Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Flashmob-uri la Paris, Veneția și…

Flashmob-uri la Paris, Veneția și Tel Aviv, în susținerea Guvernului Sandu

Azi, 12 iunie 2019, moldovenii de la Paris vor ieși la un flashmob „pentru a transmite un mesaj de susținere și de încurajare a Guvernului Sandu”, spun organizatorii. Diaspora de la Tel Aviv, Israel, va ieși la o manifestație similară vineri, 14 iunie curent, iar cea de la Veneția – sâmbătă, 15 iunie.

„Stimați concetățeni ai R. Moldova stabiliți în regiunea Île-De-France, în semn de susținere a noului Guvern Sandu, organizăm miercuri, orele 19:00, Place du Trocadéro, un flashmob pentru a transmite un mesaj de încurajare a Guvernului Sandu”, se spune în apelul organizatorilor evenimentului care urmează să aibă loc azi, la Paris, Franța.

Flashmob-ul de la Tel Aviv în susținerea Guvernului Sandu urmează să aibă loc la Tahana Merkazit, vineri, la ora 15:30.

Evenimentul de la Veneția, Italia, va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 16.30, la via Sernaglia N43.

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională alegerea conducerii Parlamentului R. Moldova și votarea noului Guvern, iar ulterior, a instituit interimatul funcției de președinte, după ce, în prealabil, a decis că termenul limită în care putea fi votat un nou Guvern era 7 iunie 2019, nu 9 iunie, așa cum se menționa anterior în spațiul public.

Deciziile Curții Constituționale (CC) din ultimele zile vin să coincidă cu poziția Partidului Democrat din Moldova (PDM), care a declarat nelegitime voturile din Parlament și a solicitat declanșarea alegerilor anticipate.

„Sincronizarea” dintre PDM și CC nu este însă una întâmplătoare. Dintre cei 6 judecători ai Înaltei Curți, 3 dintre ei au fost anterior deputați ai PDM, iar doi au fost incluși în componența CC cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare din luna februarie.