Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Peste 11 mii de contravenții,…

Peste 11 mii de contravenții, documentate de către polițiștii de patrulare

Circa 11 mii de contravenții au fost documentate de către polițiștii de patrulare în perioada 4 -10 mai curent, când Inspectoratul Național de Patrulare a desfășurat acțiuni și operațiuni de sensibilizare a participanților la traficul rutier cu privire la respectarea regulilor de circulație întru ameliorarea situaţiei accidentare și sporirea nivelului de siguranță în trafic.

Astfel, polițiștii au documetat 15 cazuri de conducere în stare de ebrietate alcoolică, ce cad sub influența legislației contravenționale iar 47 ce cad sub incidenta legislaţiei penale, 6 cazuri de refuz de a trece expertiza medicală, depăşirea vitezei stabilite – 5 650, trecere a intersecţiei la semnalul de interzicere a semaforului – 492, contravenţii comise de pietoni – 23, de motocicliști – 98, încălcări ale legislației în domeniul transportului de pasageri și călători -49, geamuri umbrite – 3, necuplarea centurii de siguranţă – 113 cazuri.

Totodată, Centrul unic de monitorizare și coordonare a prelucrat 82 de sesizări plasate pe rubrica „Martor ocular” de pe pagina oficială www.pr.gov.md, iar în baza informaţiei din Sistemul Informaţional Automatizat „Control Trafic” au fost iniţiate 5 529 de proceduri contravenţionale.