Principală  —  Ştiri  —  Social   —   RISE/ Aproape 10 milioane de…

RISE Aproape 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței, fără licitație publică

În pofida intenției de a „strânge cureaua”, actuala guvernarea a cheltuit în acest an cei mai mulți bani pentru organizarea evenimentului dedicat celor 35 de ani de independență: peste 9,8 milioane de lei pentru o singură zi, se arată într-un material publicat de RISE Moldova.

Anterior, ZdG a scris că aproape 6 milioane de lei urmau să fie cheltuiți doar pentru serviciile tehnice necesare manifestărilor de Ziua Independenței. Achiziția a fost făcută prin negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Deși termenul pentru depunerea ofertelor este 22 august, ZdG a constatat că, pe 21 august, lucrările în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) erau deja în desfășurare, iar scena era instalată de compania Media Show Grup.

De la 500 de mii de lei, la 10 milioane

În planul de achiziții pentru anul 2026, aprobat de fostul ministru al Culturii Cristian Jardan, pentru activitățile dedicate Zilei Independenței au fost prevăzute 500 de mii de lei. Fiind vorba despre un contract de mică valoare, Ministerul urma să recurgă la negociere directă, fără licitație publică.

La 30 iulie, cu mai puțin de o lună până la eveniment, Ministerul modifică însă planul de achiziții și majorează suma la 10 milioane de lei, echivalentul a circa 500 de mii de euro.

Într-un răspuns pentru RISE Moldova, Ministerul Culturii explică: „Suma prevăzută inițial în Planul de achiziții pentru anul 2026 a fost estimată la etapa planificării necesarului de achiziții, anterior aprobării Programului național „Independența care ne unește. Moldova-35”.

Din raportul privind monitorizarea contractelor de achiziții publice pentru semestrul întâi al anului 2026, aflăm că Ministerul Culturii a mai cheltuit 150 de mii de lei pentru „Servicii de realizare a materialelor video pentru companiile naționale de promovare a evenimentului cultural Zilei Independenței Republicii Moldova”. Pentru aceste servicii a fost contractată Casa de Producție BR FILMS SRL, deținută de Roman Burlaca.

Din nou, fără licitație publică

Deși contractul, în valoare de 10 milioane de lei, depășește pragul achizițiilor de mică valoare, Ministerul nu a organizat o licitație publică. În schimb, a ales procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare (NFP). 

Potrivit RISE, instituția își justifică decizia prin „particularitățile tehnice și de creație ale serviciilor necesare organizării evenimentului” și organizarea acestuia „în regim de maximă urgență”. Asta în condițiile în care Ziua Independenței este marcată în fiecare an, la aceeași dată – 27 august.

Lucrările de instalare a scenei și anunțarea artiștilor au început înainte ca Ministerul Culturii să atribuie oficial contractul către Instituția Publică Organizația Concertistică și de Management Artistic Națională „Moldova Concert”, a cărei fondator este Ministerul Culturii.

Potrivit răspunsului Ministerului, ordinul de atribuire a fost semnat pe 25 august, cu doar două zile înainte de eveniment. Abia din acea dată, „Moldova Concert” devenea oficial „responsabilă de inițierea și desfășurarea procedurilor de achiziție publică aferente componentelor tehnică, artistică și logistică”.

Astfel, statul a cheltuit pentru sărbătoarea din 27 august 9.864.843 de lei – aproximativ aceeași sumă ca acum doi ani, când banii au acoperit însă un program de concerte desfășurat pe parcursul a trei zile.

Cu toate acestea, ZdG a arătat anterior că, potrivit invitației transmise de Moldova-Concert către mai mulți agenți economici pentru „achiziționarea serviciilor de închiriere a echipamentului tehnic profesional necesar pentru organizarea și desfășurarea manifestărilor cultural-artistice”, instituția a fost desemnată oficial responsabilă de organizarea manifestărilor pe 14 august, prin ordinul ministrului Culturii. Patru zile mai târziu, pe 18 august, a fost transmisă invitația.

Directorul general al Moldova-Concert, Andrei Locoman, explică această situație, în invitația de participare, prin termenul scurt în care instituția a primit mandatul de organizare.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 22 august, ora 10:00, furnizorul serviciilor urmând să fie selectat cu doar cinci zile înainte de evenimentul programat pentru 27 august.

Locoman, contactat de ZdG pentru a explica această cronologie, a admis că o companie deja a fost selectată. Potrivit lui, restul companiilor ar fi refuzat oferta. Totuși, acesta nu ne-a putut spune când au început lucrările. Locoman a afirmat că va reveni luni, 24 august, cu mai multe detalii.

Compania, selectată înaintea termenului limită

Pe 21 august, ZdG a constatat că lucrările de montare a scenei din PMAN, unde urmează să se desfășoare concertul dedicat Zilei Independenței, erau deja în plină desfășurare.

Muncitorii implicați în instalarea scenei purtau tricouri cu logo-ul companiei Media Show Grup, deținută de Ivancova-Botnarenco Irina. Contactați de ZdG, compania a confirmat că „a dat curs Invitației de participare Nr.2/NFP din 18.08.2026 la procedura de achiziție negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare”.

Totuși, deși invitația de participare a fost transmisă pe 18 august, cu o zi mai târziu, pe 19 august, când în PMAN a avut loc protestul cadrelor didactice, scena era deja ridicată. Întrebați despre acest aspect, reprezentanta companiei a declarat că nu poate oferi mai multe detalii. 

Sursa foto: ZdG

Andrei Locoman, directorul Moldova-Concert, contactat de ZdG pentru a explica această cronologie, a admis că o companie deja a fost selectată. Potrivit lui, restul companiilor ar fi refuzat oferta. Totuși, acesta nu ne-a putut spune când au început lucrările. Locoman a afirmat că va reveni luni, 24 august, cu mai multe detalii. 

Guvernul anunțase anterior un concert „mai modest”

Deși în 2019, când Maia Sandu ocupa funcția de prim-ministră, anunța reducerea bugetului de Ziua Independenței la sub un milion de lei, în ultimii ani, guvernarea PAS a crescut cheltuielile: peste 4,5 milioane în 2023, aproximativ 10 milioane în 2024 și aproape 6 milioane în 2025.

La sfârșitul lunii iulie, Guvernul condus de Vasile Tofan a anunțat că ediția din acest an a concertului de Ziua Independenței va fi „mai modestă” decât în anii precedenți.

În același timp, festivitățile din 31 august vor fi reduse la „Marea Dictare Națională”, organizată în PMAN. Concertul dedicat Zilei Limbii Române a fost exclus din program pentru reducerea cheltuielilor.

Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern pe 29 iulie, cuprinde însă aproximativ 30 de acțiuni culturale, educaționale, comemorative și festive, care urmează să se desfășoare până la sfârșitul anului.