Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Lucrătorii medicali care au atins…

Lucrătorii medicali care au atins vârsta de 63 de ani precum și cei cu maladii cronice, trimiși în concediu

Lucrătorii medicali din instituțiile medicale din Chișinău, care au atins vârsta de 63 de ani precum și persoanele cu maladii cronice, au fost trimiși în concediu. Totodată, a fost modificat programul de lucru al medicilor de familie și asistenților medicali de familie, care actualmente activează în trei schimburi, inclusiv și al medicilor specialiști de profil.

Măsurile au fost aprobate pentru a minimaliza riscul ca lucrătorii din sistemul medical să se contamineze cu noul tip de coronavirus.

,,Din banii adunați de Primăria Chișinău din donații, Direcția a procurat soluții dezinfectante, soluții antibacteriene și alte necesități pentru combaterea COVID-19”, a menționat șefa Direcției generale asistență socială și sănătată a Primăriei Chișinău, Tatiana Bucearschi, în cadrul ședinței săptămânale a aerviciilor municipale.

Totodată, în instituțiile medicale din capitală este strict interzisă prezența vizitatorilor, excepție fiind pacienții grav bolnavi pe care apropiații îi pot vizita pentru o perioadă limitată.

Șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a anunțat luni, 30 martie, că din numărul total de cazuri confirmate de COVID-19, sunt 60 de persoane care au aparteneță la vreo instituție medicală, publică sau privată, sau cu specialitate medicală care activează în alte domenii. Printre persoanele infectate sunt medici, paramedici, asistenți medicali, felceri, infirmieri, bufetieri și șoferi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 263 de cazuri confirmate de COVID-19, dintre care 148 sunt femei și 115 bărbați. Cazuri de import sunt 59, iar cu transmitere locală – 204. Totodată, sunt 13 cazuri de recuperare și două decese.