Fără „elemente noi” după exhumarea Liudmilei Vartic: Detalii de la Misail-Nichitin despre expertiza medico-legală repetată
Procedura de exhumare a corpului neînsuflețit al Liudmilei Vartic și expertiza medico-legală repetată, efectuată în prezența unui expert din România, nu au relevat, deocamdată, „elemente noi”. Informația a fost comunicată de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, care a precizat că acestea sunt concluzii preliminare, iar autoritățile așteaptă „rezultatele oficiale în scris”.
Miercuri, 20 mai, după ședința Guvernului, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a oferit actualizări despre cazul morții Liudmilei Vartic, după ce a fost întrebată de jurnaliști despre evoluția anchetei.
După ce, la începutul lunii mai 2026, autoritățile au anunțat că a avut loc exhumarea, ministra a declarat că specialiștii, împreună cu un expert din România, au finalizat deja expertiza medico-legală suplimentară. „Acum așteaptăm rezultatele oficiale în scris”, a precizat ministra.
„Preliminar, nu sunt elemente suplimentare la raportul de expertiză medico-legală realizată anterior”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.
Aceasta a precizat că expertiza grafologică a scrisorilor este încă în desfășurare. „Toate aceste rezultate ale rapoartelor care sunt încă în proces vor fi examinate de către procurori, iar concluziile vor fi coroborate cu probele acumulate anterior”, a adăugat ministra.
Mamă a două fetițe, Liudmila a murit pe 3 martie 2026, după ce a căzut în gol de la etajul unei clădiri din capitală, unde locuia împreună cu mama sa. La Hîncești, despre moartea femeii s-a aflat abia după ce a fost înmormântată. Pe rețelele de socializare au apărut mai multe postări în care soțul femeii, Dumitru Vartic, era acuzat că și-ar fi abuzat partenera, fapt care ar fi condus-o la suicid. Acesta are statut de bănuit în dosar. Avocații lui Dumitru Vartic a emis un comunicat de presă, în care au declarat că „în ceea ce privește acuzațiile de violență fizică sau psihică, apărarea sustine ferm că nu există niciun fel de probe din timpul vieții Ludmilei Vartic care să ateste că soțul său, Dumitru Vartic, ar fi aplicat vreodată violență fizică sau psihică împotriva ei”.