(doc) Comisia de la Veneția continuă să fie alarmată de schimbarea sistemului electoral

Schimbarea sistemului electoral proporțional în unul mixt s-a produs contrar recomandărilor experților europeni, reiterează experții Comisiei de la Veneția și cei ai Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al OSCE (OSCE/ODIHR). Experții recunosc că schimbarea sistemului electoral este o decizie suverană a parlamentarilor din R. Moldova, dar menționează că recomandarea a fost făcută pe motiv că există riscul ca alegătorii din circurmscripțiile uninominale să fie influențați și manipulați de oamenii de afaceri locali. Constatările sunt enunțate în Avizul comun al Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR privind modificările legislative operate la sistemul electoral, aviz adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice în plenara Comisiei de la Veneția din 16-17 martie 2018.

În Avizul său, Comisia menționează că încă în iunie 2017 a remarcat faptul că polarizarea existentă în jurul subiectului privind schimbarea sistemului electoral denota că nu existau consultări suficiente și nici un consens larg între părțile cheie-interesate la acest capitol. În acest sens, experții europeni subliniază că „adoptarea legislației electorale printr-un consens larg, după o consultare publică cu toate părțile interesate relevante, este unul dintre elementele fundamentale ale reformei electorale, în special atunci când este prevăzută o schimbare a sistemului electoral, deoarece contribuie la acceptarea, legitimitatea și stabilitatea sistemului de guvernare” .

„Această schimbare fundamentală a sistemului electoral este contrară recomandărilor prealabile ale Comisiei de la Veneția și ODIHR. Atât avizele comune din 2014, cât și cele din 2017 au exprimat îngrijorarea cu privire la introducerea unui sistem electoral mixt care să înlocuiască un sistem proporțional în Republica Moldova”, scrie expres în Avizul adoptat la sfârșitul săptămânii trecute, unde experții punctează că în acest timp nu s-au produs schimbări de natură ca experții europeni să-și schimbe opinia, ori, riscul ca să se dezvolte legături între candidații majoritari independenți oamenii de afaceri sau alți actori interesați rămâne valabil.

Pentru a atenua efectele negative potențiale ale schimbării sistemului electoral, reiterează Comisia de la Veneția, ar trebui adoptate dispoziții adecvate în domeniul finanțării și supravegherii campaniilor, în confirmitate cu recomandările formulate în Avizul comun din decembrie 2017. Comisia vorbește și despre necesitatea unor măsuri eficiente pentru a contracara echilibrul excesiv al oamenilor de afaceri locali în circumscripțiile uninominale. În același timp, experții califică reducerea limitelor financiare pentru donații către partide sau candidați independenți drept o evoluție pozitivă.

Parlamentarii din R. Moldova au ignorat recomandarea, formulată încă în 2008, de a fi redus pragul electoral, se precizează în Avizul comun al Comisiei de la Veneția și ODIHR. În acest sens se subliniază importanța acestei recomandări în contextul noului sistem electoral mixt.

În Avizul comun este semnalat și faptul că trasarea hotarelor circumscripțiilor electorale a fost făcută de o Comisie care a fost formată fără a exista o prevedere expresă în lege privind numărul exact de membrii delegați de fiecare grup în parte și numărul total de membri.

O altă îngrijorare se referă la faptul că unele circumscripții uninominale ar avea peste 60 de mii de alegători, ceea ce ar fi în contradicție cu modificările operate la Codul Electoral.

Amintim că, la 20 iulie curent, 74 de deputați din Parlamentul R. Moldova au votat pentru schimbarea sistemului electoral, în pofida faptului că membrii Comisiei de la Veneția au declarat că astfel de acțiune implică o serie de riscuri. „Urmărim cu îngrijorare acțiunile anti-democratice întreprinse de autoritățile din R. Moldova și deteriorarea statului de drept. În loc să crească nivelul de trai al cetățenilor, Partidul Democrat (PDM), alături de socialiști (PSRM), au ales să întărească autocrația”, au declarat atunci membrii Partidului Popular European (PPE) și ai Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE).

După aprobarea votului mixt, Joseph Daul, liderul PPE, a criticat dur această decizie. „Este o rușine că majoritatea Parlamentului R. Moldova a ales pentru cetățenii săi autoritarismul asupra democrației, corupția asupra transparenței și haosul asupra statului de drept. Este foarte regretabil faptul că 74 de membri ai parlamentului au ales să consolideze autocrația Partidului Democrat și al Socialiștilor în frunte cu Plahotniuc în loc să apere interesele poporului lor”, a opinat oficialul.

Cu o reacție a venit și înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Vicepreşedintele Comisiei Europene, Federica Mogherini și Comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn: „Votul de joi al Parlamentului R. Moldova de a implementa modificări ale sistemului electoral al țării este în contradicție cu recentele recomandări ale Comisiei de la Veneția și Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului. Uniunea Europeană va continua să urmărească îndeaproape evoluţia reformei electorale și punerea în aplicare a acesteia. UE a subliniat în mod repetat, cel mai recent în timpul procedurii de asistență macrofinanciară planificată, necesitatea de a respecta mecanismele democratice eficiente, inclusiv un sistem parlamentar multipartit și statul de drept. Implementarea acestor modificări va fi evaluată și în lumina obligațiilor R. Moldova în baza Acordului de Asociere și ca membru al Consiliului Europei”.

Cu toate acestea, democratul Sergiu Sîrbu declara atunci că aceste declarații nu trebuie să ne îngrijoreze.

„Consider că această declarație vine ca urmare a unor neadevăruri spuse de partidele de opoziție și nu cred că partenerii noștri europeni au reușit să analizeze minuțios, ceea ce am votat. Probabil, nu au reușit să analizeze nici sinteza pe care am făcut-o cu recomandările Comisiei de la Veneția. Partenerii europeni au fost duși în eroare”, a spus Sergiu Sârbu, unul dintre autorii proiectului de lege privind modificarea sistemului electoral.

 

„Sergiu Sîrbu a făcut și va face astfel de declarații pentru că este membrul unui partid care nu a vrut să accepte recomandările Comisiei de la Veneția din luna mai 2017, pentru că schimbarea sistemului electoral este o chestiune existențială de viață și moarte pentru PDM. Însă, experții Comisiei de la Veneția vor repeta faptul că noul sistem electoral mixt nu ameliorează situația drepturilor electorale din R. Moldova, ci din contra, crează probleme suplimentare din cauza lipsei instituțiilor democratice, absenții organismelor de echilibrare din cauza unei influențe majore a sacilor de bani etc. PDM nu a luat în calcul răspunsul Comisiei de la Veneția și în acest fel transmit semnalul că nu mai doresc să revină la acest subiect și nu vor ține cont de îngrijorările Parlamentului European, ale opoziției din R. Moldova, societății civile, formatorilor de opinie. Astfel, noi continuăm să săpăm la mormântul democrației. Cea mai mare problemă a R. Moldova este că cei care se regăsesc acum la guvernare semnalizează că  se întreaptă spre dreapta (spre Uniunea Europeană), în timp ce de fapt o iau la stânga și preiau un model de guvernare transnistrean-rus”, opinează analistul politic Igor Munteanu, directorul executiv IDIS Viitorul.

Totodată, el recomandă oamenilor să nu se lase manipulați de știrile „colorate” care apar la mai multe posturi TV controlate de unii politicieni. „Zilnic multe posturi TV loiale guvernării prezintă o imagine prosperă a țării, dar asta este o simplă manipulare și propagandă folosită pentru ridicarea în slăvi a actualei guvernări, dar oamenii nu trebuie să se lase manipulați, să nu asculte declarațiile făcute de ei, ci să ia să citească în original recomandările și constatările Comisiei de la Veneția și atunci totul va fi foarte clar. Orice alte interpretări înseamnă propagandă ieftină, care ține doar de o retorică de partid”, subliniază Munteanu.

Sistemul electoral mixt a fost votat de deputații PSRM și PDM în timp ce în fața clădirii Parlamentului aveau loc două proteste: unul de susținere și altul împotriva votului mixt.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *