Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ministrul de Externe, Nicu Popescu,…

Ministrul de Externe, Nicu Popescu, se va întâlni, la Moscova, cu omologul său rus, Serghei Lavrov, și cu reprezentantul special al lui Putin, Dmitri Kozak

Foto: Facebook

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) au emis o notă prin care informează că, în perioada 16 – 17 noiembrie, șeful diplomației R. Moldova Nicu Popescu va efectua o vizită la Moscova, la invitația omologului rus, Serghei Lavrov.

Astfel, programul vizitei include întrevederi cu ministrul afacerilor externe Serghei Lavrov, cu Șeful-adjunct al administrației Președinției Federației Ruse, Dmitri Kozak, și președintele comitetului pentru afaceri internaționale al Consiliului Federației, Grigori Karasin.

Vicepremierul Nicu Popescu se va întâlni cu Dmitri Patrușev, ministrul agriculturii al Federației Ruse.

Miercuri, 17 noiembrie, ora 12:00, ministrul Nicu Popescu și omologul rus Serghei Lavrov vor susține o conferință de presă, care poate fi urmărită și pe pagina Facebook a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

În octombrie curent, o delegație condusă de ex-viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Vlad Kulminski a efectuat o vizită de lucru la Moscova în contextul crizei gazelor naturale. Detalii aici

În august curent, președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Dmitri Kozak, reprezentantul special al președintelui rus, Vladimir Putin, în cadrul căreia a discutat despre problema exporturilor produselor agricole moldovenești pe piața rusă, despre contractul de livrare a gazelor naturale pentru țara noastră, inclusiv despre subiectul reglementării conflictului transnistrean.

Atunci, Dmitri Kozak a declarat că Rusia este gata să ajute R. Moldova, dar cu condiția că și Rusia va avea de câștigat. Detalii aici.

Citiți și: Maia Sandu, după întrevederea cu Dmitri Kozak: „Am discutat despre problema exporturilor produselor agricole moldovenești pe piața rusă, inclusiv subiectul reglementării conflictului transnistrean”