Două coridoare…
Zilele astea se vorbește mult despre cum două doamne ministre au fost ajutate să treacă printr-un coridor de susținere, ca să poată ieși din Parlamentul înconjurat de lume supărată.
Bine că nu li s-a întâmplat nimic. Bine că au fost ajutate. Ba și alții au fost ajutați să iasă frumușel din Parlament, mai ales că mai aveau treburi vajnice de făcut…
Dar toată ziua mă gândesc la două coridoare. La „coridorul salvării” din 20 ianuarie 2016, versus „coridorul morții” din 7 aprilie 2009.
Ambele coridoare formate din polițiști.
Numai că ieri ei apărau, iar în aprilie 2009 loveau.
Ieri apărau demnitarii statului, iar în aprilie 2009 loveau și omorau în bătăi tineri, mulți dintre care nici nu au călcat prin fața Paramentului sau Preșidenției.
Ieri le vedeam ochii de după cască, în toate pozele și înregistrările video care circulau pe internet, iar în 2009 am văzut doar urmele bastoanelor și lacrimile din ochii victimelor și a rudelor lor.
Ieri toți știau cine sunt ei și de ce sunt acolo, ba chiar la ședința de Guvern de azi s-a propus să li se ofere câte o primă pentru eforturile depuse, iar pe cei din 2009 nu i-a știut nimeni, chiar dacă au comis crime. Așa și nu i-au identificat. Nu i-au pedepsit.
Mă tot gândeam la cele întâmplate ieri. Ba am auzit și îndemnul proaspătului prim-ministru de a pedepsi pe cei care ieri au încălcat legea. Dar îmi veneau în minte mărturiile celor care au trecut prin coridoarele morții. Le avem scrise și în cartea „Vreau să visez și să zbor din nou”.
Tineri care nu aveau nicio vină. Tineri care i-au adus pe actualii demnitari la guvernare. Tineri care au suferit, dar la ei nu s-a gândit nimeni în toți acești ani. Pe mulți, lipsa încrederii în justiție și frica de a se mai întâlni cu cei care i-au nenorocit pe viață, i-au făcut să plece… Au plecat și fetele maltratate în 2009. Ele primele au plecat din țară.
Acum și mai multe întrebări decât aveam în 2009.
De ce un stat, care se pretinde a fi unul democratic, tratează atât de diferit cetățenii săi?
De ce se profanează valorile democratice?
De ce valoarea umană nu este tratată la justa valoare și în mod egal?
De ce unii sunt protejați, acoperiți cu pieptul și duși în brațe, iar alții loviți, torturați, umiliți și reduși la tăcere?
De ce se tratează oamenii în mod diferit, dacă tot se trâmbițează atâta despre drepturi egale?
Două coridoare diferite. Două lumi paralele…
Moldova, încotro?
Autor: Ludmila Popovici, directoarea Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”
P.S. Acest text a fost scris după ce Monica Babuc, ministra Culturii, a povestit pe rețele de socializare cum a ieșit din Parlament, fiind ajutată de un polițist.
