Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Moratoriul asupra acordării cetățeniei prin…

Moratoriul asupra acordării cetățeniei prin investiție, prelungit din 24 decembrie

Imagine-simbol

De mâine, 24 decembrie, intră în vigoare un moratoriu de două luni asupra recepționării cererilor noi privind dobândirea cetățeniei Republicii Moldova în condițiile art.17 alin.(11) și (12) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr.1024/2000. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Guvern în ședința din 17 decembrie.

Conform proiectului înaintat de Ministerul Economiei și Infrastructurii, „în termen de 30 zile, Ministerul Afacerilor Interne, Biroul Migrație și Azil, Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor vor elabora și vor prezenta Comisiei de examinare a dosarului pentru obținerea cetățeniei prin participare la programul de investiții în Republica Moldova rapoarte de evaluare a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție pentru Guvernul Republicii Moldova din punct de vedere a riscurilor pentru ordinea publică, securitatea statului, corupției și spălării banilor în Republica Moldova”.

Totodată, Comisia, în termen de 15 zile, va elabora și va prezenta Guvernului un Raport consolidat cu concluziile și recomandările de rigoare.

Moratoriul de patru luni a intrat în vigoare la 23 august. Conform legii, acesta poate fi prelungit cu cel mult două luni.

În luna iunie, deputații ACUM și PSRM au votat abrogarea legii cetățeniei prin investiție doar în prima lectură.

Compania Henley & Partners, membră a consorțiului câștigător care se ocupă de implementarea acestuia, precizează, într-un comunicat de presă, că, de la debutul programului privind dobândirea cetățeniei prin investiție, opt persoane au primit cetățenia Republicii Moldova, care au adus la bugetul de stat 545.000 de euro. În prezent sunt procesate dosarele a altor 34 de candidați.