Mărturii din Budapesta despre prima zi de război, alături de ucraineni: „Colegii de la facultate au izbucnit în plâns. Oamenii de la protest au fredonat imnul Ucrainei printre lacrimi”
Trăiesc de aproape doi ani în Budapesta. Tot ce m-a bucurat cândva în acest oraș, a fost înlocuit aceste zile de lacrimile și durerea miilor de ucraineni stabiliți în Ungaria, care au umplut străzile de rugăciuni pentru pace și cântece de solidaritate.
Era 6:30 dimineața și mă îndreptam spre salonul unde îmi tai părul, de obicei. Fiind de pe somn, nu am reușit să verific știrile. Cu toate acestea, întâmplarea a făcut ca proprietara acestui salon să fie originară din Ucraina și ca eu să o găsesc în salon rugându-se în genunchi și plângând în hohote. Când mi-a povestit ce s-a întâmplat, am crezut că îmi cade cerul în cap, că îmi fuge pământul de sub picioare. Am simțit multă-multă frică, neputință, vulnerabilitate și empatie pentru un popor prins, peste noapte, într-un război total, bolnav și plin de teroare.
Am mers apoi la universitate, unde am discutat cartea „Imperativul teritorial: o anchetă personală în originile animale ale proprietății și națiunilor”, scrisă în 1966 de scriitorul american Robert Ardrey.
Subiectul cărții a corespuns nefericit cu realitatea zilei, iar colegii mei de facultate ucraineni au izbucnit în plâns. I-am îmbrățișat și i-am mângâiat, dar de îmbrățișări și mângâieri aveam nevoie cam toți.
La ora 15:00, Asociațiile de Ucraineni din Ungaria au organizat o manifestare pașnică în fața Ambasadei Rusiei în Ungaria. S-au adunat vreo 200 ucraineni, toți înveliți în steagurile lor naționale, vopsiți cu galben și albastru pe față, și întunecați de vestea războiului ce le-a cotropit țara. Am fost și eu la acea manifestare.
Oamenii erau devastați. Scandau „єдина, єдина, слава Україні”, după care se puneau pe plâns. Apoi mai scandau câte vreo frază de genul „Україно, Героям слава”, și reveneau din nou la plâns. Printre lacrimi, au cântat și imnul Ucrainei, din care o frază mi-a rămas blocată în minte: „Душу й тіло ми положим, за нашу свободу”.
Ce concept îndepărtat mi se părea libertatea până acum! Până când am conștientizat că oamenii își dau și ultima suflare pentru un strop de libertate, pe care majoritatea dintre noi o luăm drept un bun incontestabil, natural, inalienabil și firesc.
Spre final, am vorbit cu o femei originară din Ucraina, stabilită de 20 de ani în Budapesta. Îmi povestea despre familia ei, toată rămasă în Lvov. A început să tremure și mi-a luat mâna în palma ei. A fost cea mai dureroasă atingere pe care am simțit-o vreodată.
La ora 19:00, mișcarea de opoziție a Ungariei a organizat un protest de susținere a poporului ucrainean și de condamnare a violenței lui Putin în raport cu independența și suveranitatea Ucrainei, la care am participat și eu. Liderul opoziției, Márki-Zay Peter, a subliniat că maghiarii nu pot rămâne indiferenți atunci când cetățenii ucraineni sunt bombardați la 200 de kilometri de granița cu Ungaria și l-a acuzat pe actualul prim-ministru Viktor Orbán că îl sprijină pe Putin.
Protestul a fost impresionant: mii de oameni s-au adunat în centrul Budapestei în semn de solidaritate cu Ucraina.
Aceștia au fredonat în unison celebra piesă a lui John Lennon, Imagine: „Imagine there’s no countries / It isn’t hard to do / Nothing to kill or die for /And no religion too / Imagine all the people / Living life in peace / You (În traducere: Imaginează-ți că nu există țări / Nu este greu de făcut / Nimic pentru care să ucizi sau să mori / Și nici o religie / Imaginează-ți toți oamenii / Trăind viața în pace / Tu”). Ba mai mult, protestatarii au inventat propriul lor cântec, care sună cam așa: All we are saying / Give peace a chance (În traducere: „Tot ceea ce spunem e / Dați-i păcii o șansă”).
Pe lângă cântece, protestul a fost plin de postere cu mesaje pline de încărcătură emoțională. „Make Love, not War (Faceți Dragoste, nu Război)”, „F#ck your gas and nuclear plant. Go home!” sunt doar câteva dintre exemplele în acest sens. Oamenii țineau lumânări în mână, scandau „Europa, Europa, Europa”, desenau cu creta pe asfalt versuri de pace și solidaritate, și fredonau imnul Ucrainei.
Fredonau imnul cu multă demnitate, dar și cu tare multă durere în glas.
Am vorbit cu niște studente din Lituania. Erau și ele speriate. Or, după cum mi-au zis ele, un atac asupra Ucrainei este un atac asupra tuturor țărilor și valorilor democratice. Iar Lituania (ca și Moldova, de altfel), se află chiar în imediata proximitate a atacului.
De asta, cine crede că ceea ce se întâmplă în Ucraina nu îl privește, să se mai gândească încă o dată. Ceea ce se întâmplă în Ucraina ne privește pe toți, pe absolut toți.
Eu vreau să vă rog să contactați MAE, diplomații, politicienii și să le cereți să ajute Ucraina. Ce puteți face chiar acum este să ajutați Forțele Armate ale Ucrainei – https://savelife.in.ua/donate/… (este în ucraineană, dar puteți folosi cu ușurință Google Translate).
Mi-e inima cât un purice când mă gândesc la prietenii mei din Ucraina, care au fost astăzi treziți de bombardamente și alarme. Mi-e inima cât un purice când mă gândesc la Moldova mea, care stă cu Armata a 14-a Rusească și zeci de tone de armament la Nistru.
Să fim solidari, să fim uniți pentru pace, să ne rugăm pentru poporul ucrainean și să împrăștiem multă-multă iubire, dacă tot au decis rușii să înceapă un război exact de Dragobete.
Noi trebuie să demonstrăm lumii că iubirea prevalează asupra urii, și că noi, moldovenii, suntem un popor iubitor de oameni și de pace. Și, într-un final, va veni și pacea. Va veni.
Valeria Ciolac, Budapesta
