Părinții au divorțat. Cum este stabilit domiciliul copiilor minori? INFOTECA DREPTURILOR
„De trei ani sunt în litigiu de divorț și stabilire a domiciliului copiilor. De doi ani soțul mi-a luat copiii și nu am acces la ei. Nu locuiesc cu soțul din 2016, iar în 2018 el mi-a luat copiii. Între timp, a început să mă denigreze în fața copiilor, iar aceștia încep să se detașeze de mine. Mă denigrează și în instanță, fără probe. Nu mai pot. Când vreau să comunic cu ei, nu am acces, iar el mereu spune că nu vor să mă vadă. Am apelat la toate instanțele, am apelat și la poliție. Toți îmi spun că până nu voi avea hotărârea instanței cu cine să rămână copiii, ei nu pot interveni și nimeni nu-l sancționează. Timpul trece, iar relația cu copiii se răcește. Nu știu ce le spune el copiilor, dar instanța a refuzat demersul meu ca ei să fie supuși expertizei psihologice, ca să înțeleg ce se întâmplă. Ce să fac?”, e unul dintre mesajele adresate de cititorii ZdG.
Avocata Violeta Gașițoi explică pașii pe care trebuie să-i urmeze părinții în cazul unor astfel de litigii.
În R.Moldova sunt înregistrate numeroase litigii privind stabilirea domiciliului minorilor, atunci când un cuplu decide să locuiască separat. Totodată, avem foarte puține separări/divorțuri în care părțile semnează acorduri amiabile și convin asupra domiciliului și întreținerii minorilor. Avem și foarte multe cazuri în care părinții luptă pentru a-și „împărți” copiii ori a obține un monopol absolut asupra acestuia, limitând atribuțiile celuilalt părinte în viața copiilor minori.
Ce drepturi și obligații au părinții în litigiile de stabilire a domiciliului copilului?
Astfel de litigii se soluționează în judecată, în baza Codului Familiei (CF). Art.38 din CF acordă părinților posibilitatea ca, la desfacerea căsătoriei, să prezinte instanței un acord privind plata pensiei de întreținere a copiilor, indicând mărimea acesteia, dar și privind determinarea părintelui împreună cu care vor locui minorii comuni. Acordul nu trebuie să lezeze drepturile copiilor, astfel încât, în cazul în care instanța va stabili că acest acord lezează drepturile și interesele copiilor minori ori a unuia dintre soți, instanța e obligată să stabilească cu cine anume vor locui minorii după divorț și cine va achita întreținerea acestora. Părinții au drepturi și obligații egale în raport cu copiii lor, indiferent dacă ei sunt născuți în căsătorie ori în afara ei, dacă locuiesc împreună ori separat. Părinții au dreptul și obligația de a-și educa copiii potrivit propriilor convingeri, care însă nu trebuie să prejudicieze viața și sănătatea copiilor. Părinții poartă răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală și spirituală a copiilor și au prioritate la educația lor. Competența de soluționare a litigiilor legate de educația și instruirea copiilor îi revine autorității tutelare locale. Dacă nu sunteți de acord cu deciziile autorității tutelare, o puteți contesta în instanța de judecată.
Ce întreprindem dacă, pe parcursul litigiului, un părinte nu are acces la copil?
Legea prevede expres (art. 63, alin. 4 din CF) că părintele care locuiește separat de copil are dreptul să petreacă timpul cu copilul la domiciliul său. Art.64 din CF interzice părintelui care locuiește împreună cu copilul să împiedice contactul copilului cu părintele care locuiește separat, doar dacă cel din urmă acționează în detrimentul intereselor copilului sau prezintă pericol pentru starea lui fizică și psihică.
Atenție! Când venim cu argumentul că comportamentul unui părinte este în detrimentul intereselor copilului, trebuie să deținem probe ce demonstrează acest pericol.
Litigiile privind întrevederile copilului minor cu părintele său se soluționează de Direcția pentru Protecția Copilului, care poate stabili orarul întrevederilor. Dacă nu sunteți de acord cu acest grafic, decizia autorității tutelare poate fi contestată în judecată, fiind stabilit un grafic de întrevederi prin hotărârea instanței.
Un alt remediu care trebuie să aibă ca efect sancționarea și stoparea încălcării dreptului copilului la comunicare cu părintele său este depunerea unei plângeri în adresa Organului de Urmărire Penală.
Art.64, Cod Contravențional, prevede sancționarea părintelui care împiedică exercitarea dreptului de a comunica cu copilul și de a-l educa. Sancțiunea prevede amendă în mărime de la 15 la 30 de unități convenționale.
Codul Contravențional spune că atunci când e încălcată decizia autorității tutelare privind stabilirea modului de realizare a dreptului de comunicare cu copilul, persoana care se face vinovată de încălcare riscă amenzi de la 6 la 12 unități convenționale sau prestarea muncii neremunerate în folosul comunității de la 12 la 24 de ore.
Ce trebuie să întreprindă autoritățile, dacă nu există o decizie definitivă și irevocabilă cu privire la stabilirea domiciliului minorului?
Conform precedentelor CtEDO, în pofida posibilităților restrânse de a acționa din cauza lipsei unei decizii judiciare irevocabile, autoritățile trebuie să întreprindă acțiuni rezonabil aplicabile, în vederea restabilirii contactului dintre părinți și copii. Autoritățile nu trebuie să tolereze un proces de înstrăinare a legăturii părintești, în defavoarea unui părinte, încălcând drepturile acestuia garantate de art.8 CEDO (cauza Tocarenco c. R.Moldova).
Unde ne adresăm, dacă poliția refuză sancționarea persoanei pentru îngrădirea accesului copilului minor la părintele său?
Contestați acțiunile poliției la organul ierarhic superior.
Ce facem dacă unul dintre părinți continuă să creeze impedimente în comunicarea cu copiii minori?
Ori de câte ori mergeți să comunicați cu copilul și primiți refuz nejustificat, fixați aceste încălcări prin depunerea plângerilor la poliție și la Direcția Protecției Copilului. Atunci când constatați că nu mai aveți un remediu național efectiv, iar autoritățile nu își depun diligența pentru a apăra drepturile copilului în comunicare cu părinții săi, nu depun efortul necesar ca să reunească copilul cu părintele, aveți dreptul să depuneți o cerere la CtEDO.
Unde încep luptele între maturi?
Maturii trebuie să înțeleagă că copiii nu sunt un bun material, ci ființe umane, iar litigiile îi afectează direct și îi destabilizează emoțional. Fiți atenți la defăimare, deoarece una dintre tacticile frecvent întâlnite ale părților în proces este de a defăima celălalt părinte, astfel încât unul dintre părinți să obțină domiciliul copilului și să limiteze accesul celuilalt părinte la comunicarea și educarea copilului său. Defăimările în procesele judiciare apar din mai multe motive, unul dintre ele fiind lipsa de sancționare a persoanei care a adus argumente false și defăimătoare împotriva celuilalt părinte. Un alt motiv este lipsa de independență și imparțialitate a instituțiilor complice la falsificarea de probe pentru a denigra un părinte și lipsa de sancționare a acestor funcționari.
Cel mai frecvent aceste litigii se întâlnesc atunci când oponenții dețin funcții înalte în stat ori când banii le conferă puterea de a influența anumite decizii, acumulând probe artificiale ori false ca să influențeze deciziile instituțiilor de drept.
De obicei, în astfel de litigii părintele care îngrădește accesul celuilalt părinte la propriul copil aplică tactici de influențare împotriva celuilalt părinte și duce o campanie nejustificată de denigrare față de celălalt părinte.
Ce avem în consecință?
Copilul se alege cu o tulburare psihologică care se numește alienare parentală. Astfel, copilul neagă orice experiență plăcută din trecut, respinge orice contact cu părintele-țintă, își exprimă o frică nejustificată, ură față de celălalt părinte, are un comportament ilogic și absurd, prin care îl devalorizează pe părintele-țintă. Veți observa și faptul că copilul vrea să convingă că este decizia sa independentă, el insistă că decizia de a respinge celălalt părinte îi aparține și că nu este influențat de alt părinte. Acești copii nu simt nicio vină față de cinismul aplicat față de părintele-țintă, acesta preia și comportamente vizibile de la părintele alienator. Cu alte cuvinte, dacă observați acest comportament al copilului, începeți să acționați rapid pentru a implica instituțiile statului în acordarea ajutorului necesar copilului. Totodată, părintele alienator ar trebui înlăturat urgent, pentru o perioadă, de la orice contact cu copilul. E necesară o expertiză psihologică care să confirme bănuiala dumneavoastră că copilul suferă de alienare parentală. Expertiza o depuneți în judecată și la Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului, solicitând intervenția instituțiilor statului pentru a ajuta copilul să iasă din mediul vicios în care s-a pomenit.
Potrivit art. 63 din CF, drepturile părinților nu pot fi exercitate contrar intereselor copiilor lor. Părinții nu au dreptul să prejudicieze sănătatea fizică și psihică a copiilor. În cazul în care părinții și-au exercitat drepturile în detrimentul intereselor copilului, aceștia pot fi sancționați conform legii.
Putem aplica sancționarea în cazurile de alienare parentală?
Autoritățile sunt obligate să intervină pentru a stopa orice încălcare a drepturilor și libertăților copiilor. Inducerea minorului în starea de alienare parentală de către un părinte este în detrimentul intereselor copilului, astfel, părintele poate solicita, fiind chiar obligat să solicite organelor de drept, sancționarea civilă și contravențională pentru cauzarea de prejudicii minorului. Părinții sunt cei care trebuie să apere drepturile copiilor, indiferent cine le încalcă.
Acest articol nu poate fi considerat o consultație juridică. În cazul în care aveți un litigiu în domeniu, apelați la un avocat/ă pentru a beneficia de ajutorul necesar pentru cazul dvs. particular.
