• LIVE TEXT/ Foto, Video: Sistemul mixt a fost votat, protestele continuă

    LIVE TEXT/ Foto, Video: Sistemul mixt a fost votat, protestele continuă
    20 iulie 2017 | 08:29

    De la primele ore ale dimineții de 20 iulie, zi în care deputații ar putea să voteze în lectură finală schimbarea sistemului electoral, în fața Parlamentului s-au adunat sute de oameni. În timp ce partidele de opoziție, PAS, PPDA, PN și PLDM au anunțat încă acum câteva zile un protest față de introducerea sistemului mixt de alegere a Parlamentului, în seara zilei de 19 iulie, în fața legislativului a început a fi instalată o scenă, iar astăzi zeci de microbuze au adus la Chișinău persoane care se pronunță pro reforma electorală inițiată de PDM-PSRM.

    Respectiv, în perimetrul Parlamentului își manifestă poziția două tabere: opoziția extraparlamentară cheamă cetățenii să protesteze împotriva schimbării sistemului electoral, pe când adepții sistemului mixt, despre care nu se cunoaște de cine ar fi organizați, își prezintă dorința de a alege parlamentarii în baza votului mixt în timp ce răsună muzică populară.

    Ora 13.30: Protestul de de la Președinție a luat sfârșit, oamenii au spus că vor reveni mâine.

    Ora 13.08: “Zicem noi să ne vedem și mâine, la ora 12.00. Să venim și mâine, chiar dacă cei de la Președinție și Parlament sunt surzi și orbi. Să venim să demonstrăm că în Moldova sunt oameni care cred în democrație. Venim aici, la Președinție să-i spunem celui care a intrat aici fără să merite, să respecte legea”, a spus Maia Sandu.

    Ora 12.41: Protestatarii scandează “Poliția păzește mafia!”

    Ora 12.31: Protestatarii scandează “Plahotniuc-Dodon, la tomberon!”. Aceștia au venit la Președinție.

    Ora 11.58: Europarlamentarul de origine română, Siegfried Mureșan a spus că “parlamentarii din R. Moldova au votat împotriva voinței oamenilor. Când asta s-a întâmplat în România la începutul acestui an, am avut 500.000 de oameni în stradă. Politicienii au pierdut, oamenii au câștigat”.

    Ora 11.50: Reprezentanții Asociației Promo- Lex spun că nu fost lăsați să treacă de cordonul polițiștilor mai aproape de Parlament, aceștia nedorind măcar să explice această situație. Polițistul “a refuzat chiar dacă i-am declarat că noi monitorizăm întrunirile celor două grupuri. Am mers prin altă parte și am ajuns unde ne-am propus”, a spus directorul Promo-Lex, Ion Manole.

    Ora 11.42: “În Parlament s-a convins o gravă crimă. De vină sunt fracțiunile PDM și PCRM. Noi trebuie să le spunem ce credem despre ei: rușine!”a spus deputata PCRM, Inna Șupac, care s-a alăturat protestatarilor împotriva schimbării sistemului electoral.

    Ora 11.36: “Practic, nu au fost dezbateri, totul s-a votat cum s-a stabilit. Însă, cel mai important lucru, despre care au atenționat și partenerii externi este riscul ca voturile și candidații să fie cumpărați. Niciodată, nici inițiatorii, nici guvernarea nu au spus  nimic cu referire la asta, ci au tăcut de parcă au apărat ilegalitățile care se vor comite. Va trebui să muncim mult să unim înapoi societatea”, au spus deputații PLDM.

    Ora 11.29: “De la Bruxelles ne întreabă dacă această guvernare a ținut cont de recomandările Comisiei de la Veneția. Le-am răspuns că nu. Cei 74 care au votat azi această lege vor intra în istoria neagră ca oameni care au dus țara spre dictatură. Vrem o guvernare care să ne apere pe noi, cetățenii. Hoții să ajungă toți la pușcărie. Îl așteptăm pe dl Cavcaliuc să vedem de ce nu ne lasă mai aproape, vrem să vedem ce mai invocă acum”, a spus Maia Sandu.

    Ora 11.18: Manifestanții împotriva schimbării schimbării sistemului electoral scandează “Hoții, hoții!”, “Noi nu cedăm!”,  “Jos votul mixt!” și “Unire, cetățeni!”

    Ora 11.14: Protestatarii care susțin votul mixt se dispersează

    Ora 11.13: La o fereastră a Parlamentului a fost atârnată o pancartă сu mesajul “Nu sistemul mixt!”

    Ora 11.10: Protestatarii care  manifestă împotriva schimbării sistemului electoral scandează “Noi nu cedăm!” și “Jos Plahotniuc!”. Pe de altă parte, organizatorii protestului pentru cei care susțin schimbarea sistemului electoral încheie manifestația cu mesajul “Noi suntem poporul!” și ” Victorie!”.

    Ora 11.09: “Noi rămânem aici, pentru că asta înseamnă că de azi Moldova a pornit pe calea dictaturii, vom veni aici de câte ori va fi nevoie. Ne dorim o țară democratică, care ascultă de cetățeni, nu votează împotriva poporului”, a spus Maia Sandu, după ce a fost votată schimbarea sistemului electoral.

    Ora 10.57: “PSRM rămâne consecvent acțiunilor sale. Pentru noi era principial să nu permitem votarea sistemului uninominal. Facem un pas concret pentru a introduce în viața constituțională a R. Moldova a regiunii transnistrene. Am prevăzut și pentru diaspora participarea și un număr de mandate”, au spus deputații PSRM.

    Ora 10.54: PL a declarat că votul pentru sistemul mixt este o lovitură gravă împotriva democrației din R. Moldova. “Deja este evident pentru oricine că deputații PSRM și PD reprezintă această guvernare. Fracțiunea PL a părăsit sala în semn de protest și este împotriva votării acestui proiect. Acest proiect nu este încă lege, nu a fost promulgat. Să nu grăbim lucrurile. PL e împotriva promulgării acestei legi”, au spus deputații PL.

    Ora 10.50 : “Acum, acest proiect votat trebuie să nimerească pe masa președintelui. Dodon va semna fără doar și poate, că acest proiect a fost propus de socialiști”, a spus Voronin.

    Ora 10.46: Oamenii care protestează împotriva schimbării sistemului electoral înconjoară Parlamentul. „Vom înconjura în mod pașnic Parlamentul, pentru a forma o horă a unirii și puterii”, a îndemnat Andrei Năstase.

    Ora 10.44: Bulevardul Ștefan cel Mare din capitală a fost închis pentru mașini.

    Ora 10.43:  Parlamentul a votat în lectura a doua sistemul mixt de vot.

    Ora 10.34: Sunt 77 deputați în sală, este cvorum, deci se poate trece la procedura de vot. Cu 74 de voturi  a fost votat și aprobat în lectura a doua și ultima schimbarea sistemului electoral.

    Ora 10.29: Ședința Parlamentului. PCRM reamintește tuturor despre recomandările de la Veneția și insistă ca proiectul de lege privind schimbarea sistemului electoral să nu fie inclus pe ordinea de zi. Au insistat ca votul pe ordinea de zi la acest proiect să fie uninominal ca “țara să-și cunoască eroii”, acesta nu a fost acceptat. Candu a răspuns că PCRM nu a participat la dezbateri, iar în cadrul acestora s-a ajuns la un consens. PLDM a cerut o pauză de 30 de minute, PCRM a declarat că nu va participa la ceea ce face PDM acum.

    Ora 10.27: Chiorescu Iurie și Angel Agache au fost acceptați  în fracțiunea PDM. Aceasta are acum 41 de deputați.

    Ora 10.14: Intrarea din spate a Parlamentului este păzită de sute polițiști. Între timp, a început ședința Parlamentului.

    Ora 10. 08: “Noi suntem pentru aceea ca politicienii din Moldova să ducă o luptă veritabilă politică. Noi, pe listele de partid, am văzut cine are acces în Parlament. Noi ca reprezentanți ai veteranilor de război, vrem ca în acest Parlament să fie patriotismul”, a spus Ghenadie Cosovan la microfonul din fața Parlamentului.

    Ora 9.47: Protestatarii care sunt împotriva sistemului mixt scandează lozinci antiguvernare: „Jos Plahotniuc!, „Jos mafia” etc., pe când susținătorii schimbării afișează pancarte pro schimbare în timp ce răsună muzica populară.

    Ora 9.35: Adepții sistemului mixt s-au instalat chiar în fața pragului Parlamentului, pe când opoziția a fost oprită de un cordon format din polițiști pe trotuar.

    Ora 09.30: Andrei Năstase, lider PPDA „Oamenii vor fi provocați, dar trebuie să fim atenți. (…) Suntem obligați să nu le dăm șansa să transformE un protest pașnic într-un 7 aprilie”.

    Ora 08.24: Atât polițiștii, cât și protestatarii au început să se adune în jurul Parlamentului. Protestatarii vin cu drapelul R. Moldova în direcția legislativului.

    Maia Sandu a menționat anterior că membrii și simpatizanții PAS din raioane au spus că PD-ul obligă bugetarii din întreaga țară să iasă joi la o manifestare în sprijinul sistemului mixt.

    “Probabil, la ședința Parlamentului de joi, PD și PSRM vor încerca să adopte sistemul mixt în ultima lectură. Asta chiar dacă versiunea finală a proiectului de lege nici nu a fost făcută publică”, a spus Sandu.

    Și Andrei Năstase a declarat că la parlament, cu autobuse comandate din timp vor fi aduși bugetari.

    „Pentru ora 9, la parlament, cu autobuse comandate din timp vor fi aduși bugetari, la fel cum au fost duși la concerte și mitinguri de sustinere a corupţiei, sărăciei și batjocurii oligarhice.  Să vină alături de noi de data aceasta. Să apărăm împreună democrația, țara și viitorul copiilor noștri acasă”, a spus Năstase.

    Într-o conferință de presă au ieșit ieri și reprezentanții Partidului Nostru, Ilian Cașu și Dumitru Ciubașenco. Aceștia, de asemenea, au îndemnat cetățenii să protesteze împotriva schimbării sistemului electoral.

    În seara zilei de ieri, în fața legislativului de la Chișinău s-au adunat mai mulți cetățeni, împărțiți, practic, în două grupuri. Un grup omogen de bărbați susținea că a venit să militeze pentru votarea schimbării sistemului electoral, alt grup – format din cetățeni de diferite vârste, bărbați și femei, își adjudecau locul pentru protestul anunțat de către partidele de opoziție pentru 20 iulie 2017.

    (FOTO, VIDEO) Seara zilei de 19 iulie 2017. Scandări și altercații în fața Parlamentului de la Chișinău

    Foto antet: privesc.eu

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    DOC/ Alerte de călătorie. Informații actualizate privind accesul cetățenilor R. Moldova pe teritoriul altor state

    Alertele de călătorie au fost actualizate din nou de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova (MAEIE), în contextul situației epidemiologice nefavorabile din R. Moldova. Astfel,…
    DOC/ Alerte de călătorie. Informații actualizate privind accesul cetățenilor R. Moldova pe teritoriul altor state

    Vadim Krasnoselski își exprimă recunoștința față de România, după ce 1810 de doze de vaccin AstraZeneca au ajuns în regiunea transnistreană

    Așa-numitul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat anterior că primele doze de vaccin anti-COVID-19 vor ajunge în regiunea transnistreană ca parte a asistenței umanitare oferită de Organizația Mon…
    Vadim Krasnoselski își exprimă recunoștința față de România, după ce 1810 de doze de vaccin AstraZeneca au ajuns în regiunea transnistreană

    COVID-19 în R. Moldova: 1788 de cazuri noi și 22 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore

    Alte 1788 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate vineri, 5 martie, în R. Moldova. Din numărul total de cazuri, 11 sunt de import (3 – Ucraina, 2 – Germania, 1 – Franța, 1 &#…
    COVID-19 în R. Moldova: 1788 de cazuri noi și 22 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore

    Primăria municipiului Chișinău anunță posibile deconectări ale energiei electrice pe anumite adrese din centrul Chișinăului. Când se preconizează

    Primăria municipiului Chișinău informează că marți, 9 martie, în intervalul orelor 08:45 – 16:00, pe anumite străzi din centrul Chișinăului sunt preconizate deconectări de la rețeaua de distribuție a ener…
    Primăria municipiului Chișinău anunță posibile deconectări ale energiei electrice pe anumite adrese din centrul Chișinăului. Când se preconizează

    Centrele comerciale își reiau activitatea în zilele de sâmbătă și duminică

    Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică a aprobat reluarea activității centrelor comerciale în zilele de sâmbătă și duminică cu respectarea anumitor condiții. Astfel, magazinele vor lucra în conformi…
    Centrele comerciale își reiau activitatea în zilele de sâmbătă și duminică