Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Un nou dosar în…

VIDEO Un nou dosar în care este vizat socialistul Igor Dodon, cazul „Bismobil Kitchen” și noutăți din justiție | Săptămâna de Gardă

Statul a inițiat procesul de preluare a Aeroportului Internațional Chișinău. Parlamentul a numit trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, iar fostul președinte Igor Dodon, alături de alte două persoane, va fi judecat pentru „deținerea și folosirea unui document medical fals”.

Parlamentul a aprobat, joi, prelungirea stării de urgenţă cu încă 60 de zile, începând cu 5 aprilie. 

Dorin Recean, prim-ministrul R. Moldova: „Reiterez că starea de urgență reprezintă doar un instrument constituțional eficient pentru a putea avea pârghiile necesare de a învinge în acest război hibrid al Rusiei împotriva R. Moldova, într-un context energetic și de securitate fără precedent după al Doilea Război Mondial încoace. Ca și până acum, acțiunile Guvernului nu vor depăși limitele mandatului atribuit de către Parlament și nici nu vor viza încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale”.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a efectuat, marți, o vizită oficială în R. Moldova, unde a avut întrevederi cu conducerea țării. În urma întâlnirii cu oficialul european, președinta Maia Sandu a declarat că R. Moldova își propune „să deschidă cât mai curând posibil” negocierile pentru aderarea la UE.

Maia Sandu, președinta R. Moldova: „Astăzi, Moldova este țară candidată pentru aderarea la UE și ne propunem să deschidem negocierile cât mai curând posibil. În acest scop, implementăm recomandările Comisiei Europene și transpunem legislația europeană într-un ritm accelerat”.

Charles Michel, președintele Consiliului European: „R. Moldova poate conta pe sprijinul deplin al Uniunii Europene pe parcursul acestei perioade foarte dificile și pe calea sa spre familia europeană. Eu sunt nerăbdător și sper foarte mult să revin aici la Chișinău pe 1 iunie”.

Fosta deputată democrată Monica Babuc va fi noua șefă a Institutului Cultural Român din Chișinău. Aceasta a primit vot favorabil în ședința comisiilor pentru cultură și politică externă din Senatul României. Ziarul Libertatea de la București scrie că Babuc a fost chestionată în timpul audierii despre legăturile sale cu Vladimir Plahotniuc, fost președinte al partidului din care a făcut și ea parte. Libertatea mai scrie, de asemenea, că Babuc ar fi fost propusă în această funcție de către Partidul Social Democrat din România, partener cu fostul Partid Democrat din Moldova, redenumit între timp în Partidul Social Democrat European. 

Procedura de preluare de către stat a activelor, bunurilor și terenurilor Aeroportului Internațional Chișinău, de la compania Avia Invest a început luni.Potrivit directorului general al Agenției Proprietății Publice, Alexandru Musteață, autoritățile nu dispun de un termen exact pentru finalizarea procesului de luare în gestiune, dar că acesta nu va dura, citez „atât de mult cât ar vrea cineva”.

Cetățenii asigurați vor putea beneficia de consultațiile medicilor specialiști de profil fără bilet de trimitere de la medicul de familie. Astfel, persoanele asigurate se vor putea adresa direct medicilor specialiști din spitalele raionale și municipale, și vor putea fi internați fără trimitere de la medicul de familie, precizează Ministerul Sănătății.

Rozalina Albu, directoarea Serviciului Fiscal de Stat, numită în această funcție în noiembrie 2021, și-a dat demisia. În locul ei, Cabinetul de miniștri l-a desemnat pe Petru Rotaru, care până acum a fost membru al Curții de Conturi. A demisionat și președinta Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Cornelia Cozlovschi. Locul ei urmează să fie ocupat de către Dumitru Budianschi, fost ministru al Finanțelor în Guvernul Gavrilița.

Zona orașului Rezina este una puternic industrializată. Pe deoparte, este vorba despre uzinele și fabricile din partea stângă a Nistrului, din orașul Rîbnița, iar pe de alta – despre fabrica de ciment a companiei „Lafarge” din zona satului Mateuți. Locuitorii satului Mateuți se arată îngrijorați de numărul de persoane care suferă de boli respiratorii, dar și de faptul că în prezent stația de monitorizare a calității aerului nu funcționează. Ce spun autoritățile despre această situație aflați dintr-un material publicat pe zdg.md, dar și pe canalul nostru de YouTube.

Opt angajați ai Regiei Transport Electric Chișinău au fost suspendați din funcții pe perioada anchetei de serviciu inițiate după ce, săptămâna trecută, o copilă de 12 ani a fost lovită mortal de un troleibuz în sectorul Ciocana al capitalei. Vineri, șoferița troleibuzului a fost transferată din arest preventiv în arest la domiciliu.

Continuăm cu evenimentele din justiție. Tatiana Ciaglic, Ion Guzun și Alexandru Postica au fost numiți de Parlament, pentru un mandat de șase ani, drept membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit legislației, CSM este constituit din 12 membri. Șase dintre ei, care nu fac parte din rândul judecătorilor, sunt numiți de Parlament. 

În condițiile în care Adunarea Generală a Judecătorilor a amânat alegerea membrilor permanenți ai CSM din rândul magistraților, președinta Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Olesea Stamate, a explicat pentru Ziarul de Gardă că CSM-ul ar putea deveni funcțional cu doar patru membri (trei non-judecători și un magistrat din vechea garnitură).

Judecătorii și candidații la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție vor fi supuși evaluării externe. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat de Parlament, joi, în lectură finală. Tot săptămâna aceasta, Parlamentul a votat în a doua lectură reforma Curții Supreme de Justiție, care prevede reorganizarea și revizuirea competențelor CSJ.

Procuratura Anticorupție a anunțat, marți, că a transmis în judecată cauza penală în privința ex-președintelui R. Moldova Igor Dodon, a soției acestuia, Galina Dodon, și a unui medic de familie, pentru „deținerea și folosirea unui document medical fals”. În cadrul investigațiilor efectuate de procurori, a fost stabilit că Igor Dodon, în privința căruia era aplicată măsura preventivă „obligarea de a nu părăsi țara” într-o cauză penală examinată de Curtea Supremă de Justiție, a prezentat instanței un document oficial fals și, în temeiul acestuia, a solicitat permisiunea de plecare în România, sub pretextul de a efectua un tratament post-COVID fiului său minor. Prima ședință de judecată în acest dosar a fost programată pentru data de 12 aprilie 2023.  Între timp, Igor Dodon face campanie electorală pentru candidatul PSRM la funcția de bașcan al Găgăuziei, Grigorii Uzun. Aflat în autonomia găgăuză, Dodon le-a spus celor veniți la mitting că Moldova trebuie să prietenească cu Rusia și a îndemnat oamenii să nu dea mâinile în jos pentru că „ai noștri” sunt deja aproape, fără a preciza exact la cine s-a referit.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție au reținut, miercuri, în urma unor percheziții, un om de afaceri, bănuit de trafic de influență și corupere activă, comise în legătură cu unele dosare penale aflate în gestiunea CNA și a Procuraturii Anticorupție. Potrivit surselor ZdG, este vorba despre Adrian Rucan, administratorul şi beneficiarul firmei de construcții „Ecosem Grup”, care a mai fost implicată anterior într-un scandal, când mai mulți oameni de cultură din țara noastră au dat în judecată întreprinderea pentru că timp de 15 ani nu și-au primit cheile de la apartamentele în care au investit zeci de mii de euro în perioada 2007-2014.

O schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere a fost documentată de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție. Șase angajați ai Agenției Servicii Publice, din oficiile Bălți și Chișinău, au fost reținuți, marți, pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a banilor de la candidații pentru obținerea permisului de conducere. Sumele pretinse pentru un permis, conform CNA, variau între 400 și 1200 de euro.

Iar directorul „Bismobil Kitchen”, compania care a lăsat fără bani și fără mobilă mai mulți clienți din țară și de peste hotare, a fost plasat în arest la domiciliu. Mihail Șaran a fost reținut pe 19 ianuarie pe Aeroportul Internațional Chișinău în timp ce intenționa să părăsească țara. Ulterior, la solicitarea procurorilor, el a fost plasat în arest preventiv în penitenciar.

Unsprezece angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au fost reținuți, joi, pentru 72 de ore, fiind bănuiți că ar fi perceput plăți ilegale de la diferiți agenți economici pentru facilitarea tranzitului de mărfuri. Mai multe detalii aflați dintr-un articol publicat pe site-ul nostru.

Continuăm cu evenimentele de pe frontul din Ucraina. Săptămâna aceasta, luptele au continuat în estul țării, în special în orașul Bahmut. Președintele Zelenski a vizitat zilele trecute mai multe orașe afectate de atacurile rusești. Între timp, după tancurile germane Leopard 2, în Ucraina au ajuns și tancurile britanice Challenger 2, cu tot cu echipajele de militari ucraineni instruiți în Marea Britanie. Spania a anunțat și ea că va livra, la începutul lunii aprilie, cele şase tancuri Leopard 2 promise Ucrainei.

Pentru a fi mai aproape de cititori și de problemele lor, ZdG și-a propus să meargă în fiecare lună  în raioanele cu cei mai mulți abonați. Primul raion vizitat în cadrul campaniei a fost Cahulul, de unde reporterii ZdG s-au întors cu trei materiale video și câteva articole scrise. Ce i-a impresionat pe jurnaliștii ZdG la Cahul, dar și ce peripeții au trăit în teren, vedeți în emisiunea „Dincolo de Investigații” pe care o găsiți deja pe canalul nostru de youtube. 

 Iar duminică, tot pe youtube, vom publica o nouă ediție a Podcastului ZdCe. Natalia Zaharescu a discutat cu ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, despre motivele pentru care pensiile au fost indexate doar cu 15 la sută, în contextul unei inflații de 30 la sută. De asemenea, veți afla dacă statul va continua și anul viitor să ofere compensații la facturile pentru energie. Iar dacă vreți să susțineți munca jurnaliștilor de investigație, puteți direcționa 2️% din impozitul pe venit către Asociația Media Guard, parteneră cu ZdG. Introduceți codul fiscal al organizației în căsuța M1 din secțiunea a cincea a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit – formularul CET18 și, astfel, ajutați jurnalismul de investigație.