Anestezistă din Sîngerei, cu mâna pe pulsul sistemului medical din Spania: „Poți avea milioane sau trăi din ajutoare, medicii nu fac nicio diferență”

La trei ani, Anna Borș era medic pentru păpuși; în anul patru la medicină îngrijea nou-născuții din secția de terapie intensivă a Institutului Mamei și Copilului, iar la 35 de ani este doctoriță anesteziologă-reanimatologă la unul dintre cele mai mari spitale private din sudul Spaniei.

Cu „mâna pe puls”, la propriu și la figurat, Ana Borș a făcut cunoștință cu sistemul de sănătate din Spania în timpul gărzilor la urgență și i-a înțeles avantajele și problemele în timpul rezidențiatului în Tenerife.

Cu experiență în spitalele de stat și cu activitate în medicina privată, Anna Borș vorbește despre un sistem bazat pe solidaritate socială, în care fiecare pacient este tratat la fel de bine, indiferent de statut și contribuții la stat, în care istoricul pacientului și rețetele pentru medicamente sunt digitale, în care medicul de familie are rolul de „filtru” pentru a reduce presiunea pe spitale, iar la farmacie prețul medicamentului depinde de venitul fiecărui pacient.

Medicina intensivă e ceva cool

Cât de fragilă este viața și ce înseamnă un „medic de la Dumnezeu” Anna Borș a înțeles în timpul gărzilor în secția de reanimare pediatrică a Institutului Mamei și Copilului din Chișinău. Era studentă în anul patru la Universitatea de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu” când a început să lucreze în calitate de asistentă medicală.

„Am lucrat aproape trei ani. Aveam gărzi o dată pe săptămână. Începeau după masă și se terminau a doua zi dimineață. După, fugeam la lecții. Acolo am înțeles că îmi place medicina intensivă, că este ceva cool (grozav, n.r.). Acolo pulsa viața, acolo se salvau vieți. Îi vedeam pe medici ca pe niște Dumnezei. Mă impresiona cât de repede iau decizii și acționează când este adus un bebeluș în stare critică. Atunci orizontul meu s-a lărgit și am înțeles că în acest domeniu al medicinei vreau să fiu. Dar era greu să vezi acești bebeluși micuți. Când îi predam și era totul bine, mă simțeam împlinită că am ajutat o mică viață, însă când nu mergea bine, mă afecta prea mult”, povestește Anna Borș și susține că a știut dintotdeauna că se va face doctoriță, deoarece toată copilăria sa, în satul Pepeni, raionul Sîngerei, jocul preferat era să trateze păpușile.

Sistemul de rezidențiat din R. Moldova însă, simțea Anna Borș în 2015, nu avea să o ajute să devină doctorița care visa să ajungă. Își dorea studii într-o țară europeană, un nivel de trai mai bun și oportunități de dezvoltare, iar pentru o studentă care nu avea resurse financiare, ci doar un vis mare, Spania i s-a părut cea mai prietenoasă, dacă ar fi avut și un pașaport european. De aceea, primul pas a fost să perfecteze pașaportul românesc, iar după, să învețe limba spaniolă.

Diploma a reușit să o omologheze după un an și jumătate, iar în tot acest timp a muncit în cafenele, pizzerii, la recepție în hotel sau la curățenie în sudul Spaniei pentru a se întreține și, totodată, pentru a practica spaniola. 

La gărzi vine tragedia

Din acest punct, cu diploma de la Chișinău și posibilitatea de a activa ca doctoriță generalistă, Anna Borș începe un parcurs de cinci ani în medicina de urgență din Spania. 

Inițial, la un ONG care acoperea din punct de vedere medical meciurile și competițiile sportive, apoi la stat, la un centru de sănătate cu unități de urgență.

„Mi-au plăcut foarte mult urgențele, mai ales lucrul cu ambulanța, în stradă, în casele oamenilor, reanimarea extraspitalicească, consultația de urgență. Am făcut și un curs de master în domeniul urgențelor, emergențelor și catastrofelor, dar eram la jumătate de drum, să am o specialitate era foarte important pentru mine”, recunoaște Anna Borș și explică cum funcționează rezidențiatul în Spania, sugerând acest model drept unul bun de implementat în R. Moldova.

În fiecare an, Ministerul Sănătății din Spania evaluează nevoile demografice și deficitul de medici din sistemul public și face o listă cu toate locurile și specialitățile de rezidențiat disponibile. Admiterea se face în baza unui test-grilă cu peste 200 de întrebări care acoperă absolut toate materiile studiate în facultate, cazuri clinice și interpretare de imagini (radiografii, ECG-uri, histologie). În funcție de punctele obținute, se face și ordinea admiterii. În Spania, medicii aleg direct specialitatea și spitalul în care vor lucra.

„În primul an, dintr-o listă de 15 mii de candidați, eram aproape de sfârșit. Înaintea mea,  peste 10 mii de studenți deja își alesese o specialitate și mie îmi rămânea să aleg între medicina de familie, laborator, anatomie patologică, imunologie, eu însă nu vedeam nimic altceva decât anesteziologie. Respectiv, am lucrat dublu, triplu ca să pot să-mi iau un an liber și să învăț pentru examenul de admitere la rezidențiat. Tot anul de COVID, 10 luni aproape, n-am ieșit din casă, am pregătit examenul ăla, parcă ar fi fost ultimul an din viața mea”, își amintește Anna Borș, care, de această dată, a fost candidata cu numărul 3200. Acest rezultat i-a oferit posibilitatea să aleagă specialitatea de anesteziologie într-un spital de nivelul III, altfel spus, care oferă asistență medicală de cea mai înaltă complexitate –  Spitalul Universitar din Insulele Canare, situat în nord-estul insulei Tenerife.

„În Spania, din ziua unu la rezidențiat ești la lucru. Da, ești medic în formare, dar și angajat al spitalului, cu salariu și obligații. Te duci în fiecare zi la muncă și mai ai 5–7 gărzi pe lună. Urgențele se țin, practic, pe medici rezidenți. În spitalul meu erau patru medici anesteziologi de gardă și doi rezidenți. Medicii se repartizează între ei: cineva este în reanimare, cineva – la operațiile de urgență, cineva – la urgențele obstetrice. Pe când rezidentul este peste tot: duce pacienții de reanimare, pregătește toate fișele, pregătește pacienții pentru toate operațiile de urgență, îi monitorizează pe toți în timpul nopții și doar la necesitate cheamă medicul. Treptat, crește gradul de complexitate al sarcinilor și autonomia rezidenților”, povestește anestezista Anna Borș și susține că anume gărzile au învățat-o să fie medicul care aduce liniște și calmitate acolo unde se întâmplă tragediile.

„Nu e nimic din liniștea din zi cu zi a operațiilor programate: la gărzi vine tragedia, vin complicațiile, vin pacienții care sunt pe pat de moarte, cezarienele de urgență, bebelușii care se nasc cu complicații, vin victimele accidentelor și pacienți cu accidente vasculare cerebrale. Dar anume în aceste condiții am învățat să iau decizii și să acționez rapid, dar și să mă îndrăgostesc de profesia asta. De multe ori e o minune, după o situație critică sau devastatoare, să vezi pacienții bine și fericiți”, conchide Anna Borș, care în luna mai a acestui an a luat diploma de anesteziologă-reanimatologă și activează acum la Spitalul privat „Quirónsalud” din orașul Marbella, regiunea Andaluzia. Decizia de a trece de la public la privat este o decizie comună pentru mulți medici, afirmă anestezista, explicând cum funcționează sistemul de sănătate spaniol și ce probleme are.

Problemele unui sistem bazat pe solidaritate

Ceea ce definește sistemul din Spania este faptul că sănătatea este finanțată direct din bugetul general, iar fiecare persoană are acces complet la servicii medicale. Altfel spus, nu există o taxă fixă sau un procent separat din salariu dedicat strict sănătății, fiindcă statul colectează toate taxele de la cetățeni într-un buget unic și apoi alocă sănătății, de obicei, 14 % – 15 % din totalul cheltuielilor publice. 

Banii sunt împărțiți celor 17 regiuni în funcție de numărul de locuitori și necesități. Fiecare regiune are autonomie pentru gestionarea resurselor, întrucât sistemul este unul descentralizat: construiește spitale, plătește salariile medicilor, cumpără echipamente și finanțează centrele de sănătate rurale și urbane.

În mod automat, fiecare cetățean spaniol sau persoană cu drept de ședere legală în Spania primește un card de sănătate, care este legat de regiunea în care locuiește și îi asigură acces gratuit la asistență medicală. Altfel spus, dacă o persoană a pierdut locul de muncă,  nu pierde dreptul la asistență. Mai mult, unei persoane care nu a contribuit niciodată la sistemul de taxe statul îi garantează accesul gratuit la urgențe, nașteri și tratamente oncologice din motive umanitare și de siguranță publică.

„Acesta este punctul forte și punctul slab al Spaniei. Poți să fii tu șomer, cu ajutoare sociale, dar vii la spital și o să fii tratat de la început până la sfârșit fără să plătești un bănuț. Poți avea milioane sau trăi din ajutoare, medicii nu fac nicio diferență, deoarece fiecare are aceleași drepturi în sistemul de sănătate public și va fi tratat egal de bine. Punctul slab este că s-a dezvoltat turismul medical, sunt mulți imigranți  și acum există o presiune foarte mare asupra sistemului”, explică Anna Borș și subliniază că acest lucru generează listele lungi de așteptare pentru programare la medici specialiști și pentru intervenții chirurgicale care nu sunt urgente. Din această cauză, mulți spanioli cumpără și o asigurare privată, care le permite să ajungă la specialist în termen de câteva zile.

În același timp, foarte mulți medici pleacă din sectorul public din cauza epuizării profesionale, iar Spania se confruntă tot mai mult cu insuficiența cadrelor medicale, inclusiv a medicilor de familie, care constituie „inima sistemului public de sănătate”.

„Absolut totul trece prin medicul de familie, ei monitorizează pacienții, gestionează bolile cronice și depistează afecțiunile grave în stadii incipiente, reducând presiunea directă pe spitale. Aici, și medicii de familie, și pediatrii sunt obligați să facă și gărzi”, precizează anestezista.

Anume numărul gărzilor influențează în mare parte salariul medicilor în Spania, explică Anna Borș, dar susține că la stabilirea pensiei se ia în calcul doar salariul de bază, care ar fi până la 2000 de euro.

„Și în această săptămână facem grevă în toată țara pentru a mări salariile de bază. Cu mici diferențe, salariul de bază este același, poți fi tu un proaspăt specialist sau un chirurg cu 30 de ani experiență, care face intervenții complicate, pensia ta va fi calculată din salariul de bază. Însă medicii iau gărzi foarte multe și obositoare pentru a avea un salariu bun și, respectiv, plătesc impozite de până la 47 %, pe când pensia se calculează doar din 1500–2000 de euro”, menționează Anna Borș, sugerând că acest aspect este și motivul pentru care a decis să activeze în sectorul privat.

Anna Borș: „În Spania, faptul că tu câștigi  20 de mii de euro pe lună nu înseamnă că vei fi tratat diferit decât cel care trăiește din ajutoare. O să te trateze același medic, o să-ți ofere același serviciu, o să te trateze egal de bine. Dacă ai o operație, te operează medicul de gardă, nu cineva anume pentru că vii prin recomandare. Nu există așa ceva. Pe nimeni nu interesează statutul tău, ești doar pacient. La rândul tău, nu știi cine va fi medicul. Dacă vrei să alegi, mergi la privat.”

Rețete electronice și medicamente subvenționate 

Unul dintre avantajele sistemului, susține anestezista, este digitalizarea istoricului medical al pacientului, care este accesibil pentru orice medic din rețeaua publică a acelei regiuni și este foarte util în cazurile de urgență. Digitalizate sunt și rețetele, iar medicii indică doar substanța activă a preparatului, nu și denumirea comercială. 

„Medicul nu are dreptul să-ți spună marca preparatului, pentru că ar constitui un conflict de interes cu companiile farmaceutice”, punctează anestezista, precizând că majoritatea medicamentelor prescrise în baza rețetei electronice sunt substanțial subvenționate de stat, iar pacienții plătesc doar o parte din costul lor.

„Așa cum toți plătim impozite, nimeni nu plătește partea întreagă a medicamentului. Procentul pe care îl plătește un pacient depinde direct de veniturile sale anuale, ocupare și de grupul de vulnerabilitate din care face parte. Unele medicamente sunt finanțate total –  pentru pensionari, pentru copii, pentru pacienți cu unele boli cronice sau foarte grave. Majoritatea sunt finanțate parțial, te poate costa doi sau trei euro, pe când prețul lui e 15 euro dacă mergi la farmacie fără rețetă”, explică anestezista Anna Borș. Respectiv, pacientul merge la orice farmacie din Spania și prezintă cardul de sănătate, farmacistul vede ce medicamente sunt prescrise, iar reducerea se aplică automat.

„Dacă ai un salariu mic, o pensie minimă, dacă nu ai un salariu și trăiești din ajutoare de la stat, evident că nu-ți permiți să plătești medicamente și atunci ai o reducere mai mare”, concluzionează anestezista și subliniază că și-ar dori ca în R. Moldova sistemul să funcționeze având la bază aceleași principii umanitare.

 „La țară lumea trăiește greu și nu-și poate plăti o poliță de asigurare, nu poate plăti un medic. Și lumea nu se duce la medic, iar problemele de sănătate avansează. Mai grav este că lumea se duce la farmacie și își tratează singură bolile, bea antibiotice când trebuie și când nu trebuie. În Spania, nimeni nu se tratează singur, iar sălile de așteptare sunt pline, pentru că oamenii achită impozite și au acces la servicii și medicamente”, susține Anna Borș, care spune că și-ar dori ca sistemul de sănătate de acasă, inclusiv de asigurări medicale, să fie schimbat din temelii pentru a putea răspunde problemelor existente.

Vocea se face auzită 

Aceasta sugerează drept model bun de preluat în R. Moldova sistemul de centre de sănătate care au unități de urgență și în care medicii de familie și pediatrii fac gărzi. Respectiv, după programul obișnuit al policlinicii, acești medici oferă consultații în cazuri de urgențe minore.

„Medicul de familie îți vede copilul și îți spune: „Acesta e un virus”. Îți dă o rețetă pentru copil și te trimite acasă. Dacă este foarte grav, medicul de gardă cheamă ambulanța și te trimite la spital”, explică anestezista Anna Borș, precizând că astfel s-ar reduce presiunea pe ambulanțe și spitale.

Spune că în Spania este împlinită pe plan profesional și nu-și propune să revină în R. Moldova, dar și-ar dori să-și aducă aportul, cel puțin prin comunicare, la schimbarea stării de lucruri în țară și în estul Europei.

De curând, Anna Borș a lansat un blog pe rețelele de socializare, unde publică conținut educativ în limbile spaniolă și rusă, explicând pacienților ce se întâmplă în culisele blocului operator și oferind sfaturi pentru reducerea anxietății și a fricii de anestezie.

„Poate, cândva, într-un viitor, voi reuși să fac ceva pentru țară, să dezvolt anumite proiecte, să pun umărul la schimbări în sistemul sanitar și la îmbunătățirea calității vieții. Acest blog este un prim pas ca să-mi fac vocea auzită”, concluzionează anestezista din Spania cu rădăcini la Sîngerei.