Un bărbat din raionul Cahul, condamnat cu SUSPENDARE pentru încălcarea repetată a ordonanței de protecție emise în privința mamei sale. Procuratura anunță că va contesta decizia
Un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru încălcarea repetată a măsurilor stabilite prin ordonanța de protecție a victimei violenței în familie. Sentința a fost pronunțată de magistratul Judecătoriei Cahul, sediul Central, Alexei Rusacov, și urmează să fie contestată de procurorul de caz, a anunțat Procuratura Generală (PG) într-un comunicat de presă.
Sentința consultată de ZdG arată că bărbatul, căsătorit și cu doi copii minori la întreținere, conform prevederilor ordonanței, avea obligația de a păstra o distanță de cel puțin 300 de metri față de mama sa și de casa acesteia. Totodată, îi era interzis orice contact vizual, verbal sau scris cu victima.
Potrivit materialelor cauzei, conduita infracțională a inculpatului nu este una izolată, acesta fiind anterior condamnat în repetate rânduri, inclusiv pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordonanțe de protecție.
Astfel, prin sentința din 13 decembrie 2019, bărbatul a fost condamnat la 4 luni de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru neexecutarea ordonanței de protecție.
Ulterior, prin sentința din 29 iulie 2020, acesta a fost condamnat pentru violență în familie și neexecutarea ordonanței de protecție, fiindu-i stabilită, prin cumul, pedeapsa de 2 ani de închisoare.
În anul 2024, bărbatul a fost din nou judecat pentru neexecutarea unei ordonanțe de protecție, procesul penal fiind încetat în legătură cu aplicarea actului de amnistie.
Printr-o altă sentință, din 5 iulie 2024, acestuia i-a fost aplicată pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității pentru aplicarea violenței împotriva reprezentanților autorității.
„În pofida acestor condamnări anterioare, la 19 decembrie 2024, la doar două zile de la emiterea unei noi ordonanțe de protecție, inculpatul a încălcat din nou măsurile dispuse de instanță, în două episoade distincte”, notează PG.
Potrivit ordonanței emise de Judecătoria Cahul la 17 decembrie 2024, inculpatului îi era interzis să se apropie la o distanță mai mică de 300 de metri de victimă și de domiciliul acesteia, precum și să aibă orice contact vizual, verbal sau scris cu aceasta.
Contrar măsurilor dispuse de instanță, în noaptea de 19 decembrie 2024, inculpatul a pătruns în domiciliul victimei și, „prin comportamentul manifestat, i-a provocat suferințe psihice”. La aproximativ două ore și jumătate, acesta a încălcat din nou aceleași măsuri de protecție și a pătruns repetat în domiciliul victimei.
Pentru cele două episoade, Judecătoria Cahul l-a recunoscut vinovat și i-a stabilit pedeapsa de 8 luni de închisoare. Executarea pedepsei a fost, însă, suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani.
Procurorii consideră neîntemeiată suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Potrivit jurisprudenței, alegerea tipului și modalității de executare a pedepsei, inclusiv aplicarea art. 90 din Codul penal, intră în discreția judecătorului.
„Totuși, procurorii contestă modul în care această discreție a fost exercitată în cauza respectivă, considerând că suspendarea condiționată a executării pedepsei nu este suficient motivată în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, caracterul repetat al faptelor, condamnările anterioare pentru încălcarea unor măsuri similare de protecție și conduita anterioară a inculpatului”, atenționează Procuratura.