Un director adjunct al CNA a scris cerere de demisie

Victor Lașcov a depus cerere de demisie din funcția de director adjunct al Centrului Național Anticorupție (CNA). Anunțul a fost făcut astăzi, 15 august, în cadrul ședinței Comisiei juridice, numiri și imunități, care a aprobat un raport favorabil al proiectului de hotărâre.

Ofițera de presă a CNA, Angela Starinschi, a declarat pentru ZdG că Lașcov a invocat motive personale.

După demisia acestuia, urmează să fie anunțat concurs pentru suplinirea unei funcții de director adjunct al CNA.

Victor Lașcov a fost numit în funcție prin Hotărârea Parlamentului R. Moldova nr. 337 din 14.12.2018, în urma votului majorităţii deputaţilor aleşi.

Potrivit declarației sale de avere și interese personale, în 2018, acesta a obținut un salariu total de peste 232 de mii de lei din activitatea de la Consiliul Concurenței, CNA și o universitate privată din R. Moldova. Totodată, împreună cu soția, a primit indemnizație pentru copil de peste 30 de mii de lei. Familia Lașcov deține un apartament și un automobil Skoda, care valorează 28 000 de euro.

Foto: cna.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *