Principală  —  Ştiri  —  Social   —   (infografic) Din ce țări este…

(infografic) Din ce țări este importată carnea care ajunge pe rafturile magazinelor din R. Moldova

Republica Moldova importă anual sute de tone de carne de pasăre, porc, bovine sau oi. Totodată, în țară ajung zeci de tone de organe comestibile de păsări şi animale. Carnea vine din statele UE, dar şi din unele țări mai exotice şi mai îndepărtate. Am solicitat Biroului Național de Statistică (BNS) datele statistice pe fiecare tip de carne care ajunge în R. Moldova și țările exportatoare. Informația privind volumul şi valoarea mărfii importate pentru majoritatea dintre ţări, însă, cade sub incidenţa legislaţiei care vizează confidenţialitatea datelor.  Norma legislativă prevede că datele statistice care se referă la 1-3 agenţi economici, nu pot fi divulgate. Astfel, spre exemplu, BNS oferă date despre volumul total de carne de bovine importat în 2017, dar nu divulgă informaţia privind volumul importat din fiecare ţară de origine, în parte (Lituania, Polonia sau România). Ceea ce înseamnă că, sunt 1-3 importatori de carne de bovine din fiecare ţară.

Carnea de păsări în topul importului de carne  în R. Moldova

În primele patru luni ale anului 2017, potrivit datelor BNS, cu o cotă de 82%, în topul importului de carne în R. Moldova este carnea şi organele comestibile de păsare (proaspete, refrigerate sau congelate) – peste 4000 de tone importate în valoare totală de circa 3,6 mil. de dolari. Cea mai mare cantitate a fost importată din Ucraina, aproape 2000 de tone, în valoare de 1,7 mil. de dolari. Din Polonia au fost importate 1058 de tone în valoare de 780 de mii de dolari, din Germania – 243 de tone, iar din Ungaria circa 30 de tone. R. Moldova a mai importat carne de păsări şi din Belgia, Brazilia, Franţa, Olanda şi România. Volumul şi valoarea importurilor din aceste ţări, pentru perioada ianuarie-aprilie 2017, însă, cad sub incidenţa datelor confidenţiale.

În 2016, cea mai mare cantitate de carne de păsări, în valoare de 7,3 milioane de dolari a fost importată din Ucraina, din Polonia (2,1 mil. de dolari), iar din România a fost importată carne în valoare de 1,2 mil. de dolari. Spre deosebire de anii precedenţi, în primele patru luni din 2017 nu au fost înregistrate importuri din SUA.

„Legea nr. 93 din 26 mai 2017 cu privire la statistica oficială”, art. 23. Diseminarea informaţiei statistice oficiale:

  (5) Informația statistică nu poate fi diseminată utilizatorilor în cazul în care se referă la 1–3 unități statistice.

  (6) Poate fi diseminată informaţia colectată de la persoanele juridice sau de la întreprinzătorii individuali, referitoare la situaţia economică sau a mediului, chiar dacă informaţia corespunde cerinţelor stipulate la alin. (5), în cazul în care este necesară informarea societăţii asupra problemelor de importanţă majoră, iar programul de lucrări statistice prevede diseminarea ei.

Potrivit Marianei Eni, şefa direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor de piaţă, din cadrul BNS, confidenţialitatea datelor statistice care se referă la 1-3 agenţi economici are scopul de a preveni riscul concurenţei neloiale pe piaţă. „Agenţii economici cunosc cine sunt concurenţii lor pe piaţă. În cazul în care un agent economic solicită informaţia pe volum şi ştie că volumul lui este 75%, poate afla ce volum au ceilalţi concurenţi şi prin diferite metode, pot încerca să-i elimine de pe piaţă”, susţine funcţionara.

Italia – unica ţară exportatoare de carne de bovine proaspătă sau refrigerată în R. Moldova, în primele luni din 2017

De la începutul anului, R. Moldova a importat carne de bovine în stare proaspătă sau refrigerată, doar din Italia, în volum de 49,6 kilograme, în valoare de circa 1000 de dolari. În 2016, din SUA, Italia şi Ucraina a fost importat volumul de 97 de tone în valoare de 220 de mii de dolari, iar în 2015- peste 1700 de kilograme în valoare totală de 48 de mii de dolari au fost importate din Italia şi SUA.

În stare congelată, circa 69 de tone de carne de bovine a fost importată din Lituania, Polonia şi România. Volumele importurilor pe fiecare ţară în parte, cad sub incidenţa datelor confidenţiale.

În perioada ianuarie-aprilie 2017 R. Moldova nu a importat de carne de porc din Austria şi Olanda

Volumul de carne şi organe comestibile de animale din specia porcine (proaspătă, refrigerată sau congelată) importat în primele patru luni ale anului este de 788 de tone, în valoare totală de 2 mil. de dolari. Din Polonia au fost importate circa 286 de tone, din Spania 116 tone şi din Ungaria 91 de tone. Datele privind volumul şi valoarea importurilor din Belgia, Brazilia, Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Italia şi România, pentru perioada dată, cad sub incidenţa datelor confidenţiale.

Comparativ cu perioada 2015-2016, în primele luni ale anului, nu au fost înregistrate importuri de carne de animale din specia porcine din Austria şi Olanda.

În acest an, nu a fost importată carne de cal sau catâr. În schimb, au fost importate organe comestibile de animale din speciile bovine, porcine, ovine, caprine, de cai, măgari sau de catâri în valoare de 58 de mii de dolari (67 de tone). Ţările exportatoare au fost Polonia (circa 37 de tone), Germania şi Ungaria- circa 30 de tone.

Foto: capital.ro