Principală  —  IMPORTANTE   —   Trafic restricționat pe unele străzi…

Trafic restricționat pe unele străzi din Capitală în legătură cu vizita președintelui francez Emmanuel Macron la Chișinău

Pe unele străzi din Capitală traficul rutier va fi restricționat în legătură cu vizita pe care președintele francez Emmanuel Macron o efectuează miercuri, 15 iunie, la Chișinău.

În context, responsabilii de la Inspectoratul General al Poliției anunță că traficul va fi restricționat pe câteva străzi, iar pe pe toată perioada aflării președintelui francez pe teritoriul țării noastre, Poliția va asigura ordinea publică și securitatea traficului rutier.

Agenții de poliție au venit și cu câteva solicitări către cetățeni:

  • Solicităm șoferilor să nu parcheze unitățile de transport pe principalele artere ale orașului pe tot parcursul zilei.
  • Pentru a nu perturba traficul rutier, îndemnăm cetățenii să opteze pentru transportul public, în special pentru centrul capitalei.
  • Îndemnăm toate persoanele să dea dovadă de respect reciproc și conformare la indicațiile polițiștilor.

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, se va întâlni miercuri, 15 iunie, cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, care efectuează o vizită de lucru în R. Moldova – prima vizită a președintelui Macron în țara noastră.

Potrivit instituției prezidențiale, liderul Franței Emmanuel Macron va fi întâmpinat de președinta Maia Sandu la ora 13:30, la Reședința de Stat de pe strada Nicolae Iorga, 23. Tot acolo vor avea loc discuțiile dintre cei doi șefi de stat, după care, la ora 15:45, președinții Maia Sandu și Emmanuel Macron vor susține o conferință de presă comună.

Din programul celor doi șefi de stat mai face parte o vizită la Alianța Franceză din Moldova, mai anunță instituția prezidențială. De asemenea, președinții Maia Sandu și Emmanuel Macron vor avea o discuție cu câțiva reprezentanți ai societății civile din R. Moldova.

Biroului de presă de la Elysee a anunțat săptămâna trecută că marți, pe 14 iunie, Emmanuel Macron va întreprinde o vizită oficială în România, unde se va întâlni cu trupele franceze staționate în România.

Pe 19 mai 2022, președinta R. Moldova a întreprins o vizită de lucru în Franța. La Paris, președinta Maia Sandu a discutat cu Emmanuel Macron despre situația de securitate din regiune în contextul războiului din Ucraina, dialogul bilateral și agenda europeană a R. Moldova.

De asemenea, șefa statului i-a mulțumit liderului de la Élysée pentru susținerea oferită de Franța în gestionarea fluxului de refugiați și pentru crearea Platformei de sprijin pentru R. Moldova.