Principală  —  IMPORTANTE   —   Participanții la protestul din 2…

Participanții la protestul din 2 martie vor fi sancționați pentru încălcarea legii

Inspectoratul General al Poliției (IGP) informează prin intermediul unui comunicat de presă că a înregistrat și documentat acțiunile ilegale admise în cadrul protestului veteranilor din 2 martie. Potrivit poliției, persoanele care au încălcat legea vor fi sacționate.

IPG informează că manifestația veteranilor era programată până la ora 14.00, termen care însă nu a fost respectat. Totodată, în timpul manifestației de protest, unii participanți au încercat să provoace destabilizarea ordinii publice, iar ca urmare a fost spartă sticla ușii de la intrarea în sediul Guvernului și au fost aduse prejudicii, fapt documentat de polițiști.

„Manifestanții au încălcat dreptul cetățenilor la libera circulației, prin blocarea transportului public pe mai multe artere, fiind create incomodități locuitorilor orașului, agenților economici, serviciilor de urgență, și nu doar”, subliniază IGP, precizând că ulterior, protestatarii au fost convinți să renunțe la acțiunile de blocare a traficului din centrul capitalei.

Mai mulți veterani au protestat la 2 martie în fața Guvernului, cerând demisia Executivului și a ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi. Totodată, veteranii au solicitat ajutor din partea autorităților sub formă de poliță medicală gratuită, pensie mai mare, foi de odihnă la sanatoriu etc.