Principală  —  IMPORTANTE   —   Video/ Ședință la CEC: sesizarea…

Video Ședință la CEC: sesizarea lui Renato Usatîi privind excluderea lui Igor Dodon din cursa prezidențială nu a fost inclusă pe agendă, iar sesizarea PAS a fost exclusă de pe ordinea de zi

Membrii Comisiei Electorale Centrale s-au întrunit vineri, 13 noiembrie, în ședință. Pe agendă sunt programate cel puțin patru subiecte.

Sesizarea depusă de către liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, privind excluderea candidatului independent, susținut de PSRM, Igor Dodon, din cursa prezidențială nu a fost inclusă pe agendă, iar sesizarea nr. CEC-7/10863 din 11 noiembrie 2020 depusă de fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, reprezentant cu drept de vot consultativ al concurentului electoral Maia Sandu, a fost exclusă de pe ordinea de zi.

Printre subiectele care urmează să fie examinate în cadrul șeinței se numără și sesizarea nr. CEC-7/10863 din 11 noiembrie 2020 a fostei ministre a Justiției, Olesea Stamate, reprezentant cu drept de vot consultativ al concurentului electoral Maia Sandu.

LIVE TEXT:

19:38 Membrii CEC au aprobat ordinea de zi a ședinței. Subiectul cu privire la sesizarea nr. CEC-7/10863 din 11 noiembrie 2020 a Olesei Stamate, reprezentant cu drept de vot consultativ al concurentului electoral Maia Sandu a fost exclus de pe agendă.

19:29 Olesea Stamate, reprezentant cu drept de vot consultativ al concurentului electoral Maia Sandu, instistă ca sesizarea depusă să fie inclusă pe ordinea de zi a ședinței.

Eu insist ca subiectul că fie inclus pe ordinea de zi”, menționează Olesea Stamate.

19:23 Reprezentanții Partidului Nostru susțin că sunt nemulțumiți de faptul că pe agenda ședinței CEC de astăzi nu a fost inclus subiectul cu privire la examinarea sesizării depusă de Renato Usatîi în legătură cu excluderea candidatului independent, susținut public de PSRM, Igor Dodon, din cursa electorală.

19:07 Membru CEC a cerut excluderea de pe ordinea de zi a subiectului cu privire la sesizarea nr. CEC-7/10863 din 11 noiembrie 2020 a Olesei Stamate, reprezentant cu drept de vot consultativ al concurentului electoral Maia Sandu.

19:05 Președintele CEC, Dorin Cimil, a propus introducerea unui subiect suplimentar pe agendă.

„A parvenit un demersul din partea MAIEI în legătură cu instituirea unui program special pentru secția de votare din Budapest, Ungaria”, a declarat Cimil.

19:02 Ședința a început.