CSP acceptă 95% din rapoartele de promovare a procurorilor și doar 18% din cele de nepromovare

Sursa: Comisia de evaluare a procurorilor

Un studiu de monitorizare a activității Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) arată că rapoartele de promovare ale Comisiei de Evaluare a Procurorilor sunt acceptate în proporție de 95% dacă recomandarea este promovarea evaluării. De cealaltă parte, când rapoartele conțin recomandarea de nepromovare, CSP le acceptă în proporție de doar 18%. Respingerea rapoartelor a presupus și deliberări de aproape patru ori mai lungi decât acceptarea acestora.

Datele sunt prezentate de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), care a monitorizat activitatea CSP în primele nouă luni ale anului 2026. Potrivit autorilor, această discrepanță dintre rapoartele de evaluare pozitive și cele negative, alături de publicarea tardivă a motivării hotărârilor care se contestă, reduce actualitatea informației și posibilitatea monitorizării publice a procesului decizional și poate avea impact direct asupra credibilității reformei justiției, se spune într-un comunicat al Centrului.

Potrivit studiului, CSP a acceptat 21 dintre cele 31 de rapoarte, ceea ce corespunde unei rate generale de acceptare de 67,7%.

„Această rată generală ascunde însă o diferență majoră între rapoartele de promovare și cele de nepromovare. Dintre cele 20 de rapoarte care propuneau promovarea, CSP a acceptat 19, ceea ce reprezintă o rată de acceptare de 95%. Singura excepție a fost raportul privind Liliana Partole, pe care Consiliul l-a respins și a dispus reluarea evaluării.

Situația este aproape inversă în cazul rapoartelor de nepromovare. Dintre cele 12 asemenea rapoarte, unul, cel privind Vladislav Bobrov, nu a primit o soluție pe fond. Dintre celelalte 11, CSP a acceptat numai două, în privința lui Ghenadie Pîrlii și Veaceslav Potînga, și a respins nouă, fiind trimise la reevaluare. Rata de acceptare a rapoartelor de nepromovare a fost astfel de 18,2%, iar rata de respingere de 81,8%”, se menționează în raport.

Același studiu mai arată că, în șapte cazuri, CSP a respins raportul și a dispus reluarea procedurii de evaluare. Șase rapoarte conțineau o concluzie de nepromovare, în privința lui Victor Cazacu, Vasile Plevan, Radu Palencu, Eduard Varzar, Ion Pripa și Nicolae Mătăsaru. Un singur raport conținea o concluzie de promovare, cel privind Liliana Partole.

„Prin urmare, 85,7% dintre trimiterile la reevaluare au vizat rapoarte de nepromovare, iar 14,3% rapoarte de promovare. Reevaluarea a funcționat în principal ca mecanism de verificare suplimentară a concluziilor nefavorabile. În cazurile finalizate ale lui Victor Cazacu și Vasile Plevan, Comisia a menținut concluzia de nepromovare, însă CSP a respins și raportul de reevaluare și a constatat promovarea. Cazul Liliana Partole arată, în același timp, că o concluzie favorabilă nu este acceptată automat: neclaritățile din dosar și necesitatea unor verificări suplimentare au prevalat asupra concluziei inițiale de promovare (…)”, se mai arată în raport.

Până în octombrie 2026, CSP desfășurat 37 de ședințe și a examinat 307 subiecte, fără nicio ședință eșuată din lipsă de cvorum. Potrivit autorilor, deși Consiliul și-a menținut continuitatea activității, volumul mare al dosarelor disciplinare poate limita timpul disponibil pentru responsabilitățile sale strategice.

„Noi realizăm o introspecție internă, deci avem viziunile noastre interne, dar este extrem de important să avem și această viziune a observatorului independent. Din punctul meu de vedere, cel puțin, am evoluat la majoritatea capitolelor. Restanțele care au fost la preluarea mandatului în mare măsură au fost diminuate, dar, evident, avem cerințele, standardele UE la care trebuie să ne raliem din perspectivă normativă, a procedurilor interne, și transparența este un pilon și o prioritate pentru Consiliu, colegii și Inspecție în activitatea noastră”, a declarat Dumitru Obadă, președintele CSP, în cadrul evenimentului de prezentare a studiului.

Cercetarea publicată de CRJM identifică vulnerabilități în organizarea concursurilor de către CSP. Pentru zece funcții de procuror au concurat 32 de absolvenți ai Institutului Național al Justiției (INJ), însă interviurile au durat, de regulă, doar 5-7 minute, iar întrebările au variat considerabil, limitând comparabilitatea evaluărilor. Totodată, trei concursuri pentru funcțiile de inspector au produs o singură numire, un concurs neatrăgând nicio candidatură.

Printre recomandările CRJM se numără publicarea într-un termen scurt a hotărârilor motivate, cu protejarea datelor personale, delimitarea clară a aspectelor care necesită reevaluare și introducerea unor criterii comparabile pentru interviurile de selecție.

De asemenea, CSP este încurajat să explice public urgența subiectelor incluse pe agendele suplimentare și să identifice cauzele atractivității reduse a anumitor funcții.