Principală  —  IMPORTANTE   —   În ziua alegerilor locale noi…

În ziua alegerilor locale noi din 29 mai, ASP va elibera buletine de identitate provizorii cetățenilor cu drept de vot

Duminică, 29 mai, în 16 localități din 9 raioane se vor desfășura alegeri locale noi. Agenția Servicii Publice (ASP) informează cetățenii cu drept de vot, înregistrați la domiciliu/reședință temporară în localitățile respective că pot obține în mod gratuit, fără o programare prealabilă, buletine de identitate provizorii la centrele multifuncționale ale instituției, amplasate în orașele Orhei, Rezina, Soroca, Drochia, Strășeni, Fălești, Rîșcani, Căușeni și Hîncești.

Persoanele care au depus în perioada 28 aprilie – 27 mai cererile de eliberare a buletinelor de identitate la respectivele centre multifuncționale,  își vor putea ridica documentele în ziua desfășurării scrutinului electoral.

Centrele multifuncționale menționate vor activa în intervalul orelor 0700– 2100.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a început la 26 mai tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale noi din 29 mai 2022. În total, pentru cele 10 localități, vor fi tipărite 22 061 buletine de vot.

Potrivit CEC, pentru alegerea primarilor în opt localități urmează a fi tipărite, în total, 14 180 buletine de vot.

La alegerile locale noi din 29 mai, care vor avea loc în zece localități din țară, sunt așteptați să participe peste 22 de mii de cetățeni cu drept de vot, potrivit CEC. Pentru acest scrutin vor fi organizate 18 secții de votare.

Potrivit CEC, pe 29 mai vor avea loc alegeri locale noi în 10 localități din țară. În cazul a 8 localități urmează să fie ales primarul: comuna Ghetlova, raionul Orhei; comuna Horodiște, raionul Rezina; satul Zastânca, raionul Soroca; satul Moara de Piatră, raionul Drochia; satul Tătărești, raionul Strășeni; satul Glinjeni, raionul Fălești; satul Zăicani, raionul Râșcani și satul Hagimus, raionul Căușeni, iar în alte 2 localități, comuna Lozova, raionul Strășeni, și comuna Bobeica, raionul Hâncești, vor fi organizate alegeri pentru componența consiliilor locale.