VIDEO/ Viața de după război: „Toate războaiele le fac politicienii, dar păgubiți rămân cei săraci” – Ziarul de Gardă
  • VIDEO/ Viața de după război: „Toate războaiele le fac politicienii, dar păgubiți rămân cei săraci”

    VIDEO/ Viața de după război: „Toate războaiele le fac politicienii, dar păgubiți rămân cei săraci”
    15 februarie 2022 | 10:56

    În ultimii 33 de ani, în fiecare zi de 15 februarie, participanții la războiul din Afganistan își amintesc și îi pomenesc pe cei căzuți în lupte, în perioada 1979-1989. Timp de 10 ani, cei mobilizați în Armata Sovietică, tineri din toate republicile sovietice, au luptat pe câmpul de război din Afganistan.

    12 mii de moldoveni, ostași ai Armatei Sovietice, au fost trimiși la acest război străin, care nu avea nimic în comun cu Patria lor. 301 de ostași și-au pierdut viața acolo, fiind aduși în Moldova în sicrie de zinc, închise ermetic.

    După ce au revenit acasă, pe timp de pace, din cauza rănilor și a condițiilor precare de viață, au decedat mai mulți participanți la război decât au căzut în lupte. Totodată, până în prezent, se consideră dispăruți fără urmă, în Afganistan, patru foști ostași sovietici, originari din Moldova.

    ZdG a cunoscut trei participanți la războiul din Afganistan, trei destine absolut diferite, toți trei având o calitate comună – pentru totdeauna sunt marcați de acea perioadă de infern, generată de un război despre care chiar ei spun că a fost unul inutil. Și după 33 de ani de la sfârșitul acelui război, participanții la el afirmă că orice conflict ar trebui soluționat pașnic și că, de pe urma războaielor, se îmbogățesc bogații, iar săracii sărăcesc și mai mult.

    Publicitate

    Despre moarte: „De atâtea ori am văzut-o, nici nu vă închipuiți”

    Veaceslav Perciun este din satul Gura Galbenă, raionul Cimișlia. Acum, împreună cu familia, locuiește la Chișinău. Deși e pasionat de albinărit, lemnărit, se ocupă de educația feciorilor săi, grozăviile acelui război îl urmăresc zi de zi, clipă de clipă. La loc de cinste în casa sa e drapelul unității sale militare, în care a luptat. Ca să nu uite ce înseamnă un război și ca să nu-și uite camarazii.

    L-am întrebat cum arată moartea și dacă a văzut-o în acel război străin. „De atâtea ori am văzut-o, nici nu vă închipuiți”, spune Veaceslav Perciun, amintind că în Afganistan a intrat împreună cu alți 12 ostași, dintre care 5 erau din Moldova, ceilalți fiind ruși, ucraineni și beloruși. „Noi ne-am întors toți înapoi, din ucraineni unul a decedat, a fost împușcat, un belarus a fost rănit și l-au trimis acasă”, enumără Veaceslav suferințele al căror martor ocular a fost.

    Despre moarte zice că a văzut-o de multe ori, cu ochii săi și că, poate din această cauză, astăzi consideră familia, copiii, cele mai importante valori din viață.

    Spune că, în fiecare an, la 15 februarie, când participanții la războiul din Afganistan se adună că-și comemoreze camarazii de luptă, descoperă tot mai mulți plecați prematur în lumea celor drepți. Veaceslav Perciun spune că cei care au fost la război, îndeplinind de fapt ordinele superiorilor, ar merita mai multă atenție din partea statului, chiar dacă, atunci când au fost mobilizați la luptă, reprezentau alt stat.

    „Ne dau lunar câte 750 de lei și în rest, ca la pensionari. O dată în trei ani poți să mergi la sanatoriu, astea-s toate privilegiile pe care le avem… Da, mai este un privilegiu, o dată la trei ani poți să mergi gratis, tur-retur, cu trenul, undeva, în fosta URSS”, povestește Veaceslav Perciun, amintind de un camarad de al său, tot din raionul Cimișlia, care, având mulți copii și nepoți, muncește foarte mult, dar se descurcă tot mai greu. „Îi mai ajutăm cu ce putem, dar și statul ar ntrebui să le poarte de grijă, că ei nu au din ce exista, dar mite să călătorească în fosta URSS”, spune veteranul.

    Ar vrea să revadă Afganistanul? „Doar să mă duc în excursie, dar să lupt – nu vreau. Nu vreau să fie război, vreau să fie pace și pentru copii. Să stăm acasă și să nu ne implicăm că noi nu avem cu ce lupta, nu avem putere resurse”, spune Veaceslav.

    Trecut prin două războaie și printr-o singură viață

    Ion Bunescu, din Cotul Morii, Hîncești, e unul dintre cei 12 mii de ostași sovietici care a luptat în războiul din Afganistan.

    „Eram în Chișinău, lucram la Uzina de tractoare, fiind de la țară, de pe malul Prutului, m-au luat la armată… Fiind soldat, ne-au luat, ne-au spus că ne duc în Uzbekistan, ne-au dus în Termez, ne-au ținut la poligon trei luni de zile și pe urmă ne-au băgat în Afganistan… Nici părinții nu au știut că sunt în Afganistan. Eu nici aici nu le-am spus că am fost la război. Erau în viață, pe urmă au decedat. Trebuia de gândit și la părinți. Pentru fiecare mamă e dureros să-și piardă copilul la război. Eu așa socot”, povestește Ion Bunescu, în preajma Gării Feroviare, acolo unde muncește în prezent.

    După acel război, pentru că avea experiență de luptă și apărare, a fost înrolat în Poliție. „Așa am ajuns și la războiul de pe Nistru”, povestește Ion Bunescu.

    Publicitate

    Cum e viața de după război? Ion spune că, pe unde-i bine, pe unde-i rău, ca după război… „Te ajung bolile celea, mă uit și la prieteni, și la mine… De o săptămână mi se ridică tensiunea… Dar asta-i viața, mergem înainte”, povestește veteranul, recunoscând că în toți cei 33 de ani care au trecut de la acel război, are mai multe amintiri de care nu poate scăpa. Amintiri care îl urmăresc neîncetat. „Știți cum e cu amintirile, când s-au pierdut prietenii la război, acelea-s amintiri de care nu poți scăpa. Unii cădeau din greșeală, alții în timpul luptei erau răniți”, povestește Ion Bunescu.

    Pentru că și-a pierdut prietenii în două războaie – în Afganistan și în cel de la Nistru, dar și pentru că nu mai vrea să aducă suferință familiei, oamenilor apropiați, Ion spune că „n-aș mai vrea să fie un război… Toate războaiele le fac politicienii, ei le fac, dar păgubiți rămân cei săraci”.

    Fostul ostaș crede că orice război ar putea fi evitat dacă „politicienii s-ar așeza la o masă, liniștit să vorbească, nu așa cum vorbesc ei, dar liniștit… Mă uit și la ucraineni, dacă s-ar așeza la o masă, demult s-ar rezolva”, precizând că „cel mai bine totul se face prin diplomație, diplomație dacă ar fi, nu s-ar pierde lumea. Dar cred că fiecare se gândește să câștige bani pe viața oamenilor. Fix așa cum a fost aici, la noi, câtă lume a rămas pe drumuri de la războiul ista, și câți au murit degeaba, dar se uită de toate astea”.

    Cine ar ieși să lupte, dacă ar mai fi un război? Răspunsul lui Ion Bunescu la această întrebare e cât se poate de trist: „Tot cei care au luptat, că la dânșii în sânge este să-și apere țara. Tineretul nu ar mai vrea să se ducă să lupte, poate un procent-două. Restul, tot cei care au luptat o să se ducă să lupte și să țină piept, chiar dacă o duc tot mai greu: pâinea e scumpă, cărbunele e scump, lemnul scump, gazul scump”.

    Starea luptătorilor pentru Independența R. Moldova e altă grea suferință a veteranului: „Au trecut vreo 30 și ceva de ani de când suntem independenți și băieții ăștia care au luptat, sunt fără picioare, fără mâini, fără un ochi, cu ce statul îi ajută? Cu nimic. Trei copeici în cruce, acela nu-i ajutor. Trebuie să se întoarcă cu fața la băieții care au luptat, care au făcut ceva. Eu socot că nu-i ceea ce ar trebui să facă statul față de veterani”.

    Prizonierul de război uitat de stat: Ne-au reținut pentru că eram ostași ai unui regim cotropitor

    Leonid Vâlcu este originar din Cimișlia. În 1983, fiind ostaș al Armatei Sovietice, a fost mobilizat la războiul din Afganistan. În octombrie 1984, a ajuns în prizonierat. Ani la rând nu s-a cunoscut nimic despre soarta sa. Abia în 1989, prin intermediul unui jurnalist belgian, a reușit să transmită o scrisoare, care a ajuns în URSS, în care a confirmat că este în viață.

    După 9 ani și 6 luni de prizonierat, a fost eliberat. Acum locuiește în Franța, este cetățean francez, dar viața sa rămâne marcată de acel război. Leonid Vâlcu, fost prizonier în Afganistan, a acordat sute de interviuri pentru presa străină, despre acel război. Acum câteva zile, a vorbit prima dată pentru media din R. Moldova, acceptând să dea acest interviu Ziarului de Gardă.

    • Cum ați ajuns la război?
    • Eram în Armata Sovietică, în Ucraina. În 1983, ne-au dus în Afganistan. Prima descoperire a fost să văd mulți ostași din republicile sovietice, mulți și din Moldova.

    • Ce a însemnat acest război pentru dvs.?
    • Eu nu m-am cerut încolo. La fel ca și în cazul altor ostași sovietici a fost un ordin venit de la conducerea supremă. Nu am avut de ales. La război am fost vreo 6 luni, după care am ajuns în prizonierat.

    • Cum ați fost răpit?
    • Greu de explicat. Ca să înțelegeți, ar trebui să cunoașteți bine configurația terenurilor de acolo. Eram la post, în munți. Acolo munții sunt foarte înghesuiți, cu stânci abrupte. La poalele acelor munți, curgea un râu. M-au trimis după apă. Când am ajuns la râu, am descoperit că afganii ne pândeau. Dintre ai noștri, vreo 70 de ostași, plecaseră în misiune în acea dimineață, iar la post rămăsesem doar doi. Eu, plecând după apă, am fost reținut. Acolo unde am fost dus, erau vreo șase prizonieri. Niciunul nu era din Moldova.

    • Cât timp a continuat prizonieratul?
    • 9 ani și 6 luni…

    • În acești ani, părinții, familia, ce știau despre dvs.?
    • Părinții mei, până în 1989, nu au știut nimic despre mine, după care o scrisoare de a mea, trimisă cu un jurnalist belgian, a ajuns în Europa. Acolo au făcut cumva legătură și au transmis în URSS informația că eu sunt în viață.

    • Cum ați întâlnit jurnalistul belgian?
    • Veneau mai mulți jurnaliști acolo. Am vorbit cu el.

    • Ce ați scris în acea scrisoare?
    • Nu-mi amintesc exact.

    • Cum treceau zilele în prizonierat?
    • Cum treceau? Când și cum. Erau zile foarte grele, mai ales primele, când nu cunoșteam limba, era foarte complicat să ne exprimăm, să cerem ceva.

    • Ce făceați?
    • Uneori tăiam lemne, mergeam în munți, strângeam ierburi, ajutam la bucătărie, făceam curățenie.

    • Ați cerut să vă elibereze?
    • Ei știau că vreau să fiu liber, și ne spuneau că într-o bună zi vom fi, dar acum situația nu e atât de bună, ca noi să vă trimitem înapoi. Ei cereau o recompensă, voiau să obțină ceva în schimb de la sovietici. Atunci când URSS s-a destrămat, Rusia i-a ajutat pe afgani… Când basmacii au luat puterea în mâinile lor, Rusia a fost primul stat care a recunoscut că aceasta ar fi adevărata putere în Afganistan. Atunci afganii au eliberat un prizonier rus, Serghei Fateev, care era împreună cu noi.
    • Dar cum ați acceptat religia musulmană. Citisem undeva că ați fost forțat să treceți la Islam…
    • Nu este adevărat. Eu am primit Islamul, dar nu forțat. De altfel, în Islam, nu poți fi forțat să aderi. Musulman se consideră cel care acceptă conștient Islamul. Dacă nu face acest lucru conștient, el nu e considerat musulman.

    • S-a întâmplat când erați în prizonierat?
    • Da. Ei ne-au explicat că e bine să primești Islamul. La început, nu înțelegeam ce au în vedere. Până la urmă, le-am spus că dacă voi spuneți că Islamul vostru e mai bun decât Creștinismul nostru, demonstrați-mi. Atunci am citit Coranul, tradus și ni s-a explicat totul. Așa am acceptat și de atunci rămân în Islam.

    • Într-un articol citisem că unul dintre prizonieri ar fi fost lichidat pentru că nu acceptase religia Islamică…
    • Poate au fost și așa cazuri. Dacă a făcut vreo crimă. Pentru că nu a acceptat Islamul, nu putea fi omorât, doar dacă lua în derâdere Islamul. Ăsta putea fi un motiv, sau dacă s-a dovedit că a fost ofițer de informație, infiltrat acolo.

    • Și cum ați fost eliberat?
    • Eu și un ucrainean, Victor Nazarov, am fost eliberați mai târziu, peste vreo 8 luni, în 1993. Eram în piață, nu știam că vom fi eliberați. Era Ramadanul și voiam să cumpărăm ceva de mâncare.

    • De unde aveați bani pentru cumpărături?
    • Banii ni-i dădeau ei. Noi foame nu am dus. În general, era lipsă de alimente, că era război și noi înțelegeam acest lucru. Nu s-a întâmplat ca ei să mănânce și pe noi să ne țină flămânzi. Așa ceva nu a fost. Erau corecți. Mâncam aceeași mâncare ca și ei.

    • De ce, totuși, v-au reținut?
    • Pentru că eram ostași ai unui regim cotropitor.

    • Care ar fi fost recompensa pe care ar fi cerut-o pentru eliberare?
    • Arme, alimente. Aveau nevoie de multe lucruri. Mujahedini, când au preluat puterea, au refuzat banii vechi și au cerut de la sovietici să le tipărească bani noi, iar aceia au acceptat. Pe urmă au venit ajutoare pentru populația civilă, dar și armament pentru armată.

    • Cum v-au anunțat că sunteți liberi?
    • Deși anterior erau prietenoși cu noi, uneori chiar jucam fotbal împreună, atunci ne-au spus brutal să mergem mai repede. La comandament, am văzut o mașină albă. Ne-au spus: aveți 5 minute, luați-vă catrafusele și urcați în mașină. Am întrebat unde ne ducem, dar nu ne-au spus. Ne-au dus într-un oraș, în care era serviciul lor de securitate, care făcea legătură cu țările de origine ale prizonierilor. Peste vreo 4 ore, ne-au dus în alt oraș, în Hurduz, ne-au zis că vom rămâne acolo 2-3 zile. Ascultând radioul, am auzit la BBC că Masud a anunțat despre eliberarea a doi prizonieri sovietici. Atunci am înțeles că despre noi era vorba. A doua zi, ne-au spus că vine președintele Afganistanului la Aeroport, de unde vom fi duși în Pakistan. Am așteptat toată ziua, dar, din cauza condițiilor meteo, avionul nu a mai sosit. A doua zi, ne-au dus într-un oraș din nordul Afganistanului, acolo am stat o noapte, apoi ni s-a spus că nu mai plecăm în Pakistan, ci în Cabul, unde ne-a întâlnit Ambasadorul Rusiei. Din momentul în care ambasadorul ne-a preluat, ne-am considerat liberi. Din Cabul am plecat la Tașkent, unde am făcut o escală. De la Tașkent – la Moscova, unde ne-a întâlnit Andrei Kozarev, fostul ministru de Externe al Rusiei și alți oficiali, inclusiv Ambasadorul R. Moldova la Moscova.

    • Cum au fost cei 9 ani și 6 luni de prizonierat pentru dvs.?
    • Nu vreau să mă gândesc la asta. Nu am povestit prea multe nimănui despre ce și cum a fost. Au fost ani grei. Am pierdut atâta timp și nu din vina mea. Eu nu m-am cerut în Afganistan, nu m-au trimis părinții, dar am ajuns acolo. A fost greu, erau anii tinereții, în care mă gândeam să fac o facultate, o carieră. Facultatea am făcut-o după ce am revenit, prin 1994 – facultatea de drept la USM. Făcusem un an pregătitor în România, dar nu am putut să rămân acolo, pentru că mă casatorisem. Am aflat că și ucraineanul cu care am fost timp de aproape 10 ani în prizonierat se descurcă foarte greu, că nu are nici bani ca să-mi trimită vreo scrisoare.
    Micul dejun în prizonierat
    • Ce rost a avut acel război?
    • Nu a avut niciun rost. A fost un război de ocupație a acelei țări. Sovieticii au vrut să-și lărgească teritoriul, vroiau să facă o altă Republică Afganistan. Aveau de gând să ocupe ulterior Pakistanul și să aibă ieșire la Oceanul Indian.

    • Acum, tot mai frecvent se vorbește despre un posibil război chiar aproape de R. Moldova…
    • Rusia întotdeauna s-a poziționat ca un stat nesătul și hrăpăreț, cum a fost și URSS. Aceeași politică se duce astăzi. Vrea tot mai multe teritorii, pe când în Siberia sunt nepopulate pământuri cu bogății enorme. Nu știu ce va fi. Sper că țările occidentale, într-o manieră sau alta, vor vrea să oprească acest posibil război.

    • Cum este viața dvs. de după război?
    • Plină de dificultăți. Am fost eliberat pe când salariile erau foarte mici, erau multe lipsuri. Se închideau fabrici și uzine. Erau zile în care nu aveam nici pâine în casă. Pe urmă, la sfârșitul studiilor, am decis să plec în Franța. Aici, un francez pe care l-am cunoscut în Afganistan mi-a propus să rămân. El m-a ajutat să-mi găsesc un loc de muncă și să-mi reiau viața de la capăt.

    • Cum a fost compensată această perioadă în care ați riscat, fiind luat și în captivitate…
    • Când am venit, mi se oferise un apartament cu o cameră în Chișinău (1993), mobilier și un loc de muncă, la Ministerul Apărării. În câteva luni, am primit și o ordonanță de la Guvern (premier Andrei Sangheli), în care se propunea ca anii de prizonierat să fie incluși în stagiul de muncă ca și perioadă dublă de timp. Peste ani, am aflat că ordonanța s-a pierdut. În1993, ea nu avea valoare, dar aș fi avut nevoie de ea acum, ca să solicit o pensie anticipată, pentru că am stat în condiții complicate și am ratat mult timp din viață. Am scris pe la minister, pe la arhivă, dar am primit răspuns negativ – scrisoarea nu se găsește, că nu au văzut o astfel de scrisoare… Dar cum putea să se piardă, dacă puterea juridică a acestei ordonanțe intră în vigoare în momentul în care pot solicita o pensie?

    • Când ați fost ultima dată acasă, la Cimișlia?
    • Am fost la sfârșit de octombrie 2021. Nu mai am pe nimeni acasă, dar am casa părintească, pe care am renovat-o și unde sper să revin.

    • Dar în Afganistan ați mai revenit vreodată?
    • Da, am fost, în 2008, pe când eram deja în Franța. Am vrut să văd acele locuri și oamenii pe care îi cunoscusem acolo. Din păcate, persoana care mă protejase și care mă ajutase mult, fiind pentru mine ca un tată, pe când eram prizonier, nu mai era în viață. Murise după trei ani de la eliberarea noastră, tot la război.

    • Credeți că mai sunt prizonieri în Afganistan?
    • Sunt, chiar sunt, știu că sunt. Am un prieten englez, care e și jurnalist, el a realizat un interviu cu un fost prizonier sovietic, care povestea despre viața lor de acolo, arăta un bătrân, deși era încă tânăr. Nu au acte de identitate, nu au bani și nu pot reveni, chiar dacă, oficial, li s-a oferit libertatea… Cunosc un fost prizonier care a decis să revină din Rusia în același Afganistan, pentru că, spune el, acolo oamenii au inimă bună, pe când în Rusia…

    • Ce mesaj ați transmite celor care urzesc războaie?
    • Să nu uite că războaiele sunt un mare rău. Războiul este sânge, sunt lacrimi, distrugeri economice enorme, pierderi de vieți omenești și nu cred că aceasta este o cale pe care putem rezolva problemele. Când doi se ceartă, noi trebuie să intervenim ca să-i împăcăm. Pe timp de pace oamenii sunt veseli, bucuroși, se dezvoltă economia… Acum 10 ani, lucram cu niște ucraineni care mereu spuneau că e nevoie de război… Îi tot convingeam că războiul e periculos. Dacă voi ați ști bine, pe acest pământ, pot să mai încapă zeci de miliarde de oameni și nimeni nu va muri de foame. Peste vreo 10 ani, m-am întâlnit cu un ucrainean dintre cei cu care lucrasem, și l-am intrebat dacă se bucură de războiul din țara sa. El a zis că, atunci, se gândeau la alte tări, nu și la un posibil război în Ucraina.


    Publicitate
    Publicitate
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.



  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    În ediția ZdG din 10 februarie, găsiți o anchetă despre sediul pe care îl închiriază Agenția Națională pentru Reglementare Energetică, o clădire luxoasă, cu cinci etaje, aproape de centrul Chișinăului. Astfel,…
    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    După ce Guvernul a decis prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a termenului de schimbare a legitimațiilor de veteran de război de model vechi cu cele de model nou, în R. Moldova continuă procedurile de evalua…
    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Angajări fictive la o primărie din Edineț. Primarul satului Goleni, reținut pentru 72 de ore după ce a fost denunțat la CNA de o subalternă pentru că și-ar fi însușit salariul acesteia

    Centru Național Anticorupție (CNA) anunță miercuri, 6 iulie, că primarul satului Goleni din raionul Edineț, cercetat penal de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii oficiului Nord al P…
    Angajări fictive la o primărie din Edineț. Primarul satului Goleni, reținut pentru 72 de ore după ce a fost denunțat la CNA de o subalternă pentru că și-ar fi însușit salariul acesteia

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler