Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Detalii despre perchezițiile la…

VIDEO Detalii despre perchezițiile la reprezentanții partidelor afiliate lui Șor. Circa 2000 de carduri bancare pentru campanie electorală și sprijin din partea Parlamentului European pentru R. Moldova | Săptămâna de Gardă

Sursa foto: ZdG

Pe lângă banii cash, aduși în valize, oamenii lui Șor ar fi încercat să introducă în țară și aproape două mii de carduri bancare pentru a-și putea finanța campania electorală pentru alegerile locale din această toamnă. Asta în timp ce Legislativul a aprobat noi modificări menite să-i împiedice pe reprezentanții fostului partid Șor să participe la scrutin. Iar Parlamentul European își arată din nou sprijinul pentru începerea negocierilor de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană.

Săptămâna de Gardă poate fi ascultată pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Overcast, Spotify (din afara R. Moldova) și privită pe canalul nostru de YouTube.

Oamenii legii au efectuat, miercuri, 70 de percheziții la domiciliile și automobilele reprezentanților formațiunilor politice „ȘANSĂ” și „Renaștere”, afiliate fostului deputat fugar Ilan Șor, precum și la sediile raionale, în dosarul finanțării ilegale a partidelor politice. Reprezentanții organelor de drept au declarat, joi, că timp de câteva săptămâni instituțiile statului au documentat o nouă formă de spălare a banilor și de finanțare a partidelor politice, care constă în excluderea banilor cash și crearea unui nou mecanism prin intermediul cartelelor bancare PYYPL și a tehnologiilor digitale.

Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției: „Prima acțiune sau măsura care a fost la începutul lunii septembrie, a fost atunci când pe teritoriul R. Moldova a apărut intenția de a introduce de către trei cetățeni (doi de origine străină și un cetățean al R. Moldova), peste 1975 de carduri bancare care aveau destinația anume de a fi utilizate în scopul transferării sumelor bănești pentru asigurarea anumitor acțiuni de finanțare”.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a precizat că în urma descinderilor n-a fost reținută nicio persoană și că la această etapă nu poate spune câte persoane au fost vizate de percheziții.

Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție: „Acțiunile de ieri au implicat mai multe partide, nu doar unul. Un lucru în comun pe care îl au mai multe partide, care până acum au fost vizate în acțiuni de urmărire penală, sunt legături cu partidul declarat neconstituțional, partidul Șor. Inclusiv în timpul perchezițiilor au fost găsite anumite lucruri care asociază persoana cu fostul partid Șor”

Iar joi, un bărbat care avea o valiză plină cu bani a fost reținut de angajații postului vamal Sculeni. Conform deschide.md, bărbatul este afiliat fostului partid „Șor” și încerca să introducă în R. Moldova peste 500 de mii de euro nedeclarați. Banii urmau să fie utilizați pentru finanțarea unor candidați din partea formațiunii „ȘANSĂ”, creată de fugarul Ilan Șor. Președintele partidului ȘANSĂ, Alexei Lungu, a negat că banii urmau să fie utilizați de formațiunea pe care o conduce.

Unii dintre reprezentanții fostului partid Șor nu vor putea participa la alegerile generale locale din 5 noiembrie. Parlamentul a votat, miercuri, în ritm alert, în prima și în a doua lectură, modificări la Codul Electoral. Noile modificări la legislația electorală votate de către deputații partidului de guvernare au venit după ce, marți, Curtea Constituțională declarase drept neconstituțională restricționarea participării la alegeri a reprezentanților fostului partid Șor.

Igor Grosu, președintele Parlamentului: „Restricțiile de a candida la alegerile locale din 5 noiembrie 2023 se vor referi în mod clar la persoanele care nu pot fi admise în calitate de concurenți electorali. Este vorba despre persoanele cu statut de învinuit, bănuit sau inculpat de săvârșirea infracțiunilor care au fost menționate ca argument de Curte la declararea neconstituționalității partidului, au realizat nemijlocit acțiuni care au constituit argumente reținute în hotărârea CC de declarare a neconstituționalității partidului, au fost excluse din scrutinul electoral anterior ca urmare a încălcării principiului finanțării ilegale comise în mod intenționat sau au fost incluse în sancțiunile internaționale”.

Parlamentul European cere repetat Consiliului European începerea negocierilor de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2023. O rezoluție, în care europarlamentarii își reafirmă angajamentul față de viitoarea aderare a Moldovei la UE, a fost votată, joi, cu largă majoritate. Potrivit documentului, UE și statele sale membre ar trebui să-și sporească asistența financiară și tehnică pentru R. Moldova pentru a facilita integrarea ei rapidă și eficientă în UE. Aceasta include lansarea rapidă a unei noi tranșe de asistență macrofinanciară în curs de desfășurare de către Comisia Europeană.

Autoritățile de la Moscova au impus interdicţie de intrare în Rusia pentru președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, și jurnalistului de la Comrat Mihail Sirkeli, fondator al portalului Nokta.md. Decizia autorităților ruse i-a fost comunicată ambasadorului R. Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, care a fost convocat, marți, la Ministerul rus de Externe. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova au declarat pentru Ziarul de Gardă că decizia autorităților ruse este o hotărâre, „care se încadrează în politica ostilă față de țara noastră”.

Comisia Situații Excepționale a dispus, miercuri, reglementarea prin autorizare, pe perioada stării de urgență, a importului de grâu, porumb și semințe de floarea-soarelui. Vizate de noile reglementări vor fi inclusiv importurile de cereale din Ucraina. 

Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Scopul este de a stabiliza prețurile pe piața internă a cerealelor din R. Moldova. În urma războiului din 2022, pe parcursul acestui an, piața cerealelor în materie de prețuri a fost perturbată major”.

Pe drumurile din țară, unde este înregistrat un număr mai mare de accidente, va fi realizat, în mod obligatoriu, auditul de siguranță rutieră. Un proiect de lege privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere a fost aprobat, joi, de Parlament, în prima lectură, cu votul a 54 de deputați. Potrivit datelor statistice, în anul 2022 s-au înregistrat 2 312 accidente rutiere. În urma lor, 217 persoane și-au pierdut viața, iar 2 586 au suferit diverse traumatisme.

Joi, Parlamentul a aprobat proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului membrului Consiliului Superior al Magistraturii, Iulian Muntean, care și-a depus demisia, în urma scandalului legat de dosarul de corupție din 2018 în care figurează.

Oamenii legii au efectuat, în această săptămână, percheziții într-un dosar privind deposedarea ilicită a statului de un teren de lângă Parcul Dendrariu din Chișinău. Ziarul de Gardă a relatat în noiembrie 2020 despre mecanismul prin care persoane private au reușit să pună mâna pe acel teren. Dosarul a fost inițiat în 2019, iar între timp au fost deschise mai multe cauze care au legătură cu deposedarea statului de bunul imobil. Conform CNA, un grup de persoane care au deținut diferite funcții în cadrul unei fundații de copii din R. Moldova, dar și în cadrul sistemului judecătoresc, ar fi operat modificări în unele dosare civile și fișe de evidență a dosarelor, pentru a organiza deposedarea Centrului Republican pentru Copii și Tineret ARTICO de un teren de jumătate de hectar din plin centrul capitalei. Ulterior, aceștia ar fi înstrăinat terenul unei companii de construcții cu circa 2 000 000 de euro. 

În cadrul cauzei penale se investighează acțiunile a 4 persoane, cercetate pentru escrocherie în proporții deosebit de mari.

Deputata Irina Lozovan, care a trecut de la socialiști la Șor, rămâne în arest la domiciliu, iar colegul ei, Alexandr Nesterovschi, rămâne în arest preventiv. Magistrații Curții de Apel Chișinău au respins, marți, recursurile avocaților și au menținut măsurile preventive emise de prima instanță. Cei doi deputați transfugi au fost reținuți pe 21 septembrie în cadrul unui dosar ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice.

Prima ședință de judecată în procesul dintre șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, și Ministerul Afacerilor Interne a fost stabilită pentru data de 1 februarie 2024, conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată. Dosarul va fi examinat de magistratul Vitalii Ciumac de la Judecătoria Chișinău. Rosian Vasiloi a contestat în instanță mustrarea care i-a fost aplicată, după ancheta în cazul atacului armat de la aeroportul din Chișinău, în urma căruia au murit două persoane.

Săptămâna aceasta, războiul provocat de Rusia în Ucraina a fost marcat de unul dintre cele mai sângeroase atacuri de până acum. 51 de persoane au murit, iar șase au fost rănite după ce armata rusă a lansat un atac cu rachete asupra unei cafenele dintr-un sat de numai 300 de locuitori din regiunea Harkiv, unde nu se afla niciun obiectiv militar ucrainean. Un reprezentant ONU pentru Ucraina a transmis că „dirijarea intenționată a unui atac împotriva civililor sau a bunurilor civile este o crimă de război”. Departamentul american al Apărării ar urma să furnizeze Ucrainei o parte din rachetele sale ATACMS cu rază lungă de acțiune, după ce președintele SUA, Joe Biden, va aproba transferul.