Principală  —  IMPORTANTE   —   Președinta aleasă a R. Moldova…

Președinta aleasă a R. Moldova a avut o întrevedere cu Mitropolitul Vladimir. Darul primit de Maia Sandu de la Înaltul prelat

Președinta aleasă a R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat vineri, 4 decembrie, că a avut o întrevedere cu Mitropolitul Vladimir.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Maia Sandu menționează că în cadrul întrevederii i-a mulțumit Mitropolitului pentru felicitările pe care i le-a adresat cu ocazia alegerii în funcția de președinte al R. Moldova.

Președinta aleasă spune că a primit și un cadou din partea Înaltului prelat.

Astăzi am avut o întrevedere cu Înalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, la care i-am mulțumit pentru felicitările adresate cu ocazia alegerii în funcția de Președinte al Republicii Moldova. Am adus mulțumiri și pentru darul Mitropolitului Vladimir – o Icoană a Maicii Domnului. Am discutat despre perioada dificilă prin care trece țara noastră și cum putem ajuta oamenii să treacă mai ușor prin criză”, a scris Maia Sandu.

Maia Sandu este noul președinte ales al R. Moldova după ce l-a învins în turul doi al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie pe președintele în exercițiu, Igor Dodon.

La 17 noiembrie, Patriarhul Kirill al Federației Ruse a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria pe care a obținut-o în cadrul alegerilor prezidențiale din R. Moldova.