Principală  —  RECOMANDAT   —   VIDEO/ Un om de afaceri…

VIDEO Un om de afaceri de la o companie cu interese în domeniu, numit, fără un anunț public, director interimar la Infocom: „Se urmărește preluarea bazei de date a întreprinderii municipale”

Sursa foto: ZdG

Întreprinderea Municipală „Infocom”, care se ocupă de perfectarea avizelor de plată pentru serviciile locativ-comunale, are un nou director interimar. Fără un anunț oficial din partea Primăriei municipiului Chișinău, la sfârșitul lunii noiembrie curent, în funcția de director interimar al Î.M. „Infocom” a fost numit Sergiu Ceban, un om de afaceri cu interese în domeniu.

Ceban deține, direct sau prin intermediul unor persoane apropiate, câteva companii care gestionează și administrează blocuri și asociații de coproprietari în condominiu, sau se ocupă cu prelucrarea informațiilor din bonurile de plată. Numele acestuia figurează în calitate de fondator la „Verwaltung” SRL și „Ebloc-blocexpert” SRL, companii care sunt afiliate SRL-ului „Ebloc Grup” – întreprindere fondată, pe 28 mai 2021, de către Mihail Cerneanu, activitatea căreia este similară cu cea a Î.M. „Infocom”. 

Într-o scrisoare anonimă, expediată redacției Ziarului de Gardă, se menționează faptul că, Sergiu Ceban a preluat funcția de director interimar al companiei, pentru că ar avea interese cu privire la baza de date a întreprinderii municipale și ar urmări preluarea ei prin intermediul companiilor pe care le deține.

„Sergiu Ceban a fost pus în funcția de director interimar al Î.M. „Infocom” cu scopul de a prelua în mod fraudulos baza de date, precum și softul care este estimat foarte scump și unic cu transfer la companiile ce-i aparțin. Se vehiculează că deja angajații Î.M. „Infocom” sunt presați să elibereze funcțiile deținute, pentru a aduce persoane apropiate și a realiza planul criminal – schimbarea contabilului șef, angajaților IT. Deja ultimul a început eliberarea din funcții a persoanelor incomode”, se arată în scrisoarea expediată redacției ZdG.

Numirea lui Sergiu Ceban în funcția de director interimar al întreprinderii a fost ascunsă de ochii publicului. Deși Ceban a fost desemnat în funcție încă pe 30 noiembrie curent, abia pe 22 decembrie, pe pagina de Facebook a Î.M. „Infocom” a fost publicat un anunț cu privire la o „ședință de lucru unde a participat Sergiu Ceban”. Inițial, nici pe site-ul oficial al companiei numele noului director interimar nu a fost indicat.

După mai multe apeluri și solicitări de informații ale ZdG, Natalia Ixari, consiliera pe comunicare a primarului general al capitalei, Ion Ceban, a confirmat că Sergiu Ceban a fost desemnat în funcția de director interimar al Î.M. „Infocom” pe 30 noiembrie, însă a evitat să ne spună de către cine a fost propus în această funcție și în baza căror criterii a fost ales.

„Având în vedere că Î.M. „Infocom” a rămas fără de administrator și pentru ca activitatea întreprinderii să nu fie stagnantă, a fost emisă dispoziția de numire pentru asigurarea interimatului pentru o perioadă determinată (…). Pe 30 noiembrie a fost numit în funcție. Eu am întrebat despre dispoziție și mi-au spus că probabil ceva au scăpat. Cineva de la cadre a scăpat, dar nu este intenționat. Este o persoană numită pentru o perioadă determinată și face deocamdată interimatul funcției (…). Dar nu poate fi în baza la ce criterii. Este numită o persoană interimară până la organizarea concursului. Fiecare persoană este aleasă după profesionalism. Întrebați niște lucruri care deja mă depășesc. Fiecare persoană care se regăsește în funcție, a fost numită după criteriile de profesionalism, la fel ca toate persoanele angajate. Eu nu îl întreb pe domnul primar după ce criterii a fost numit. E absurd ce mă întrebați. Persoana este angajată pe o perioadă determinată, atâta timp cât nu este un director. Respectiv, când va fi concursul organizat, va fi și rezultatul concursului. Fiecare persoană care vine, vine în baza criteriilor profesionale, în urma unor discuții, cunoașteri. Fiecare persoană este aleasă după criterii de profesionalism”, a declarat Natalia Ixari.

În ultimii ani s-a dus o luptă intensă pentru preluarea bazei de date a Î.M. „Infocom”, care conține informații despre circa 80% dintre Asociațiile de Coproprietari în Condominiu (ACC) din municipiul Chișinău, fiind una dintre cele mai performante baze de date din R. Moldova.

În anul 2020, fostul director al Î.M. „Infocom” Ion Mărgineanu anunța că i s-a cerut să transmită baza de date a întreprinderii municipale unui SRL, însă a refuzat acest lucru și a demisionat din funcție. Atunci, Mărgineanu nu a oferit detalii despre persoanele care i-au cerut acces la baza de date.

Fostul director al Î.M. „Infocom”: „Situația m-a impus să scriu cerere de demisie”

Fostul director afirmă că baza de date a întreprinderii este una dintre cele mai performante, iar softul acesteia „a fost elaborat de o companie foarte serioasă, însă acum, cineva se folosește și vrea să pună mâna pe ea”.

„Nu știu cât ar costa acum baza de data. Noi nu am făcut aprecierea, dar, cândva, noi am fost apreciați, când se discuta la Guvern despre performanțele în informatică, noi eram apreciați pentru ceea ce făceam. Eram dați ca exemplu pozitiv pentru baza de date. Cândva, o companie din Germania a dorit să cumpere Infocomul. S-au adresat la Primărie și nu s-au înțeles, dar ei doreau să o cumpere ca noi să facem calcule pentru SUA – pentru patru orașe. Baza de date este o bogăție, dar acum se distruge. Baza de date deține informații a peste 80% de Asociații de Coproprietari din municipiul Chișinău. S-a lucrat foarte mult. Baza de date a fost făcută cu timpul. Este o muncă enormă, acum pur și simplu cineva se folosește și vrea să pună mâna pe ea. Baza de date este performantă și softul a fost elaborat de o companie foarte serioasă”, a precizat Ion Mărgineanu pentru ZdG.

Ion Mărgineanu spune că în perioada când deținea funcția de director al Î.M. „Infocom”, cineva urmărea ca baza de date a întreprinderii municipale să fie transmisă la „Infobon” – companie care prestează servicii de intermediere la decontări asociațiilor de administrare a condominiului și altor tipuri de întreprinderi de administrare a fondului locativ, însă, acum, „acest lucru îl urmărește Ebloc”, firmă afiliată noului director al Î.M. „Infocom”.

„A fost Stoianov în funcție, iar acum este alt director. El este de la o companie concurentă întreprinderii Infocom. Să pui director de la o companie concurentă, nu știu ce-ar însemna. Cei care mi-au cerut softul cred că se orientează acum în altă parte (…). Atunci, am fost chemat frumușel și mi s-a spus că trebuie să transmit baza de date a întreprinderii unui SRL. Ceea ce eu nu am făcut. La început, interesul era la Infobon, acum este Ebloc care vrea să pună mâna. Eu cred că directorul care a venit acum a fost pus anume cu acest scop. Pe vremea când am fost eu director, interesul era ca baza de date să fie transmisă la Infobon. Infobon era dirijată din umbră, dar acest lucru nu se poate acum de dovedit. Acum acest lucru urmărește Ebloc. Eu știu cine stă în spatele tuturor acestor lucruri, dar ca să pot vorbi, trebuie să aduc dovezi”, a spus Ion Mărgineanu pentru ZdG.

Recent, o șefă de Direcție din cadrul Î.M. „Infocom”, identitatea căreia ZdG o va proteja, a fost demisă de către Sergiu Ceban, la doar câteva zile după preluarea interimatului. Fosta angajată a întreprinderii consideră că demiterea ei din funcție este o nedreptate, după ce și-a dedicat 44 de ani companiei.

„A doua zi după ce Sergiu Ceban a fost numit în funcția de director interimar, s-a prezentat la Infocom. Era ora 13:00 și noi ne întorceam de la ora mesei și fostul director Andrei Stoianov a ieșit din ascensor și domnul Ceban, alături de o altă persoană, i-a spus domnului Stoianov că a venit la dumnealui. Fostul director i-a zis că va veni peste jumătate de oră. Eu m-am urcat cu ascensorul, iar domnul Ceban, alături de o persoană pe care nu o cunosc, s-au ridicat la etajul cinci. Ei au dat buzna în coridor, iar eu le-am spus că nu poate intra așa pur și simplu, căci noi nu știam cine sunt ei. Le-am spus că dacă au întrebări să ni le adreseze și noi le răspundem. El a scos decizia Primăriei, a primarului sau cine a semnat și ne-a spus că el este director”, a declarat fosta angajată a companiei.

Fostă angajată a întreprinderii municipale: „La un moment dat, l-am întrebat de ce bonurile emise de Ebloc erau la fel ca cele emise de Infocom”

Fosta angajată spune că, după ce Sergiu Ceban a fost numit în funcția de director interimar al Î.M. „Infocom”, peste câteva zile a avut loc o adunare în care noul director a făcut cunoștință cu personalul întreprinderii. Tot atunci, aceasta i-a cerut lui Ceban să nu transmită la „Ebloc” blocurile pe care întreprinderea municipală le are în gestiune.

„I-am zis că știu că el este oponentul nostru și blocurile de la noi pe care le avem în gestiune, facturile deja sunt gata formate, le iau la Ebloc și le prelungesc. L-am întrebat de ce nu iau blocurile care încă nu le-a luat nimeni în gestiune. Ceban a ridicat vocea și mi-a spus să nu-i zic ce trebuie să facă și cum să lucreze, menționând că pentru acest lucru el eliberează oameni. Au trecut două zile și l-am văzut că vine. El nici nu știa cum lucrăm, cum introducem datele. Pe el acest lucru nu-l interesa. Vă spun că peste câteva zile m-a invitat în birou și mi-a zis că sunt eliberată din funcție, după ce am lucrat mai bine de 40 de ani la Infocom. Eu l-am întrebat de ce m-a eliberat din funcție și mi-a spus că din motiv că l-am ținut după ușă și că nu aș apăra interesele Infocom-ului, dar ale unei alte întreprinderi. Și mi-a mai zis că este o problemă familială (…).

Sunt mai multe firme care duc în gestiune blocuri, precum Casa Familiei și Locuința Confortabilă. Cu ultima companie Infocom lucrează deja de 18 ani (…). Cred că în luna august, Ebloc a luat blocurile de la Locuința Confortabilă fără ca să preîntâmpine, au tipărit bonuri, iar mai mulți oameni s-au trezit cu două bonuri – de la Infocom și de la Ebloc. Persoanele sunau la Infocom și ne întrebau ce să facă și cum să plătească (…). Într-o bună zi, administratorul nou de la Locuința Confortabilă a scris o scrisoare ca să nu mai transmitem bonurile la Locuința Confortabilă, ca să nu le mai tipărim, pentru că a fost reziliat contractul. Noul director interimar Sergiu Ceban a emis un ordin și m-a pus să semnez că n-o să transmit aceste cinci blocuri la Locuința Confortabilă, ci să le las pentru a le lua la Ebloc. Eu am semnat că am făcut cunoștință cu acest document, dar nu am mai ajuns ca să nu transmit pentru că pe 10 decembrie deja eram eliberată din funcție. La Infocom, noi lucram, introduceam în baza de date informații, iar când bonul era gata, el îl lua și îl scana. La un moment dat, l-am întrebat de ce bonurile emise de Ebloc erau la fel ca cele emise de Infocom. La noi prețul era 2,42 lei și la ei exact așa. I-am spus că nu se poate așa ceva, devizul de cheltuieli la noi era unul, iar la ei este altul. Deși fondatorul este Primăria, noi singuri ne susțineam și ne autofinanțam. Acum, mulți angajați se tem de el”, a spus fosta angajată a întreprinderii.

În scrisoarea expediată ZdG, se menționează faptul că, la instituțiile de drept au fost depuse mai multe plângeri din partea unor locatari pe numele lui Sergiu Ceban și pe unele dintre companiile pe care acesta le deține. Locatarii acuză nereguli.

Nadeja Marandici, administratoarea unui bloc din capitală, care ne-a telefonat la redacție, acuză și ea nereguli în privința companiei „Ebloc”. Aceasta ne-a spus că se află în proces de judecată cu Sergiu Ceban.

„În anul 2020, noi am încheiat contracte cu Ebloc. A trecut un an de zile, contractul a expirat și noi am vrut să plecăm de la ei. Nu am mai vrut să lucrăm cu ei, pentru că ei sunt foarte obraznici și nu dau informațiile care trebuie. Au luat toți banii pe contul lor și noi nu știam nimic ce se întâmplă. Noi suntem în proces de judecată cu Ceban. Toate achitările erau făcute pe contul lor. Pe contul ACC-lui nu venea niciun bănuț. Tot timpul el ne spunea că bani nu sunt, că rău achită locatarii. Un an de zile am luptat cu ei. La sfârșitului anului 2020 am depus cerere de reziliere și de aici s-au început problemele. Ne-au spus că nu avem dreptul să reziliem contractul cu ei, se ascundeau de noi, nu ne răspundeau la telefon, nu primeau nicio notificare de-ale noastre. Ulterior, noi am trecut la Infocom și acum ne deservim de sine stătător. Cu cei de la Ebloc am avut foarte multe probleme. Ei au depus plângere la poliție pe numele nostru că nu le mai permitem să activeze. Deși noi am solicitat rezilierea contractului, ei au insistat să lucreze mai departe (…). Ei au inclus în facturile locatarilor, ilegal, câte 150 de lei de apartament pentru deconectarea și conectarea contoarelor electrice. Lucrătorii lor trebuiau să facă acest lucru, însă ei au socotit că se poate de luat de pe spatele locatarilor și au inclus acești bani pentru conectarea energiei electrice și apă. Ei au creat datorii. Este vorba de 86 de mii de lei către furnizor”, a spus Nadejda Marandici.

Pe marginea acestui subiect, ZdG a solicitat o reacție și de la Andrei Stoianov, fostul director al Î.M. „Infocom”, care a fost desemnat în funcție, după ce ex-directorul întreprinderii municipale Ion Mărgineanu a demisionat. Acesta a oferit detalii despre modul în care a fost eliberat din funcție.

„Am fost demis din funcție cu o preavizare preventivă cu două săptămâni înainte de aceasta, deși eu am informat fondatorul că noi suntem în proces de judecată și pe data de 15 noiembrie trebuie să aibă loc judecata, iar după asta noi trebuie să vedem ce decizie va fi luată de către Curtea de Apel. Pe 15 noiembrie a fost ședința pe trei dosare. Pe unul dintre ele a fost solicitată cauțiunea pentru ca eu să fiu lipsit de dreptul de ocupare a funcției de administrator până în martie. Deși nu a fost pronunțată decizia Curții de Apel, pe data de 29 m-au sunat și mi-au zis să semnez încetarea contractului. Pe 29 noiembrie am încercat să discut cu primarul general, însă nimic. Ulterior, am fost la Primărie ca să discut, însă nu m-a primit. Cu viceprimarul Nagacevschi mi-a zis că nu cunoaște nimic, deși știe foarte bine. Ulterior, m-am pomenit la ușă cu o persoană cu o dispoziție că este noul administrator. Asta se referă la ceea cum am fost dat afară, că a încetat contractul și nu s-a oferit vreo posibilitate sau vreo altă funcție. Până la urmă, eu am înregistrat profit în această companie. M-am prezentat ca un administrator corect.

Dosarele contravenționale sunt patru la număr. Sunt învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu lucrând ca administrator al „Infocom”, deși în două din dosare este vorba despre perioada în care eu nu am activat în calitate de administrator. Deci, oamenii s-au adresat la ANRE cu cota-parte, distribuirea la apa potabilă pentru perioada în care eu nu am activat. Respectiv, eu nu am făcut și nu am distribuit nimic. Referitor la instanțele de judecată, doamna Tertea, domnul Pavliuc au făcut așa cum li s-au spus sau s-a hotărât. Noi ne-am adresat la toate instanțele, instituțiile, la ministru, la primar, iar până la urmă eu am fost demis. Eu nu consider că am activat rău sau am făcut ceva incorect. Întreprinderea a înregistrat profituri de cinci ori mai mari în 2020 și în 2021 trebuia să fie practic de 6-7 ori mai mari față de anii precedenți (…). Baza de date a Infocom este o muncă a pe parcursul a zeci de ani care s-a adunat și ăsta este lucrul făcut de întreprindere și, respectiv, atunci când se are acces la ea, se rezolvă întrebarea (…). Din păcate, în cazul zilelor de acum probabil că despre omenie mai puțin se vorbește”, a spus Stoianov.

Reportera ZdG l-a contactat telefonic pe noul director interimar al Î.M. „Infocom”, Sergiu Ceban, pentru a comenta acuzațiile care i se aduc. Acesta a refuzat să ofere o reacție la telefon, motivând că va veni cu un comentariu doar de la sediul întreprinderii municipale.

„(…) Sunt niște învinuiri nefondate care nu au la bază niciun act juridic și niciun document juridic și vă explic din ce cauză sunt nefondate. Așa ar fi corect din partea mea. Vă dau un exemplu elocvent. Presupunem că compania „Apă-Canal” este o întreprindere care fondează serviciul de apă și canalizare și emite facturi. Dacă directorul de la „Apă-Canal” ar fi fost pus în funcție ca director de la Infocom, dumnealui ar urmări să preia baza? Nu. Eu nu am venit de la o întreprindere similară celei de la Infocom. Dați-mi voie să vă explic ce este aia Ebloc. Aici și este problema. Oamenii nu percep, oamenii ascultă niște prostii spuse în spațiul public, dar nu se aprofundează nimeni (…). Ebloc este o întreprindere de gestionare a blocului locativ. El nu este concurent al Infocomului. Întreprinderea de gestionare a fondului locativ conlucrează paralel cu întreprinderea care emite facturi. Sunt două lucruri total diferite, dar în același sector. Problema este faptul că oamenii nu cunosc și nu mă supăr pe oameni, deoarece este un domeniu foarte specific și foarte complicat. Sunt aberații și învinuiri nefondate (…)”, a spus Sergiu Ceban.

Î.M. Infocom activează sub forma juridico organizatorică de întreprindere municipală, fondatorul întreprinderii fiind Consiliul Municipal Chişinău (CMC). Patrimoniul întreprinderii constituie proprietate municipală şi este transmis de către fondator întreprinderii cu drept de gestiune economică.