Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   84 de copii din instituţii…

84 de copii din instituţii rezidenţiale se vor odihni la vară într-o tabără din Elveția

Ministerul Educaţiei a semnat un acord de parteneriat cu Fundaţia Swisscor din Elveţia, în baza căruia 84 de copii din instituţii de tip rezidenţial din ţară vor beneficia de odihnă, recuperare şi intervenţii medicale de specialitate în tabăra medicală de vară swisscor, ediția 2014.

Tabăra medicală de vară swisscor se va desfăşura în perioada 14– 28 iulie 2014, în localitatea Fiesch, cantonul Valais din Elveţia. Activitatea în cadrul taberei presupune participarea copiilor la un vast program cultural şi educativ.
Procesul de preselectare a copiilor demarează în această săptămână. Echipa de preselecție va include specialişti din Elveţia, directori şi medici ai instituţiilor rezidenţiale. Prioritate vor avea copii cu deficiențe severe sau parțiale și cei care au nevoie de control sau îngrijiri medicale. Potrivit Acordului, copiii vor merge la Tabăra swisscor împreună cu 20 de însoţitori din instituţiile rezidenţiale.

Copiii vor fi selectaţi din opt instituţii subordonate Ministerului Educaţiei:

Şcoala de tip internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor din oraşul Bender;
Şcoala de tip internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor din orașul Orhei;
Şcoala de tip internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor din oraşul Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia;
Gimnaziul de tip internat Nr.2 din orașul Chișinău;
Şcoala- internat specială pentru copii orbi şi slab văzători din municipiul Bălţi;
Şcoala- internat pentru copii surzi şi hipoacuzici din oraşul Cahul;
Școala-internat pentru copii hipoacuzici și cu surditate tardivă din orașul Chișinău;
Şcoala- internat specială pentru copii cu restanțe de poliomielită și paralizie cerebrală din orașul Hînceşti.

Tabăra medicală de vară swisscor 2014 se află la a V-a ediție pentru copiii din Republica Moldova. Anterior, 327 de copii moldoveni din instituţiile rezidenţiale s-au aflat în taberele de vară medicale swisscor în anii 2007, 2010, 2012 și 2013.